Niciodata nu reusesc sa stau suparata pe o persoana draga mie, indiferent cat de mult ar merita. Mai ales daca mai vine si ziua ei si mai ales daca i-am promis ca ii intorc lacrimile de fericire pe care mi le-a provocat la ziua mea.
Habiba mea a implinit astazi 21 de anisori. Minunatia de 13 aprilie a picat anul asta exact vineri. Nu sunt superstitioasa din fire, dar mi-era teama ca ghinionul in sine al zilei plus partea intunecata care m-a urmarit pe mine in ultima perioada aveau sa isi spuna tare si raspicat cuvantul. Nenorocirea si partile proaste au fost prezente la fiecare pas micut: ba oameni care nu colaborau, ba chestii de negasit, ba idei de nerealizat, ba lipsa de bani sau de timp, ba nehotarare si mii de lucruri care au intervenit zilele astea. Nimic nu a stat insa intre mine si surpriza pe care o pusesem la cale pentru Habiba, impreuna cu stimabila sor-mea.
Prima parte a avut loc marti. Pentru ca Habiba miorlia ca jumatate de suflet ii va fi in Bucuresti si cealalta in Constanta, m-am gandit sa creez un moment in care sa aiba alaturi pe toata lumea care conteaza. Si cum altfel sa aduni oamenii decat in jurul unui tort? Si nu orice tort...Vazusem pe net acum vreo 2 ani un superb tort in forma de aparat foto. Stiam ca o sa ma coste ceva, dar anul asta am fost hotarata sa realizez cadoul. Am pus umar la umar cu cateva prietene de-ale Habibei, am pierdut timp si am consumat o gramada de nervi in doar cateva zile, m-am dat de 3 ori peste cap si gata tortul! A fost un tort minunat, a iesit mai bine decat speram eu, era "my baby" si eram mandra de el pana peste cap! A fost plimbat prin jumate de Bucuresti, a fost rezultatul unor cautari intense si era al meu!!! Al meu! Si in final al Habibei mele. Dar TOT al meu va ramane mereu. Opera mea.
Cea de-a doua surpriza a venit astazi. A fost genul acela de surpriza care cred ca a picat in cel mai bun moment posibil si cred ca a fost mai dulce decat orice tort din ciocolata si martipan. De data asta am reusit sa miros clipa, sa ma adaptez instant la schimbari si sa stiu exact cu cine sa vorbesc. M-am gandit ca 21 de ani este o varsta a naibii de importanta, o varsta care te face sa te pui in fund pe o piatra si sa te intrebi ce ai realizat pana in acel punct, ce planuri de viitor ai, ce oameni ai cunoscut, ce oameni te-au marcat, ce oameni iti doresti mai departe in jurul tau. Am considerat ca Habiba trebuie sa vizualizeze toate amintirile cu persoanele marcante din viata ei, asa ca am inceput proiectul "21 de persoane importante din viata ta de pana acum". Am sapat adanc si am dat peste familia ei, peste prieteni si prietene, peste foste colege si alti oameni apropiati. Le-am smuls tuturor cate o fotografie si o urare mai speciala si i-am facut Habibei un ditamai panoul cu toti cei care conteaza. Daca despre tort mai banuia ceva, partea a doua chiar a lovit-o serios in dupa-amiaza asta si cred ca a facut-o fericita. Nici nu are idee cat de fericita am fost si eu odata cu ea de data asta...
Eu o iubesc pe Habiba. Stiu ca deseori uit sa i-o arat, uneori poate ii demonstrez exact contrariul. Dar nefericrea in situatia asta face ca eu sa seman cu tata si ea sa semene cu mine in adolescenta: eu rece, nestiind sa ma exprim cum trebuie, ea innebunita sa faca ce vrea cu viata ei, ignorand sfaturile mele. Ii urez ca de ziua ei sa ma asculte mai mult, sa inteleaga ca ranind-o pe ea e ca si cum m-as rani pe mine, sa invete sa nu planga din orice, sa nu uite niciodata sa fie fericita, dar, mai presus de toate, sa nu uite ca persoana cu care adoarme in fiecare seara stie sa ii asculte cel mai bine visele si incearca din rasputeri sa fie langa ea in orice moment al vietii ei. La multi ani, draga Habiba! Sa ai parte de inca 21 de ani minunati si frumosi ca tine!
