Scriu rar. Obosesc repede. Trec prin multe. Am din ce in ce mai putin timp. Devin din ce in ce mai ametita. Tai zilele din calendar una cate una, sper sa treaca la o clipire din gene, dar, din pacate, pot sa flutur din ochi pana imi lacrimeaza, pentru ca nu pot grabi unele momente. Pe altele ma chinui sa le pastrez: intr-o cutie, intr-o poza, intr-o floare uscata si bine ascunsa, in gandurile mele. Cele mai multe imi scapa printre degete si printre griji, asa ca raman cu ce pot…

Din fericire, pentru perioadele de genul prin care trecem cu totii exista leacuri. Se numesc recompense. Cadouri, aprecieri, hrana pentru orgoliu, mangaieri pentru ochi, urechi si suflet. Ele sunt ziua de maine a noptilor pe care le pierdem lucrand, gura de aer a clipelor in care ni se taie respiratie de emotie, linistea de dupa furtuna, rasaritul dupa o noapte lunga. Si Doamne, cat de bine este uneori sa te trezesti, sa ridici privirea si sa mai poti vedea si soarele…

momente oboseala recompense scris timp zile

16:35

Sa clachez. Fizic si psihic. Nu prezint simptome, desi bine ar fi fost sa imi dau niste semnale ca sunt pe cale sa gafez cate ceva ca sa stau departe de angajamente, responsabilitati, de lume in general si de mine insumi.

Mi se intampla fix o data pe luna, dar in momente diferite si ma tine o zi sau doua, suficient cat sa distrug cate ceva in jurul meu sau cat sa-mi busesc propriu-mi moral pentru o perioada. As spune ca sunt ca un ceas elvetian dus la reparat dupa ce a fost scapat de cateva ori pe jos sau in cada, ca intr-un final un toc cui sa ii striveasca geamul si sa-i  strapunga adanc mecanismul interior.

Eu una nu imi gasesc scuze sau cauze. Unii imi spun ca e de la "baterii". "Auzi, draguta, lucrezi, esti anul III si ai licenta. Nu-i mai forta atata mana lui Dumnezeu", imi spunea o colega acum ceva timp. Si ajung sa cred ca, in fiecare luna, Dumnezeu face intindere la mana, dar ma lasa pe mine sa trag ponoasele durerii lui. So not fair.

a claca ceas elvetian Dumnezeu greseli luna moral oboseala scuze simptome

17:06

Chestia asta merge cand o spui o data, hai de doua ori pe an. Dar cand o spui cam in fiecare luna, incepe sa isi cam piara din efect si tu din increderea in propriile tale ganduri si vorbe. Nu stii cum ai ajuns sa te complici cu lucruri marunte sau importante,  care vin la timpul lor sau care sunt neprevazute, chiar daca tu ti-ai stabilit cu detalii si buget de timp alocat prioritatile in viata. Habar n-ai cum ai ajuns sa vii atat de tarziu seara acasa, sa treaca saptamanile si sa te trezesti ca iar e weekend si ca nu-l simti pentru ca, cel mai probabil, esti iar ocupat pana peste cap cu ceva. Nu te prinzi cum de se intampla atatea si cum reusesti tu, intr-un fel sau altul, sa fii angrenat in miscari complexe in care, chiar daca ai impresia ca te misti in reluare pentru ca esti obosit, faci cumva ca lucrurile sa se intample cat ai pocni din degete aproape din mers. Poate e doar o zi proasta cu repercursiuni pentru o saptamana, o luna mai nasoala, un an mai greu, dar in nici un caz o viata care stoarce toata puterea din tine. Cred ca e doar astenia de primavara.

an astenie de primavara dificultate incredere luna munca oboseala prioritati viata

00:11

Ma dojenea Dragos acum ceva timp pentru faptul ca mereu dispar brusc din peisaj, iar apoi reapar. Nu prea imi face placere, recunosc, pentru ca nu doar o data mi-am propus sa public un articol macar la 2 zile...nu duc lipsa de subiecte, credeti-ma! Doar ca timpul e problema...
Luna mai a acestui an mi-a adus mai multe experiente placute decat am putut sa-mi imaginez. M-a facut sa simt fluturasi in stomac si sa ma las in sfarsita izbita de senzatia aia de "toata lumea mi-a zis ca e greu sau imposibil, dar mi-a iesit pana la urma!". Petrec vreo 6-7 pe zi intr-un birou, in fata calculatorului, cu o cana de cafea in fata, cu oameni care ma inspira in jurul meu si mereu cu ceva nou de facut. Cealalta jumatate a zilei se duce pe facultate, proiecte sau povestind cu prietenul meu. Aman multe, alerg dupa deadline-uri, imi vine sa plang atunci cand ma gandesc la sesiune si ma oftic peste masura ca nu mai am timp pentru scris sau citit. Aparent, atunci cand toate visele incep sa ti se implineasca, nu mai ai timp sa dormi :). Poate mi-ar fi si teama sa inchid ochii, ca nu cumva sa visez la ceva si mai grandios, ca apoi sa stau treaza si sa imi fac hatarul. Dar nu ma vait, as avea cearcane de fericire.

