Contrar opiniei unora ca ideile cele mai bune iti vin la toaleta, mie imi vin in timp ce urmaresc un film, ascult o anumita melodie sau citesc o revista. In situatia de fata, ma aflam pe tren catre casa si rasfoiam Cosmopolitanul de luna octombrie...si in urma citirii unui articol, raman putin cu privirea fixa pe baietelul blondin din fata mea: de data asta nu aveam idei, ci doar amintiri si ganduri.
Au fost perioade in care eu si Habiba eram mai mult sau mai putin fericite. Nu am trait niciodata cu presiunea ca suntem singure. In schimb, dupa multe relatii esuate, ne-am permis sa visam ca The Right Guy va aparea la coltul strazii, asa, din senin, fara ca noi sa ne mai batem capul. Poate chiar am ratat cativa baieti deosebiti doar pentru ca i-am intalnit in alte locuri si circumstante...Imi treceau toate astea prin cap pentru ca Diana-Florina Cosmin a scris un articol al naibii de bun despre un prieten de-al ei, mereu ocupat cu orice in afara de a cauta persoana potrivita, intrucat astepta sa apara ea de una singura. Si chiar si atunci cand soarta a dat semne orbitoare, el a preferat sa stea deoparte, chiar daca lumina destinului ii convenea...
Exact la asta ma gandeam eu acum la final de septembrie. Daca are rost sa ne zbatem si sa cautam in toate partile acea persoana speciala sau sa asteptam sa apara ea de undeva... La coltul strazii sunt sanse mici sa fie, dar eu am dat de prietenul meu intr-un fast food. Nici cal alb nu cred ca mai are cineva in ziua de azi, dar prietenul meu statea tolanit pe un scaun, inconjurat de fumul de tigara caracteristic lui pe vremea aceea. Stralucirea situatiei de atunci nu era tocmai de 18 karate, dar flerul meu a fost. Si nici macar nu am cautat, pur si simplu s-a intamplat sa fiu in toane relativ bune si sa spun "da!". Ma intrebam unde as fi fost acum daca as fi spus "nu!" si as preferat sa mai caut sau sa mai astept..."Daca marea iubire te-ar opri in mijlocul strazii, i-ai mai da voie sa plece vreodata? Sau, mai curand, i-ai face o poza ca sa-ti aduci aminte exact de momentul in care s-a dus?".

Eu le numesc "lucruri de bucatarie". Pentru ca atunci cand mergi la un restaurant te intereseaza sa fii servit cat mai bine, mancarea sa fie cat mai aspectuasa si mai delicioasa, vinul cat mai savuros si plata cat de cat decenta. Putin iti pasa ca bucatarul a ars prima bucata de carne, ca ospatarul s-a certat cu seful din cauza ta sau ca femeia care spala vasele trebuie sa stea peste program ca sa iti spele tie vasele. Doar de-asta mergi la restaurant: ca sa te relaxezi, ca sa nu te stresezi, ca sa vezi doar partea frumoasa, ca sa nu iti pese ce si cum.
Aseara am fost la coafor si cand am ajuns acasa am vrut sa ma vopsesc. De obicei ma ajuta mama sau Suri, singura sunt cam neindemanatica. Profit ca prietenul meu e prin zona si il rog sa ma dea cu creme ca sa nu ma mazgalesc, sa imi amestece vopseaua, sa imi spuna ce locuri am ratat, sa ma ajute sa ma spal pe cap...cu alte cuvinte, "lucruri de bucatarie". El ar fi trebuit in mod normal sa vada doar produsul finit a doua zi: par tuns, vopsit si aranjat. Din pacate, a trebuit sa vada si cum se face totul. Nu stiu daca a fost incantat, dar nici nu a refuzat. Poate curiozitatea l-a impins sa vada cum se face. Sau poate faptul ca ma iubeste si vroia sa ma ajute. Sau poate mania pentru detalii l-a determinat sa fie sigur ca o sa imi iasa totul perfect. Nu mai conteaza. Ideea e ca mai sunt si clienti care, dupa ce comanda, vor sa vada la cate grade va sta carnea lor in cuptor sau cat de bine sunt spalate farfuriile in care ei vor manca. Din curiozitate sau din orice alt motiv. Uneori e bine sa le deschidem usa de la bucatarie ca sa vada ce se intampla acolo, alteori e mai bine sa ii rugam sa astepte la masa si sa ii permita bucatarului sef sa ii surprinda :).

