Nu stiu daca cea de-a 20-a toamna a vietii mele a trecut prea repede sau prea incet. Pe de o parte, nu stiam cum sa fac zilele sa treaca, pe de alta parte nu stiam cum sa opresc timpul in unele momente. Chiar daca erau mai uscate sau mai verzi, mai colorate sau mai uscate, si frunzele din anul acesta au cazut...
Am avut o toamna obositoare. Foarte. As spune monotona, dar as exagera, pentru ca au avut grija muuulte persoane sa ma surprinda placut sau sa ma enerveze. Am facut multe in aceste 3 luni, m-am impartit intre facultate, job, acasa si viata personala. Nu m-a obligat nimeni, dar ca de obicei imi place sa vad cat de multe chestii pot face bine/foarte bine si cam care imi sunt limitele. Concluzie: deocamdata nu le-am depasit :D.



Am demisionat de la Romtelecom...Mai bine zis, mi-a expirat contractul si nu am vrut sa-l prelungesc. M-am gandit sa incerc altceva,  pe PR sau pe publicitate si, thanks God, propuneri sunt destule. Am implinit 20 de ani si intr-un final a fost bine. Am trecut prin cateva schimbari dar am vazut ca pot. Orice. Nu stiu daca din cauza mea sau din cauza unui noiembrie magic. Nici n-ar fi avut cum sa fie altfel. A fost al 20-lea, a fost matur, a fost funny, a fost induiosator, a fost mandru de multe realizari si a fost al meu. Unul dintre cele mai frumoase noiembriuri din viata mea. Astept un decembrie pe masura si o iarna cat mai pisicoasa!
"Femeia pe care tocmai vrei s-o întrebuintezi a fost facuta din iubire, si de aceea nu
poate functiona fara acest combustibil. Ai grija sa-i faci mereu plinul.
Daca o iei în brate, nu uita sa repeti constant gestul. Reactioneaza la fel de
minunat la sarutari si mângâieri, ba chiar la cuvinte calde si simple.
Când e trista, încearca sa o faci sa zâmbeasca. Daca nu stii cum, fa dragoste cu ea,
va avea apoi cel mai frumos zâmbet.
Nu lovi niciodata o femeie, caci vei înceta sa mai fii barbat si vei deveni o jigodie,
chiar si pentru copiii tai. Ei nu vor uita niciodata ca ai batut-o pe mama lor...
Femeile, chiar si cele mai sofisticate, au bucurii dintre cele mai simple - o floare,
chiar si una salbatica, le da atâtia fiori cât un barbat nu poate întelege... Sa nu uiti
de ziua ei, de 1 Martie si de 8 Martie, de ziua casniciei, dar, neaparat, macar o
data, într-o zi oarecare, din banalul motiv ca ti-e draga... joia asta nu uita sa-i duci
o floare, poate chiar pe cea care-i place ei, nu pe cea care s-a gasit la colt...
Iubeste-o dimineata si vei fi si tu fericit. Abia pe la ora prânzului îti vei da seama
de ce-ti merg toate atât de bine si de ce abia astepti sa ajungi din nou acasa, chiar
si dupa ani buni împreuna.
Nu intra peste ea în baie si nici n-o pândi când se aranjeaza! Cele mai multe femei
prefera sa le vezi doar în varianta finala. Respecta-le misterul si... jumatatea de ora
de stat în baie foloseste-o pentru micile tale placeri „vinovate", oricare ar fi ele.
Nu uita niciodata ca femeia are nevoie sa-i spui cât e de frumoasa, cât îti e de
draga si cât de tare-ti lipseste. Când vei uita aceste mici detalii, viata ta va fi tot
mai seaca si mai lipsita de noroc, caci nici unui barbat nu-i merge bine fara un
suflet-pereche lânga el.
Nu te îngrijora ca piesele din care e facuta femeia se mai deterioreaza si îsi mai
schimba aspectul. Doar unele pot fi înlocuite, însa e preferabil sa observi ca si
piesele tale suporta exact aceleasi transformari....
Respecta-i familia, prietenele bune si pe colegii de serviciu. Armonia se instaleaza
mai ales atunci când esti primul care o practica... Cu cât esti mai sociabil si mai
placut de lumea din jurul ei, cu atât vei fi mai iubit si mai respectat...
N-o transforma în sclava ta, chiar daca ea îti face cu dragoste si mâncare, si masaj
la picioarele obosite, si... lista de cumparaturi. Ajuta macar în micile treburi
administrative si îi vei putea cere orice în schimb...
N-o umili si n-o jigni niciodata, mai ales în public sau de fata cu copii - nu vei
face decât sa fii din ce în ce mai putin barbat... din ce în ce mai putin inteligent...
Scoate-o în oras, la masa, macar din când în când. Se va topi uitându-se în ochii
tai, chiar si atunci când tu vei trage cu coada ochiului la alta...
Nu râde de pasiunile ei ciudate. Asa par si ale tale, doar ca tu ai mereu norocul sa
fii înteles si apreciat pentru ele.
Nu-i spune ca s-a îngrasat, mai bine propune-i sa alergati împreuna.
Daca ai prietene femei, asigura-te ca-ti respecta sotia sau iubita si ca nu reprezinta
vreo panica pentru ea. Altfel, vei ramâne doar cu prietenele si nu e sigur ca asta siai
dorit.
Nu o mai compara cu mama ta sau cu alte femei din viata ta - precis e mai buna ca
ele în multe alte privinte, de vreme ce ai ales-o pentru viata în doi.
Nu-i strica bucuriile marunte - exact din ele se încarca si, fara sa stii, din energia
ei te încarci si tu.
Ascult-o când vrea sa te întrebe, când încearca sa te cunoasca si sa te înteleaga -
atunci te iubeste cel mai mult, desi pentru tine pare invers în acel moment.
N-o înlocui cu alta pentru o ora de placere. Înlocuieste în tine partea ticaloasa cu
una virtuoasa si te vei simti un barbat minunat. Când vrei sa pleci de tot, pleaca
hotârât, nu te tot întoarce, caci ranesti grav un suflet care a fost lipit de-al tau.
Nu încerca sa aplici aceste reguli pe oricare femeie, caci cu fiecare dintre ele si tu
vei fi alt barbat.....
Femeia functioneaza perfect când o iubesti perfect. Când nu-ti mai place cum
functioneaza, sigur i-ai facut ceva nepotrivit chiar tu, iubirea vietii ei..."

