Primavara mea a fost despre oameni. In viata mea nu cred ca am cunoscut si lucrat cu atatia oameni diferiti intr-o perioada de doar 3 luni. In plus, ca o premiera si mai mare, sunt primele luni in care nu regret ca am cunoscut chipuri si personalitati noi.
A fost mai intai echipa de organizare a festivalului EUROPAfest. Studenti, voluntari, deschisi, amuzanti. Au fost zile in care stateam la suete in jurul meselor pregatind invitatiile pentru festival, zile in care am alergat cu limba scoasa prin caldura prin tot Bucurestiul, zile in care am fost imbufnati si am incercat sa ne consolam reciproc. Din pacate, dar si dintr-o mare fericire, am parasit echipa exact inainte de inceperea propriu-zisa a EUROPAfest. Am avut cateva regrete, pentru ca mie imi place sa duc la bun sfarsit lucrurile, indiferent cum ar decurge acestea. Am lasat in urma oameni frumosi, muncitori, intelegatori, simpatici, descurcareti si, indiferent de ce ar spune unii, foarte prietenosi si dornici de apropiere. De-asta nu m-a mirat cand am aflat ulterior ca festivalul a iesit extraordinar...in spatele lui au stat suflete extraordinare!
Apoi am avut ocazia sa redescopar motivul pentru care am venit in Bucuresti, pentru care am abandonat comoditatea ce oricum nu m-a caracterizat niciodata, dar care ma tenta atat de tare uneori, pentru care am infruntat dor de casa si de persoane dragi, stres si oboseala. Am intrat in Saatchi & Saatchi PR, una dintre cele mai bune si mai cunoscute agentii de PR din Romania si din lume, in calitate de intern. Petrec ore in sir printre specialisti, ma uit cu gura cascata la strategiile pe care le pregatesc si asist cu uimire la discutiile pe care le au, doar doar mai prind si eu ceva de la ei, ceva nu sunt invatata pe bancile facultatii. Si ma simt bine la ei, parca sunt din acelasi peisaj, parca e placut sa le cer un sfat si sa ne bem impreuna cafeaua, parca ma simt acolo ca acasa...
De cateva luni m-am schimbat un pic, recunosc. Sunt mai stapana pe mine, stiu ceva mai multe, s-a mai dus un pic ceata si vad un pic mai clar urmatoarele luni din viata mea. Totul datorita oamenilor, a caror putere o cam subestimasem in ultima perioada. Datorita celor din jurul nostru invatam, ne formam, mergem mai departe. Daca nu oamenii sa aiba rabdare cu oamenii, atunci cine?
Primavara asta a fost despre suflete minunate inzestrate cu experienta, deschidere, rabdare si charisma. Vara asta sper sa fie despre mine incercand sa fiu exact ca cei pe care ii admir.

Daca nu as fi avut de invatat cursul de 450 de pagini al domnului profesor Georgiu, as spune ca e foarte placut la lecturat si contine citate bine alese, menite sa te izbeasca. Urmatorul fragment ii apartine lui Paul Valery.

Noi, civilizatiile, stim ca suntem muritoare.
Am auzit vorbindu-se de lumi disparute cu totul, de imperii prabusindu-se cu toti oamenii si masinariile lor, cazute in groapa inexplicabila a secolelor, cu zeii, cu legile lor, cu academiile si stiintele lor pure si aplicative, cu gramaticile si dictionarele lor, cu clasicii, romanticii si simbolistii lor, cu criticii si critica criticilor lor. Stim ca pamantul intreg e facut din cenusa si ca cenusa semnifica ceva. Zarim prin ceata deasa a istoriei fantomele imenselor nave incarcate cu bogatiile spiritului. Nu le putem numara. (...). Vdem ca prapastia istoriei este destul de incapatoare pentru toata lumea. Simtim ca o civilizatie are aceasi fragilitate ca si o viata.

Putem oare sa atarnam de un fir de ata mai mult decat atat...?! Intr-adevar, paralizant.

Ma dojenea Dragos acum ceva timp pentru faptul ca mereu dispar brusc din peisaj, iar apoi reapar. Nu prea imi face placere, recunosc, pentru ca nu doar o data mi-am propus sa public un articol macar la 2 zile...nu duc lipsa de subiecte, credeti-ma! Doar ca timpul e problema...
Luna mai a acestui an mi-a adus mai multe experiente placute decat am putut sa-mi imaginez. M-a facut sa simt fluturasi in stomac si sa ma las in sfarsita izbita de senzatia aia de "toata lumea mi-a zis ca e greu sau imposibil, dar mi-a iesit pana la urma!". Petrec vreo 6-7 pe zi intr-un birou, in fata calculatorului, cu o cana de cafea in fata, cu oameni care ma inspira in jurul meu si mereu cu ceva nou de facut. Cealalta jumatate a zilei se duce pe facultate, proiecte sau povestind cu prietenul meu. Aman multe, alerg dupa deadline-uri, imi vine sa plang atunci cand ma gandesc la sesiune si ma oftic peste masura ca nu mai am timp pentru scris sau citit. Aparent, atunci cand toate visele incep sa ti se implineasca, nu mai ai timp sa dormi :). Poate mi-ar fi si teama sa inchid ochii, ca nu cumva sa visez la ceva si mai grandios, ca apoi sa stau treaza si sa imi fac hatarul. Dar nu ma vait, as avea cearcane de fericire.