Nu vreau sa fie un articol kilometric pentru ca, sincera sa fiu, m-am saturat de parerile contradictorii pe acest subiect. Femeile se intreaba unde a disparut cavalerismul in zilele noastre ( da, am auzit o discutie de genul chiar zilele trecute la metrou ), unde sunt barbatii adevarati, ce li s-a intamplat etc. Probabil se refera la una din situatiile de mai jos:

Pe de alta parte, daca ar fi sa urmam modelul de mai sus, nici saracii barbati/baieti nu ar avea de unde sa aleaga. Doar ca ei, fata de noi, nu se plang atata si incearca sa se adapteze la schimbarile noastre si sa gaseasca ce e mai frumos in noi. Hai fie, in spatele lamentarilor noastre, si noi incercam acelasi lucru cu ei.




Ideea e simpla: daca tot ne intrebam unde a disparut cavalerismul in ziua de azi, ar trebui sa ne uitam in jur si sa ne intrebam si unde a disparut feminitatea sexului frumos.
De aproape o ora stau pe langa geamul din bucatarie si dau timid din fund. De pe undeva de printre blocuri se aud ritmuri orientale care ma ridica de pe scaun! Asta pentru ca nu e vorba de manele si nici de melodii date la maxim, ci de percutie! Cineva, in cartierul asta, se afla in posesia unor mici tobe ( cred! ) si imi incanta mie urechiusele si sufletelul cu ritmuri arabesti!
Am spus-o de mai multe ori si o spun si acum: imi doresc sa vizitez Marocul din toata inimioara mea! Da, in mare parte meritul se datoreaza telenovelei "Clona", pe care am vazut-o de fiecare data cand am avut ocazia. Lasand povestea la o parte ( care acum 10 ani chiar era ceva! ), m-au fascinat la culme obiceiurile arabesti. Stiu ca barbatii de acolo se poarta mizerabil cu femeile, dar nu puteam sa raman indiferenta la mancarurile lor, la dansuri, la melodii, la haine, la bijuterii, la traditii etc. Poate asta a fost si unul dintre motivele pentru care am acceptat sa lucrez o perioada pentru Amira, dansatoare orientala. Poate asta e si motivul pentru care am pus laptop-ul pe pervaz si scriu in timp ce inca dau din fund pe ritmurile de afara. Sa aprind oare si un betisor parfumat? Parca mi-ar face joia si mai frumoasa...!







Oamenii simt suferinta, oboseala, teama. Pentru ca ne tradeaza privirea, mersul, vocea. Si cum simt miros de rana sangeranda, ceilalti profita imediat. Ai avea impresia ca ataca in haita, deoarece intr-o zi in care te certi cu o persoana, inevitabil te vei ciondani si cu altii.
Oamenii simt suferinta, oboseala, teama. Ar vrea sa iti spuna macar o vorba buna, dar atata timp cat alte interese stau la mijloc, de ce ar face-o? Uneori, un "te simti bine?" sau "ai nevoie de ceva?" poate costa cam mult si putini sunt tentati sa investeasca in semenii lor.
Oamenii simt suferinta, oboseala, teama. Pe buna dreptate am fost asemanati cu animalele. Ar fi fost o onoare sa ne tragem din maimute, dar incep sa cred ca, pe alocuri, ne inrudim cu rechinii.

Stiti ca termenul "cosmetica" vine din grecescul "cosmos", care inseamna "ordine" dar, totodata, si "univers"? Etimologic, machiajul este ordinea care domneste in univers...Cosmetica e cosmica. Dumnezeu nu este nimic altceva decat make-up!

Frederic Beigbeder - "Iarta-ma!...Ajuta-ma!"

Unul dintre cele mai originale puncte de vedere asupra acestui lucru. Parerea mea.

Nu trebuie sa fii un geniu ca sa iti dai seama ca noul "Friends with benefits" seamana ingrozitor de mult cu "No strings attached". Pe primul l-am vazut de-abia aseara, dar inca de cand ii citisem descrierea parca am avut un deja vu. Cu mici modificari insa.
Cred ca "Friends with benefits" este mai bun. Parerea mea. In primul rand, povestea mi se pare mai credibila, pentru ca fata e cea care se indragosteste prima si incepe sa sufere sau, asa cum spunea personajul Dylan ( Justin Timberlake ), vrea sa fie tinuta in brate dupa o partida de sex. "No strings attached" e cam greu de inghitit...adica da, Ashton Kutcher este un dulce si, ca fata, dupa ce vezi un film de genul, incepi sa te rogi ca prietenul tau sa iti aduca ciocolata si un CD cu muzica special pentru zilele acelea in care esti...indispusa. Dar sa fim seriosi, nu prea se intampla asta. In plus, lasand actiunea deoparte, schimbul de replici din "Friends with benefits" a fost genial: umor, inteligenta, aciditate, dragalasenie. Da, un pic cam previzibil finalul si nu pot spune ca a fost vreun moment in care sa ma tina in cea mai mica tensiune, dar am bagat la cap cateva citate. Concluzie: vedeti ambele filme si faceti o comparatie. Eu recomand "Friends with benefits". :D