Mihaela Radulescu, evident :). O scriitoare foarte buna, care cel putin pe mine m-a facut sa dau vehement din cap in semn de aprobare dupa fiecare paragraf. O scriitoare foarte buna care din pacate este umbrita de scandalurile din media. O scriitoare foarte buna, si o femeie si mai buna, as adauga eu :).
Sursa: Facebook - Clubul Femeilor

E al naibii de bine cand te saturi de somn inainte sa sune ceasul si mai poti sa motai cat vrei chiar si dupa 8->. De obicei opresc alarma si mai stau nervoasa in pat inca vreo 10 minute, cu gandul la cate am de facut in ziua respectiva. Asta ma streseaza din prima. Si cand te gandesti ca altii mai spun ca e bine sa te trezesti zilnic cu zambetul pe buze si cu un gand frumos. Ma' ass! Sa ii vad eu pe ei facand asta la 7 dimineata, cu 12 ore pline in fata!



Dar nu si azi! Azi e una din putinele zile ( daca nu chiar singura ) din august incoace cand am putut sa ma trezesc la 9:30 in timpul saptamanii! Cu gatul un pic intors ce e drept, dar vorba Habibei mele, de la prea mult somn. Nu e nimic in cazul asta, imi permit sa imi pierd capul si in urmatoarele zile :">. Chiar am ascultat de cateva ori "Lazy song" - Bruno Mars si ranjeam stupid la monitor, pana cand mi-am dat seama ca trebuie sa ies si azi din casa...daaaar numai pentru activitati care imi fac placere!
Am ajuns la concluzia ca guvernul ar trebui sa dea o zi libera in timpul saptamanii. Da, vom fi un pic neproductivi ( inca o picatura in marele ocean ce mai conteaza? :)) ), dar oamenii vor veni mai cu tragere de inima la munca. Si chiar daca nu, sigur vor mai fericiti sau mai linistiti. Eu deja vad efectele zilei de azi pe fata mea si asta e doar inceputul! :D O vineri pufoasa sa aveti cu totii si un weekend cat mai reusit!