Habiba mea a implinit astazi 21 de anisori. Minunatia de 13 aprilie a picat anul asta exact vineri. Nu sunt superstitioasa din fire, dar mi-era teama ca ghinionul in sine al zilei plus partea intunecata care m-a urmarit pe mine in ultima perioada aveau sa isi spuna tare si raspicat cuvantul. Nenorocirea si partile proaste au fost prezente la fiecare pas micut: ba oameni care nu colaborau, ba chestii de negasit, ba idei de nerealizat, ba lipsa de bani sau de timp, ba nehotarare si mii de lucruri care au intervenit zilele astea. Nimic nu a stat insa intre mine si surpriza pe care o pusesem la cale pentru Habiba, impreuna cu stimabila sor-mea.
Prima parte a avut loc marti. Pentru ca Habiba miorlia ca jumatate de suflet ii va fi in Bucuresti si cealalta in Constanta, m-am gandit sa creez un moment in care sa aiba alaturi pe toata lumea care conteaza. Si cum altfel sa aduni oamenii decat in jurul unui tort? Si nu orice tort...Vazusem pe net acum vreo 2 ani un superb tort in forma de aparat foto. Stiam ca o sa ma coste ceva, dar anul asta am fost hotarata sa realizez cadoul. Am pus umar la umar cu cateva prietene de-ale Habibei, am pierdut timp si am consumat o gramada de nervi in doar cateva zile, m-am dat de 3 ori peste cap si gata tortul! A fost un tort minunat, a iesit mai bine decat speram eu, era "my baby" si eram mandra de el pana peste cap! A fost plimbat prin jumate de Bucuresti, a fost rezultatul unor cautari intense si era al meu!!! Al meu! Si in final al Habibei mele. Dar TOT al meu va ramane mereu. Opera mea.
Cea de-a doua surpriza a venit astazi. A fost genul acela de surpriza care cred ca a picat in cel mai bun moment posibil si cred ca a fost mai dulce decat orice tort din ciocolata si martipan. De data asta am reusit sa miros clipa, sa ma adaptez instant la schimbari si sa stiu exact cu cine sa vorbesc. M-am gandit ca 21 de ani este o varsta a naibii de importanta, o varsta care te face sa te pui in fund pe o piatra si sa te intrebi ce ai realizat pana in acel punct, ce planuri de viitor ai, ce oameni ai cunoscut, ce oameni te-au marcat, ce oameni iti doresti mai departe in jurul tau. Am considerat ca Habiba trebuie sa vizualizeze toate amintirile cu persoanele marcante din viata ei, asa ca am inceput proiectul "21 de persoane importante din viata ta de pana acum". Am sapat adanc si am dat peste familia ei, peste prieteni si prietene, peste foste colege si alti oameni apropiati. Le-am smuls tuturor cate o fotografie si o urare mai speciala si i-am facut Habibei un ditamai panoul cu toti cei care conteaza. Daca despre tort mai banuia ceva, partea a doua chiar a lovit-o serios in dupa-amiaza asta si cred ca a facut-o fericita. Nici nu are idee cat de fericita am fost si eu odata cu ea de data asta...
Eu o iubesc pe Habiba. Stiu ca deseori uit sa i-o arat, uneori poate ii demonstrez exact contrariul. Dar nefericrea in situatia asta face ca eu sa seman cu tata si ea sa semene cu mine in adolescenta: eu rece, nestiind sa ma exprim cum trebuie, ea innebunita sa faca ce vrea cu viata ei, ignorand sfaturile mele. Ii urez ca de ziua ei sa ma asculte mai mult, sa inteleaga ca ranind-o pe ea e ca si cum m-as rani pe mine, sa invete sa nu planga din orice, sa nu uite niciodata sa fie fericita, dar, mai presus de toate, sa nu uite ca persoana cu care adoarme in fiecare seara stie sa ii asculte cel mai bine visele si incearca din rasputeri sa fie langa ea in orice moment al vietii ei. La multi ani, draga Habiba! Sa ai parte de inca 21 de ani minunati si frumosi ca tine!