Am fost si sunt unul dintre impatimitii, fanaticii, obsedatii fani ai serialului "House M.D". Cu toate ca am avut ezitari in a-l urmari (mi se parea prea ridicat in slavi de multi si la pomul laudat...), m-a tinut cu sufletul la gura din februarie pana acum 10 minute, cand am terminat de vizionat ultimul episod. Genial de la inceput pana la sfarsit!
Personajul House este egoist, zeflemist, ironic, nepasator, critic pana la Dumnezeu, neincrezator, dispretuitor, nemernic...si lista poate continua. Dar am admirat enorm opera regizorului si munca depusa de Hugh Laurie pentru a deveni nesuferitul, dar briliantul medic. L-am considerat de multe ori exagerat; oricat de mult mi-ar fi placut mie sa cred ca poate undeva in vreun colt al lumii chiar ar exista un asemenea doctor, anumite scene m-au adus cu picioarele pe pamant. Alteori l-am supraestimat, m-am asteptat la mai mult din partea lui si m-a dezamagit. Dar a compensat prin altele. Am cascat bine ochii si urechile la unele dintre opiniile si trucurile sale, pentru ca, riscand sa par superficiala, consider ca avem de invatat si de la personajele din filme, nu numai din carti. M-a lasat masca de multe ori si nu am de gand sa privesc din nou cap-coada serialul pentru ca imi convine fata pe care o am de fiecare data cand aud de el. O sa recomand serialul si maine si peste 20 de ani, pentru ca s-a jucat cu mintea mea intr-un hal fara de hal si totusi mi-a facut placere sa nu inteleg nimic din unele episoade pentru a ma lovi brusc de schema in ultimul moment.
Pentru cei care se intreaba, House a murit. Pentru unii. Pentru altcineva, continua sa fie doar House. Toata lumea minte, toata lumea moare...dar nu minciunile si sfarsiturile oricui sunt interesante. Sus paharele si jos palaria pentru House M.D!



...puricii; nu te parasesc decat mort. Asa spun Florin Iaru intr-o povestioara de-a sa. La 20 de ani, am si eu "puricii" mei: inca imi este frica sa dorm singura in casa. Doar ca uneori trebuie sa inveti sa traiesti cu temerile tale, oricat de mari sau de mici ar fi. Mergand pe linia lui Iaru, trebuie "sa stii cum sa faci pe mortu'" pentru ca fobiile sa te paraseasca in momentele cheie ale vietii.


Spre mirarea mamei mele si probabil spre supararea profului meu de romana (daca m-ar fi auzit!), mie nu mi-a placut niciodata Eminescu. Nu ii contest titlul de poet national, ci mai degraba acel titlu de poet care sa scrie versuri pe matrita sufletului meu. Asa am ajuns in liceu sa fiu lesinata dupa Ion Minulescu, un scriitor minor, de care nu multi au auzit atunci sau acum. M-am regasit in poeziile lui ca om si ca amatoare de poeta ce m-am vrut a fi in urma cu cativa ani. Visul l-am lasat de mult in urma, insa uneori imi mai aduc aminte de cuvintele cu care am pasit in minte in curtea liceului, in salile de examen, in clasa mea, in laboratoare, la olimpiade si la intalniri de tot soiul...

Romanţa răspunsului mut 
Ce văd!...E-adevărat?...Tu eşti?...Cum?...N-ai murit?...Tot mai trăieşti?...Pendulă care te-ai oprit din mers,Încerci acum să mergi în sens invers?...
Hai!... Spune-mi...Spune-mi tot ce ştii...Să-mi spui chiar şi minciuni,Să-mi spuiCe n-ai spus nimănui -Nici celor morţi,Nici celor vii ...
Ce victime ai mai făcutDin clipa-n care urma ţi-am pierdut?...Ce vrăjitoare te-a trecut prin focŞi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...Şi care-anume sfânt din calendarTe-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...
De ce zâmbeşti?E-adevărat?...Te-ai răzgândit?...Ne-am împăcat?...Iar ne iubim?...Sau, poate, şi-azi ne regăsimAceiaşi vechi duşmani?...Dar tu mai ştii după câţi ani?...
Eu te-am iertat de mult!...Dar tu?...Răspunde-mi "Da"...Răspunde-mi "Nu" -Totuna mi-e!...Ştii tu de ce -La tine "Nu" şi "Da" nu suntDecât aceleaşi vorbe-n vânt!...
De ce te temi?...De ce-ţi ascunziÎn palme ochii tăi rotunzi?...De ce-ţi aprinzi ca un semnalDe foc bengalObrajii tăi de porţelanŞi inima de Caliban?...
Răspunde-mi!...Vreau să ştiu şi eu,De ce-ai venit?...De dragul meu?Sau, poate, n-ai venit decâtSă-mi torni, ca şi-n trecut, pe gâtUn păhărel de coniac,Ca eu să tac,Iar tu să ţipiŞi să dispari, apoi, suspect,Cu voluptatea unei bombe de efect!...
Ce zici?Aşa e c-am ghicitDe ce-ai venit?...De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...Ce nou secret îmi mai ascunzi?...De ce scrâşneşti din dinţiŞi taci?...Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?Deschide-ţi gura - mii de draci! -Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...Nu gura...Ci răspunsul mut!...