...dar poza de mai jos imi aduce aminte de anumiti barbati peste care am dat in ultima vreme pe strada sau la metrou ( in alte locuri nu prea am pe unde, avand in vedere ca la munca sunt prea concentrata ca sa ii observ pe altii si ca SNSPA-ul este plin de fete ).


Acum, nu vreau sa se supere barbatii pe mine...poza e chiar draguta. Cand o sa gasesc ceva si pentru femeile "adevarate" din zilele noastre chiar o sa postez. Desi pana voi gasi pisici siliconate cu buze roz si purtand Gucci va mai dura ceva timp...:-s.

Later Edit: Urasciubesc a gasit si o varianta feminina care se potriveste perfect in continuarea variantei masculine de mai sus. Deci, "imi iei cizmele aleeeaaa?" :))


Am gasit chestiunea de mai jos pe Facebook si m-am gandit sa ii dau share si aici. Mi s-a parut foarte draguta si, mai presus de toate, foaaaarte pe bune!
Noi fetele ... alergam în jurul casei în timp ce ne spălăm pe dinţi. citim eticheta de pe sticla de şampon în duş. Râdem la glumele noastre înainte de a le spune. Noi nu avem nevoie de ceas pentru că avem telefoane mobile. Putem citi o propozitie de 10 ori fără să o înţelegem. Impingem usile unde scrie cu litere mari TRAGE. Intrebăm "Ce?" chiar dacă am înţeles totul. Uram sa ne bata vantul in par...si sa ne strice freza. Ne uităm de 10 ori pe zi în frigider fără sa mâncam nimic. Putem vedea acelasi film de 10 ori. Noi trebuie să ne sunam mobilul pentru al găsi. Putem privi la ceas, fără a şti după aceea ce oră este. Noi intoarcem perna ca sa putem dormi pe partea rece. Noi setam ceasul deşteptător să sune mai repede, ca sa putem dormi mai mult. Înainte de a merge la culcare, calculam câte ore reusim să dormim.
Probabil orgoliul barbatilor sparge tiparele in momentul citirii acestui paragraf si probabil unele fete ar spune bosumflate ca nu se regasesc. Eu da. In proportie de 90% si nu mi-e rusine sa recunosc. Consider ca sunt apucaturi dragalase :D.


Nu stiu de unde a aparut moda asta cu semnaturi pentru orice. Duminica, la metrou, am dat de niste indivizi cu un mini-stand care vroiau sa adune semnaturi pentru prinderea cainilor vagabonzi. Nu ca n-as fi o iubitoare de animale, dar unii chiar sunt periculosi...asa ca m-am infipt sa dau si eu o iscalitura. Dupa ce m-am intors cu spatele, Habiba intreaba:
-Pai...ce planuri aveti cu aveti proiect?
-O sa strangem cainii de pe strazi! raspunde instant tipul de la stand.
-Si...unde ii duceti? insista Habiba.
-O sa li se construiasca adaposturi.
Imposibil! Serios! Adica, o sa aloce guvernul atatia bani pentru asta? Si daca ar fi vrut sa ii eutanasieze pe toti si tot ar fi costat prea mult si ar fi intampinat o gramada de obiectii! Asa ca, daca tot cainii vor si prinsi si dupa aia eliberati pentru ca pe de o parte este Protectia Animalelor si de cealalta parte este guvernul, de ce sa ne mai inghesuim ca sa semnam?!
Alta treaba pe care nu o inteleg este cea cu Rosia Montana. Tot la metrou ( cred ca va fi un potential loc de protestat pe viitor ), tot in fata unui stand, oamenii se inghesuiau sa salveze zona mentionata mai sus. Parerea mea? Sunt lucruri mai importante decat niste simple mazgaleli trase pe niste hartii. Ca de exemplu...interese economice si politice care atarna greu. E sad, dar adevarat, as spune eu.
Nu ma intelegeti gresit, sunt pro adaposturi pentru caini si pro salvati Rosia Montana! Doar ca nu cred ca strangerea de semnaturi este solutia...e un pas inainte, dar insistam prea mult pe el. Jur ca mi se pare mai mult o moda decat ceva cu efecte garantate.

