Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările
Din o gramada de motive, de la cele mai importante, cum ar fi minunata mea zi de nastere, pana la cele mai minore, cum ar fi filme frumoase privite la caldurica.
Si cu toate ca multi detesta luna aceasta, eu o iubesc, pentru ca e a mea. Ea mi-a daruit ziua de 12, zi petrecuta alaturi de o familie minunata, de prieteni, de iubit, de colegi de scoala, liceu, apoi facultate, si mai nou, de colegele de birou. E o luna care vine cu ploaie si frig peste mine, dar imi ofera ca bonus ciocolata calda, haine calduroase, fulare groase, sedinte foto printre frunze colorate cum numai in noiembrie poti gasi. Apoi sunt melodiile Alexandrinei Hristov care mi se par scrise pentru aceasta perioada a anului si a sufletului, filmul de sezon al inimii "Sweet November" si versurile mult miaunate si falsate cu maiestrie de catre mine ale cantecului "November rain". Sunt zile de sarbatoare sau zile simple cu miros fin de pregatiri si planuri de sfarsit de an. Sunt saptamanile in care la ora 9 ajung la birou si primul lucru pe care il fac este sa imi torn ceai fierbinte din termos, sunt weekend-urile in care ma fura privitul filmelor, cititul cartilor si, mai ales, somnul, dupa o cana de ceva cald.
Luna noiembrie e luna mea. E o treaba psihica, e sufleteasca, e specifica mie in totalitate. De-a lungul timpului multe s-au schimbat, dar ea a ramas la fel. Si dincolo de orice film frumos, melodie, vreme de afara sau haine, luna noiembrie vine cu o liniste si cu o fericire pe care nimeni nu mi-o poate lua, indiferent cat de mult ar incerca. Pentru ca noiembrie inseamna inceputul vietii mele, tone de amintiri frumoase si perioada cea mai frumoasa a anului pentru scorpioanca visatoare de mine.


Am o camasa. E barbateasca si e albastra si daca as vedea-o intr-un magazin nu as cumpara-o nici pentru tata, nici pentru iubitul meu, pentru ca pur si simplu nu imi place. Nici macar nu e alba, cu maneca lunga si nu arat sexy in ea asa cum am vazut eu prin filme. Are maneci scurte si nu vine bine, fundul meu nu arata frumos in ea.
Am o camasa. Nu sta ca lumea pe mine si nici macar pe posesorul ei. De fapt, nu ar sta bine nici macar pe un gard. Daca ar fi fost a mea, as fi aruncat-o de mult.
Am o camasa. A stat mai mult in intunericul unui dulap vechi si a fost atinsa deseori cu disperare de o pisica nebagata in seama, singura, ahtiata dupa alint, dar ignorata deseori de proprietari din motive simple: lipsa de timp, nestat acasa, treaba, drumuri de colo colo prin oras sau prin tara.
Am o camasa. Genul ala de camasa pe care as purta-o cand as face curatenie, pentru ca ma apoi s-o mototolesc pe undeva si s-o las intr-un colt de camera pana cand vine Habiba sa ma intrebe daca e a mea. Si m-as face ca ploua.
Dar am aceasta camasa. Care nu este a mea, dar pe care nu o voi mai da inapoi. Si e urata, dar e cea mai frumoasa. E singura haina care tine dorului de cald cand posesorul de fapt si de drept nu este prin preajma. Nu arata ca in filmele romantice, ca atunci cand ea adoarme imbracata in camasa lui, dar parfumul cu care este data depaseste cu mult un pat cu petale de trandafiri si alte dulcegarii pe care nici noi nu le mai credem oricum. Nu e alba, e albastra, dar daca s-ar decolora ar fi ca si cum mi-ar ramane pielea patata. Are maneci scurte, dar daca le-ar avea mai lungi, ar fi ca si cum as trai cu ceva in plus anexat corpului meu si nu as sti ce. E camasa pe care o port peste o pijama roz mult mai frumoasa, dar mai fada sentimental. Si n-as purta cu atata extaz si zambete tampe nici macar un costum de Louis Vuitton, pentru ca nu se mai poarta de mult aparentele intr-o relatie, ci fericirea...

Azi am incercat o schema despre care am auzit doar in filmele girly sau despre care am citit pe internet ( tot pe site-uri mai girly ). O stie toata lumea: zambeste in fiecare zi unor necunoscuti pe strada. Didn't work out. O pusesem in aplicare cu ocazia primei zile din luna noiembrie, luna mea favorita. M-am gandit ca nu toata lumea e la fel de incantata ca mine din acest motiv, dar poate macar un zambet sincer la metrou sau la coada de la magazin ar putea binedispune pe cineva. Deloc. In cel mai bun caz, oamenii si-au intors privirile. Altii s-au uitat la mine in stilul " se poate trata". Si jur ca nu am zambit larg, ca nebuna! Am fost subtila! Probabil ca exact la inceput de luna multi nu au bani sau trebuie sa plateasca facturi & stuff. Si tocmai pentru ca am primit foarte putine zambete inapoi, doar prima jumatatea a zilei mele a fost reusita. Maine imi voi pastra toate mustacelile numai pentru mine :D.