Am aflat acum cateva ore ca astazi, in America, se sarbatoreste Ziua Mamei. Nu este vorba despre o data fixa, ci de faptul ca in fiecare a doua duminica din luna mai, americanii se prezinta in fata mamicilor cu flori si bomboane de ciocolata.
Nu ca mamele noastre nu ar merita inca o zi speciala a lor, doar ca ma asteptam sa fie la fel de promovata ca 8 martie la noi, in fond e o sarbatoare americana si noi nu ne dam inapoi la a adopta mai tot ce e american. Si cu ziua asta chiar eram de acord. Daca nu as fi intrat pe Youtube, habar nu as fi avut. Le urez inca o data "la multi ani!" tuturor mamicilor din lume, dar mai ales mamicii meledragi!



A parasi o lupta din cauza ticalosiei mediului e tot una ca si cum ti-ai taia gatul pentru ca e noroi afara.

Nicolae Iorga

Azi a fost ziua surioarei mele mai mari. Anul asta nu am facut tam tam ca in anii trecuti, cu surprize peste surprize, iesit in oras, dansat si distractie. Ne-am rezumat la un telefon la miezul noptii, la privit niste poze vechi de acum 4-5-6 ani, la un tort si niste prajiturele pe seara si o barfa luuunga. Nu ma face decat sa cred ca anii trec si, cu timpul, nu mai ai chef de nebunie asa cum aveai odata. Insa, partea placuta este faptul ca dupa o buna perioada de vreme, ne regasim. Fara sa vrem, fara sa planificam. Si povestim, si ne amintim, si ne minunam, si radem, si ne bombardam cu "si de ala ce mai stii? si tu ce ai mai facut cu...?", si ne intrebam unde oare am fost fiecare pana acum.
La 21 de ani o gasesc pe Suri mai matura. Cel putin in prima ei zi de schimbare a sufixului. O iubesc insa la fel de mult asa cum o iubeam si in generala, si in liceu, cand, in fiecare a treia zi de Paste sau de Craciun, era lege sa ne strangem la ea. Dupa multe sarbatori, a reusit din nou sa ne reuneasca. La multi ani, Suri! Sa fii mereu centrul nostru!


Noi, femeile, nu ii intelegem pe barbati, deci nu vad motivul pentru care le trantim de fiecare data in fata cateva lacrimi, suspine si pretentii. La fel cum noua ni se par stupide obiceiurile, gandurile sau gesturile lor, la fel si ei ne privesc pe noi de multe ori cu spranceana ridicata. Deeeci?
Azi e Ziua Barbatului si cred ca merita si ai nostrii iubiti o zi a lor, chiar daca este produsul marketingului si a publicitatii. Nu sunt de acord cu femeile care considera ca 8 martie merita exclusivitate; daca noi vrem o zi pe an in care sa ne simtim iubite, protejate, apreciate, de ce sa nu aiba si partenerii nostrii o asemenea ocazie? Pentru ca ei nu isi petrec ziua lor speciala probandu-se in fata oglinzii, mancand bomboane de ciocolata si zambind frumos de fiecare data cand primesc flori? Asta este o alta treaba care tine exact de ce scriam mai sus: ne citim unii pe altii ca pe niste carti inchise, vorba unui amic. Si nu inteleg cum naiba ne iese asa, cand ne cunoastem de mii de ani! Nu stiu nici cum avem curaj sa deschidem gura sa ne criticam reciproc apucaturile vechi de cand lumea, cand nu putem sa traim separat. Stiti cum e: razboiul dintre sexe nu se va termina niciodata, se fraternizeaza prea mult cu inamicul!
Ideea este urmatoarea: daca barbatii ar fi fost femei, s-ar fi gudurat pe langa cadourile de la copii si de la iubiti exact cum facem noi de 8 martie. Daca noi am fi fost barbati, nu ne-am fi dorit nimic altceva cu ocazia zilei de 5 mai in afara de mici, muulta bere si eventual un meci de fotbal. Pentru ca seara ne-am fi intors inapoi in bratele sotiilor si am fi dormit impreuna burtica in burtica.
Cu alte cuvinte, la multi ani, dragilor, bucurati-va de ziua voastra pentru ca este singura in care noi, femeile, incercam sa fim cat de cat intelegatoare!


Daca intinzi mana spre stele, s-ar putea sa nu prinzi nici una, dar, cu siguranta, nici nu ti se va umple mana cu noroi.

Leo Burnett