Eu nu am plans niciodata de fericire. Mi se parea incredibil de stupid. Inteleg sa plangi cand suferi, cand te doare ceva, cand ai un esec, cand ti se intampla ceva naspa...dar cand castigi, cand iti iese ceva, cand te simti foarte bine, de ce mama naibii ai varsa lacrimi...de fericire?! Minte si suflet de copil, alta explicatie nu am pentru aceasta conceptie a mea. Mai ales pentru ca exact ieri, in prima mea zi de om serios de 20 de ani, am plans de fericire pentru toata viata mea de pana acum!
Vineri pe la 12 mi-am aranjat toate cele 20 de lumanari in tort ( da, nu am vrut cifre, am vrut lumanari ) si am scos sampania. Stateam cu prietenul meu in bucatarie si eram fooaaaarte hotarata sa le ciufulesc pe Habiba si pe Delia ca nu au fost acasa cu mine exact la miezul noptii. Evident, au ajuns pe la 00:20 cu surle si trambite, a rasunat toata scara de "multi ani traiasca, multi ani traiasca, laaaa muuuulti aaaaniiii!"si, in timp ce am bagat in noi in bucatarie, le spuneam ca daca il prind a doua zi pe vecinu' Stefan cu un buchet de flori la usa, le termin pe amandoua.
Ieri dimineata cand m-am trezit si am iesit din camera ca sa imi fac obisnuita ciocolata calda, am dat nas in nas pe hol cu o sageata...pe pereti, mesaje de la multi ani care ma indemnau catre bucatarie. Habiba a pus mana pe camera si a filmat tot. Cand am ajuns acolo, am vazut laptopul ei pe masa si m-am uitat ciudat la el. Habiba a dat play si a inceput nebunia...ceea ce veti vedea mai jos. A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit in toti cei 20 de ani ai mei...nu m-am asteptat la asa ceva nici macar o secunda. Aveam nervi pe Habiba si pe Delia ca nu au fost acasa la 12 fix si chiar ii spuneam prietenului meu ca n-au ele ce surpriza sa imi pregateasca, dar m-au pus in fund tare de tot. Si da, aici mi s-a intamplat: am plans de fericire, pentru ca am vazut persoane dragi care erau foarte departe, prieteni vechi, prietene care azi nu au putut fi langa mine din pacate. Mai mult decat atat, cuvintele pe care fiecare le-a spus mi-au mers direct la sufletel. Din acest motiv si bocetele incepand inca de la discursul Denei... Au fost toti aproape, persoane la care nici macar nu ma asteptam...Reactia mea este prea intima ca sa o vedeti, dar restul este pe Facebook ( multi ati vazut-o ) si promit ca voi incerca sa o postez si aici cat de curand ( cred ca formatul nu e ok ). Le multumesc mult acelora care mi-au urat toate cele, dar si acelora care au uitat si multi ani sa traiesc alaturi de oamenii nebuni pe care ii iubesc!