Anul asta a fost singurul in care nu am mers la deschiderea scolii/liceului meu...Mie nu-mi place sa lipsesc de la evenimente de genul, chiar daca multi doresc sa-si prelungeasca vacanta cu inca o zi in plus. Imi place socul ala pe care il am mereu dupa 3 luni in care contactul cu majoritatea colegilor este scazut...sa vad schimbarile, sa vad cine s-a vopsit, cine a slabit sau s-a ingrasat, cine pare mai fericit sau mai depresiv etc. Mda, anul asta nu am putut sa imi revad profesorii si colegii mai mici, si nici sa iau pulsul atmosferei. Sper macar sa reusesc sa ajung la deschiderea anului universitar...
Cand ma duceam la munca azi, am dat deja peste pusti cu ghiozdane in spate si uniforme calcate la linie. Na, era doar prima zi. De saptamanile viitoare vor umbla cu camasile patate cu cerneala si cu caietele smotocite. Da, caietele alea pentru care s-au rugat atata de mame ca sa le obtina. Pentru ca nu cred ca exista copil care sa nu vrea "caiet cu coperta frumoasa", prin asta intelegandu-se roz cu Barbie pentru fetite, masinute si roboti pentru baieti. Si nu stiu copil care sa nu se imbufneze daca primea unul cu coperta simpla in locul celui dorit. Cam asa am descoperit paradoxul fiecarui inceput al unui an scolar: cand eram mica, nu aveam bani pentru toate caietele frumoase pe care le vroiam. Acum ca am, caietele frumoase nu-mi mai sunt de nici un folos. Cand eram mica, nu aveam bani pentru toate cartile pe care vroiam sa mi le iau din Diverta sau din Carturesti. Acum ca am, timpul imi lipseste cu desavarsire. Intrebare pentru scolari si liceeni: inca mai sunteti siguri ca vreti sa deveniti cat mai repede adulti?

Asta nu este un articol despre terorism sau despre suferinta americanilor, nu este un articol in care tin partea unilor sau a altora. Este despre cum am vazut eu lucrurile in data de 11 septembrie 2001.
Nu aveam nici macar 11 ani cand s-a intamplat totul. Acuma...stiti ce e mai rau decat o femeie care nu stie politica? O copila care numai la Bush nu se gandea! La varsta aia, adultii de-abia incep sa iti vorbeasca despre anumite schimbari care urmeaza sa aiba loc in corpul tau. Nimeni nu sta sa iti explice contextul politic al lumii si evenimentele care au loc. Cam asa a fost si cu mine. In seara de 11 septembrie, tata butona mai nervos decat de obicei canalele de televiziune si mama se postase in pragul sufrageriei ca sa urmareasca stirile.Am venit si eu din dormitorul meu, dar am fost expediata repede la treaba mea. Apucasem sa aud doar ceva despre americani si o mare tragedie, piese insuficiente pentru puzzle-ul mult prea complicat din mintea mea. A doua zi, la scoala, tin minte ca profesoara de religie ne-a pus sa tinem cateva momente de reculegere pentru victimele care au murit in 11 septembrie. Cum si alte profe ne-au pus sa facem cam acelasi lucru timp de o saptamana, mi-era clar ca ceva foarte nasol s-a intamplat.
Apoi am inceput sa stiu...odata cu anii. Sa ma uit singura la stiri, sa intru pe net, sa aud discutii. Prin clasa a 11-a am facut ditamai sceneta despre toleranta si pace, in care am inclus si un posibil dialog intre Osama si Bush. Da, va dati seama, a fost o piesa menita sa starneasca rasul. La 17-18 ani ti se cam rupe de politica si tot ce stii despre americani este Mc, New York, filme, Sex & The City, tehnologie etc. Sau poate ca ai habar de mai multe, dar nu te intereseaza. Pe la 19 ani de-abia am inceput sa si constientizez. Spuneau Grapefruits si Paula ca lucrurile mici genereaza schimbarile mari; l-a mine n-a fost diferit. De-abia dupa ce am vizionat un amarat de film, "Remember me", am realizat drama. A fost nevoie de o poveste, de un context, de ceva care sa ma faca sa ma implic direct. Sa vad personajul principal in sfarsit linistit, fericit, intr-un birou dintr-una din cladirile gemene, apoi sa-l stiu mort...a fost oarecum un soc. Ma intreb... cum s-au simtit sotiile care dimineata si-au sarutat sotii inainte sa mearga la job, iar seara ii plangeau indurerate pe strazile ce colcaiau de disperare...?
Vorbeam cu un prieten zilele trecute... Maine se implinesc 10 ani de la 11 septembrie 2001. In tot acest timp, inclusiv maine, ne vom pune intrebari, vom cauta motive, vom tine alte momente de reculegere. Nu s-a intamplat chiar asa cu tragedia care a avut loc vara asta in Norvegia, cu toate ca si acolo a fost vorba de multe victime. Peste cativa ani nu isi va aminti mai nimeni despre nenoricirea din Norvegia, dar intamplarea din 11 septembrie va fi pomenita pana cand voi avea eu parul alb. De ce? Pentru ca e vorba despre americani, care se afla muuult mai in centrul lumii decat norvegienii.
Acum am inteles ambele situatii. Indiferent de nationalitate, tragedia are un singur nume si victimele au aceeasi defintie. Acum stiu... a fost nasol. Totul.

