Am descoperit-o pe Alexandrina Hristov acum 4 ani, intr-o vara caniculara in care eu si Habiba ne stingeam emotiile prin Carturesti, innecandu-ne amarul negru intr-un ceai si mai si. Ne-am indragostit de "Numai tu", pentru ca vorbea despre niste ochi verzi si cateva rani pe care parca le simteam pe undeva. Ne ascundeam de refrenul ei prin apusurile din Vama Veche si dupa-amiezile caldute de pe malul marii. Ne-a urmarit insa pana in lunile urmatoare, cand a dat frigul, si bine a facut, pentru ca, in anumite zile, era singurul care mie cel putin, imi aducea putina caldura.
Alexandrina Hristov se asculta toamna si nu stiu de ce. Musai intr-un septembrie in care incep sa cada frunzele, intr-un octombrie racoros si un noiembrie tarziu. Ii inteleg versurile doar atunci cand sunt bagata cu capul sub plapuma si imi vine sa ma legan usor pe muzica ei numai daca am un halat pufos pe mine. La melodiile ei ma gandesc de fiecare data cand ploaia imi bate in geamul autocarului sau cand trenul in care ma aflu calatoreste printre troiene, in drum spre Constanta. Datorita ei am o ditamai cutia de iasomie in casa si nu trebuie sa astept insomniile ca sa imi odihnesc cu o cana de ceai gandurile care imi alearga uneori disperate prin minte.
Cred ca nu exista melodie de-a ei pe care sa nu fi lacrimat macar un pic vreodata. De suparare, de fericire, de liniste, de saxofon si pian, de stare de caldut si bine. Nu stiu de ce o ascult pe Alexandrina numai toamna, probabil pentru ca "baby, baby, baby, viata-i frumoasa" doar cand sunt frunze uscate prin jur si poate ca fericirea este intr-adevar o cana de ciocolata calda bauta in noiembrie.
Alexandrina Hristov se asculta toamna si nu stiu de ce. Musai intr-un septembrie in care incep sa cada frunzele, intr-un octombrie racoros si un noiembrie tarziu. Ii inteleg versurile doar atunci cand sunt bagata cu capul sub plapuma si imi vine sa ma legan usor pe muzica ei numai daca am un halat pufos pe mine. La melodiile ei ma gandesc de fiecare data cand ploaia imi bate in geamul autocarului sau cand trenul in care ma aflu calatoreste printre troiene, in drum spre Constanta. Datorita ei am o ditamai cutia de iasomie in casa si nu trebuie sa astept insomniile ca sa imi odihnesc cu o cana de ceai gandurile care imi alearga uneori disperate prin minte.
Cred ca nu exista melodie de-a ei pe care sa nu fi lacrimat macar un pic vreodata. De suparare, de fericire, de liniste, de saxofon si pian, de stare de caldut si bine. Nu stiu de ce o ascult pe Alexandrina numai toamna, probabil pentru ca "baby, baby, baby, viata-i frumoasa" doar cand sunt frunze uscate prin jur si poate ca fericirea este intr-adevar o cana de ciocolata calda bauta in noiembrie.