Depresie ante 20. Au avut-o si prietenele mele, o am si eu. Faceam misto la vremea aia de ele...pentru ca inteleg sa fii suparat cand implinesti 40, 50, 60. Atunci iti dai seama ca a trecut viata pe langa tine, ca timpul tau incepe sa devina limitat si ca nu ai reusit inca sa faci tot ce iti doreai odata. La 20 n-ai gandurile astea. M-am prins de-abia astazi care e faza: te sperie simplul fapt ca nu mai e 18 si nici 19, e ditamai 20-ul si lucrurile sunt din ce in ce mai serioase. Stop playing, let's get down to business! La 20 incepi sa aplici tot ce ai invatat in scoala, incepi sa te gandesti la toate acele " cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac...", la toate discutiile plictisitoare despre meserii si cariere pe care le purtai in generala si in liceu cu parintii sau cu profii. Si realizezi ca trebuie sa fii acolo.
Evident ca ma invart prin zona pe care mi-am dorit-o. Sunt mandra de mine ( lasand la o parte modestia, nu asta este trasatura mea prinicipala ), mai am putin si pun manuta pe ce am vrut. Sunt exact asa cum ma visam pe la 7 ani...exceptand tocurile purtate zilnic, masina si roz bombonul ( in timp, m-am mai desteptat ). The point is...nu am dezamagiri legate de mine, dar totusi...20?! Cum am ajuns eu aici si mai ales, cand? Anul trecut pe vremea asta implineam 19 si Lili, mamica lu' Suri, mi-a urat la multi ani si a inceput sa dea apa la soricei la telefon! Nu facuse asta la ziua fiicei ei, si a facut-o la a mea! Motivul: cand e aniversarea Habibei, a crescut. Cand e aniversarea lu' Suri, si ea a crescut. Dar cand e aniversarea mea, pentru ca sunt cea mai mica, timpul a trecut mai repede decat ar fi crezut toata lumea! Sunt ca ceasul sentimental din ochii parintilor care suna in fiecare an pe 12 noiembrie si le aduce aminte ca odraslele lor nu mai au varsta la care sa poarte roz si funde decat la lenjeria intima. Probabil despre depresia parintilor o sa mai scriu cand o sa am si eu un copil de varsta mea.
Revenind, sunt constienta ca starea mea o sa tina cel mult inca o ora si ceva, pentru ca la 12 noaptea o sa deschid sampania si o sa ma infig in tortul langa care mi-au curs balele toata dupa-amiaza. Si nici maine cand voi fi inconjurata de persoanele apropiate nu ma voi mai gandi la nici o suparare...dar s-ar putea sa imi dea o lacrima in momentul in care suflu in lumanari si mi se canta "la multi ani!", pentru ca sunt 20 la dracu'! :)

Cu toate ca in ultima vreme cantaresc in viu cu vreo 1-2 kg in plus fata de greutatea mea normala, ma simt foarte bine asa. Atata vreme cat inca primesc complimente si ma incap hainele, n-am de ce sa imi fac griji :D. Nu imi fac probleme nici macar cand probez cate o pereche de blugi marimea 34 si nu imi vin, pentru ca eu stiu ca nu sunt eu mare, ci pantalonii sunt mici.
Pentru cele care nu sunt asa de relaxate ca mine, propus urmatoarea definitie a caloriilor, ca sa se linisteasca.

"Caloriile sunt niste scarbe mici care noaptea se baga in sifonierele noastre si ne micsoreaza lucrurile, ca sa ne fie din ce in ce mai mici." ( via Miu )







Via: Maria
Nu ascult Rock FM. Nu pentru ca nu mi-ar placea genul sau postul, ci pentru ca pur si simplu nu prea ascult radio. Dar mi-a atras atentie o reclama ( culmea, aparuta in Cosmopolitan ) la un concurs organizat de Rock FM. Mai bine zis, partea cu visele...Daca aparea pe Facebook, i-as fi dat like! :D

Azi am incercat o schema despre care am auzit doar in filmele girly sau despre care am citit pe internet ( tot pe site-uri mai girly ). O stie toata lumea: zambeste in fiecare zi unor necunoscuti pe strada. Didn't work out. O pusesem in aplicare cu ocazia primei zile din luna noiembrie, luna mea favorita. M-am gandit ca nu toata lumea e la fel de incantata ca mine din acest motiv, dar poate macar un zambet sincer la metrou sau la coada de la magazin ar putea binedispune pe cineva. Deloc. In cel mai bun caz, oamenii si-au intors privirile. Altii s-au uitat la mine in stilul " se poate trata". Si jur ca nu am zambit larg, ca nebuna! Am fost subtila! Probabil ca exact la inceput de luna multi nu au bani sau trebuie sa plateasca facturi & stuff. Si tocmai pentru ca am primit foarte putine zambete inapoi, doar prima jumatatea a zilei mele a fost reusita. Maine imi voi pastra toate mustacelile numai pentru mine :D.