We got a whole lot of money, but we still pay rent, 'cause you can't buy a house in heaven...

Lady Gaga

P.S: stiu ca nu este chiar cea mai indicata persoana pentru a fi citata, dar versul de mai sus mi-a intrat in cap tocmai pentru ca mi se pare al naibii de adevarat!

Dupa teste si pregatiri seculare ce au durat aproape o luna, iata-ma in sfarsit la casca discutand cu clientii Romtelecom. Training-ul deja devenise o rutina obositoare, asa ca aceasta evolutie mi-a prins bine...chiar daca ii voi simti efectele mai incolo, cand voi fi mai stapana pe ceea ce am de facut.
Inevitabil mi-a tremurat vocea la primul apel. Am inceput cu dreptul, dar am terminat cu stangul la patrat. Compania are sute de mii de clienti, asa ca nu imi fac griji ca voi intalni doua persoane la fel. Unii sunt mai deschisi, mai educati si mai linistiti, altii sunt nervosi si impulsivi. Nu-mi va fi mare mirarea daca voi primi amenintari de dat in judecata sau solicitari de numar personal de telefon, in caz ca cei cu care am vorbit au probleme. Ma voi obisnui sa trec peste toate si sa ma adaptez la nivelul de comunicare al fiecarui client. Asta pentru ca spuneam acum cateva luni ca practica in facultate este foarte importanta. Si acest job mi se pare foarte adecvat. Unde in alta parte sa inveti mai bine sa discuti cu clientii, daca nu intr-un departament de vanzari dintr-un call center? O sa merg cat de departe voi putea, cu riscul de a primi "pumni in bot" de la clienti precum doamna din apelul postat mai jos. :))


Apel Romtelecom - Call Center



Baieti, faceti-le supriza asta prietenelor voastre, macar din an in Paste! Cand le vedeti mai stresate, suparate sau pur si simplu aveti ocazia, treziti-va un pic mai devreme decat de obicei si puneti de un mic dejun la pat. O sa le faceti ziua mai frumoasa si amintirea acelei dimineti o sa le faca sa e simta mai bine atunci cand vor fi mai deprimate ( si credeti-ma, mereu gasesc cate un motiv ca sa fie! ). Deci, poate fi orice: cafea, fructe, clatite, cornuri, cereale cu lapte, friptura ( daca stiti ca are un apetit mai generos ) sau un meniu de la Mc ( pe mine ma face intotdeauna mai fericita ). O sa va placa si voua cand o sa spuna cu gura plina ca va iubeste...:D.





Exact cand vroiam sa spun ca deocamdata e toamna in calendar si pe ceas doar cu numele, vantul de afara mi-a trantit toate geamurile din casa. Fusese prea cald azi si nu ma asteptam la asta. Si eu am fost prea nepasatoare fata de aceasta trecere, asa ca toamna m-a chemat la fereastra ca sa am bunul simt s-o salut.
Nu am de unde sa iau prea multe cuvinte pentru inceput. E ca si cum as fi o novice emotionata in ale scrisului/discursului si cineva trebuie sa-mi scoata vorbele cu bisturiul. In orice caz, instrumentul ar avea de operat pe doua planuri: vara ce tocmai a trecut ( cu zile caniculare, acasa aici, acasa dincolo, cautare de job, lene, practica, sesiune, training, Romtelecon, familie, vacanta, plimbari ) si toamna ce tocmai a inceput de azi ( si in scurt timp vor sosi zile pline cu frunze, vant, palton, umbrela, bascuta de pus pe cap, ganduri de "maine incep anul II, cand dracu' a trecut primu'?", munca, oboseala, weekend-uri pe afara, weekend-uri lenese petrecute in casa, ciocolata calda ). Ah, si toamna 2011 mai aduce ceva cu sine, ceva ce nu pot pune in paranteza pentru nimic in lume: un mic sau mare 20. Exact peste 71 de zile...de frunze cazute, vant, palton si stiti deja restul.
O toamna cat mai fericita, dragilor!