birou facultate fericire lipsa munca oboseala somn timp vise

23:21

De fiecare data cand am cate o perioada mai aglomerata imi aduc aminte cine sunt si ce vreau de la viata. Si cu toate ca functionez asa inca din adolescenta, mereu ma surprind pe mine...sunt exact ca o fetita care le cere parintilor cate o papusa ori de cate ori are ocazia, si de indata ce o primeste, se minuneaza de ea si o iubeste, chiar daca mai are inca 20 asemanatoare acasa. Nu incetez niciodata sa ma mir cat de fericita sunt in saptamanile sau lunile in care plec de acasa dimineata si ajung seara, cu limba scoasa de doua coate si tarandu-ma pana in pat. My point is: uneori, omul obosit este si omul fericit. E mandru de el pentru ce a realizat in tot timpul in care a fost plecat, in care a muncit pana i-a picat capul pe masa. E plin de satisfactie, chiar daca emana oboseala prin toti porii. Pune linistit si repede capul pe perna pentru ca somnul il cuprinde imediat si pentru ca viseaza la urmatoarea zi care ii va aduce noi provocari. Si niciodata nu isi poate imagina cum pot altii sa stea cu ochii pe pereti zile intregi, cum pot altii sa faca din ochelarii de soare si din cateva terase cu iz puternic de barfa cel mai inalt scop al vietii lor. Pentru ca mai bine te dai cu capul de birou ca nu iti iese acum un proiect decat sa te dai mai incolo cu capul de pereti ca nu ai incercat niciodata. Ceva in genul "if you don't live for something, you'll die for nothing"...Omul plin de lene si de comoditate va ajunge sa isi ascunda frustrarile in cutele ridurilor si neferirea in pungile de sub ochi.

activitate comoditate fericire frustrare lene munca nefericire oboseala realizari satisfactie scop in viata

19:03

Oamenii simt suferinta, oboseala, teama. Pentru ca ne tradeaza privirea, mersul, vocea. Si cum simt miros de rana sangeranda, ceilalti profita imediat. Ai avea impresia ca ataca in haita, deoarece intr-o zi in care te certi cu o persoana, inevitabil te vei ciondani si cu altii.
Oamenii simt suferinta, oboseala, teama. Ar vrea sa iti spuna macar o vorba buna, dar atata timp cat alte interese stau la mijloc, de ce ar face-o? Uneori, un "te simti bine?" sau "ai nevoie de ceva?" poate costa cam mult si putini sunt tentati sa investeasca in semenii lor.
Oamenii simt suferinta, oboseala, teama. Pe buna dreptate am fost asemanati cu animalele. Ar fi fost o onoare sa ne tragem din maimute, dar incep sa cred ca, pe alocuri, ne inrudim cu rechinii.

oameni oboseala privire protectia animalelor rana rechini suferinta teama voce

19:46

Oficial, ma declar E-PU-I-ZA-TA! Asa cum cred ca nu am fost in viata mea! Ce e drept, imi amintesc ca nici in vara dupa bac si admitere nu eram prea intreaga, dar de data asta a fost prea mult pentru mine ( macar nu maie xista stresul ca examenele sunt decisive ) :(. Probabil pentru ca am muncit destul tot semestrul la teme si diferite proiecte spre deosebire de altii care au pus mai mult accent pe examenele de acum, ale caror rezultate le asteptam cu totii disperatii dar nu ni le afiseaza nimeni :(. Azi am ultimul examen si am terminat...astept vacanta asta ca pe painea lui Dumnezeu! Is it me sau toata lumea este fucked up total dupa sesiune?
P.S: binecuvantata fie minunata zi de joi in care cosmarul asta de aproape o luna se termina!
Sursa: Facebook. Nu stiu daca o mai are si altcineva, dar eu am gasit-o la Raluca si la Luciana :D.

epuizare facebook oboseala proiecte rezultate semestru sesiune vacanta

11:21