Am fost toata viata mea genul de om care isi face planuri pentru aproape orice: pe ce anume sa cheltui salariul, cum imi organizez programul de weekend sau orele de invatat in sesiune, ce sa raspund la anumite intrebari pe care le anticipez in unele situatii etc. Inevitabil, din planurile mele nu au lipsit zilele de nastere la care ma gandeam cu cel putin o jumatate de an inainte. Si uneori a iesit bine, alteori nu. Anul acesta am fost insa prea obosita pentru planuri. Mi-am spus "let it be!" si m-am aruncat cu capul inaintea zilei de luni, 12 noiembrie, asa cum nu am mai facut-o niciodata. Si nu am ramas dezamagita, ba dimpotriva, surprizele si clipele petrecute alaturi de oameni dragi mie au valorat de o mie de ori mai mult decat toata organizarea mea minutioasa din trecut.
Habiba si Suri nu s-au dat in laturi de la cadouri pisicoase nici anul acesta. Bine, le-am ajutat si eu indirect, pentru ca mi-am miorlait de luni de zile in stanga si in dreapta pasiunea pentru cupcakes intr-o maniera obsesiv-compulsiva. Dar cine a avut urechile ciulite a auzit si cine a avut sufletelul pe pozitii a actionat. Si asa se face ca m-am trezit eu luni dimineata si m-am indreptat cu ochii lipiti spre bucatarie. Pe masa, numai lucruri care mi-au scos chitaieli indelungate: un mic dejun la care viseaza orice fata. Si mai ales eu: pentru cateva minute, am fost in raiul cupcakes-urilor!!!

Cu toate ca am mers la munca de ziua mea, nu a durut nici un pic, daca pot sa spun asa :). Si pentru ca sunt cea mai mica dintre fete, am luat toti pupicii, imbratisarile, urarile si cadourile ca pe un maxim rasfat din partea lor. And believe me, nu exista lucru mai placut decat sa stii ca poti sarbatori anumite momente mai intime cu persoanele cu care imparti biroul pentru mai bine de jumatate de zi, si nu numai reusitele profesionale.

Ziua s-a incheiat perfect alaturi de iubitul meu care s-a prezentat emotionat cu un parfum pe care mi-l doream mult. Ca orice barbat, a intrebat de zeci de ori daca imi place, cu toate ca in urma cu putin timp il tarasem prin tot mall-ul cu cateva pungi de shopping si o mostra din parfumul de care m-am indragostit. Deci, cum as putea sa nu iubesc un barbat atat de atent si de grijuliu? :)

Concluzionand pisicos, am implinit 21 de ani in compania oamenilor la care tin, si asta e mare lucru. Eu stiu asta. Sunt cei care isi aduc aminte de mine in fiecare an si care fac tot posibilul sa imi marcheze cat mai placut posibil ziua de nastere. Pentru lucrul acesta le multumesc nu doar o data pe an, ci de nenumarate ori in sinea mea, ori de cate ori ii privesc sau ma gandesc la ei. Mi-as mai fi dorit eu prin preajma mea cateva persoane de suflet, dar cred ca va trebui sa ma obisnuiesc cu departarea si sa ma multumesc doar cu urari virtuale sau prin telefon, care, de fapt, s-au dovedit a nu fi rele deloc. Mi-am petrecut minute in sir privind "la multi ani!"-urile curgand pe Facebook, raspunzand cu un "daaaa?" lung si intuitiv la telefon sau multumind tuturor celor care mi-au trimis mesaje. A fost cu siguranta cea mai placuta si linistita zi din an in acelasi timp, dar exact cand incepusem sa ma obisnuiesc, s-a terminat. Dar nu e nimic, va urma alta la anul. Promit, la fel de neplanificata!

21 de an birou cadouri colege cupcakes departare iubit la multi ani parfum plan prietena rasfat surprize urari zi de nastere

22:17

Incerca zilele trecute o colega de birou sa ma convinga ca cele mai multe femei incep sa se simta cu adevarat stapanele lumii de-abia atunci cand ating varsta de 30 de ani. Ba ca sunt mai implinite, ba ca sunt mai sigure pe ele etc etc. Eu n-am atins inca pragul acela, de-abia il trec impiedicandu-ma pe cel de 20, dar  pot spune ca nu imi place sa inaintez in varsta. Sigur, nu pot sa ma plang de riduri sau de dureri articulare, dar ma uit cateodata la unele fotografii si nu imi vine sa cred unde s-a dus capacitatea, cu intrarea la liceu si balul bobocilor, cu petrecerea de majorat, cu bac si mutat in Bucuresti. Zilele in care drumurile mele se reduceau la casa-liceu-plimbare-casa sunt atat de departe, iar weekendurile de leneveala maxima parca nici nu le mai cunosc. Si toata lumea stie ca e asa, cu toate ca ne place sa spunem ca toate varstele sunt frumoase. Daca la 17 ani, vorba lui Chirila, ai infinitul inainte, la 18 ani visele se implinesc cand bati din palme sau cand clipesti si la 20 de ani traiesti fara griji si fara bani, despre varstele de la 21 incolo parca nimeni nu mai are voce sa cante. Pentru ca de la 21 incolo, parca incepi sa te prinzi ca nu mai ai infinitul inainte, ci ca trebuie sa te apuci de toate planurile pe care ti le faceai in liceu si ca "o sa fac asta mai incolo" a venit mai aproape decat credeai. Si nici lucrurile nu se mai rezolva cat ai clipi, indiferent cat ai da din gene. Ca sa nu mai spun ca fara griji nu mai esti de ceva timp, poate doar fara bani uneori.

Drept dovada de "imbatranire" stau si dorintele mele pentru sarbatorirea zilei mele din acest an. Nu mai vreau petreceri nebune,  reuniuni cu toti cei mai mult sau mai putin dragi, cu urlete de "la multi ani" din toate partile si, in general, cu tot ce inseamna galagie. Tot ce imi doresc este putina liniste, putin timp pentru mine, cateva clipe petrecute cu oamenii care conteaza cu adevarat, ceva somn in plus si o perioada cat mai calma la birou. Si daca stau bine sa ma gandesc, cam asta imi doresc tot anul acesta, pentru ca stiu ca va fi unul greu si ca voi trage cu dintii de zilele in care singurele mele griji vor fi cafeaua de pe foc si mersul pana la piata.
Insa, paradoxal, ma bucur ca un copil de tot ce mi-a adus varsta de 20 de ani: reusite la facultate, angajare, zile frumoase petrecute alaturi de familie sau iubit, cateva vacante si plimbari lungi pe oriunde. Momentan, a fost varsta de apogeu pentru mine, varsta la care m-am simtit destul de sigura pe mine si pe dorintele mele si pot spune ca asa am sa pasesc si peste putin timp spre 21 de ani. Ah, si sa va spun cel mai mare avantaj? La 21 incepi sa atingi si simti ceea ce la 18 era doar un vis frumos care parea departe. La 21 parca apuci cumva succesul cu ambele palme si lumea incepe sa ti se astearna la picioare. In acest context nu pot sa spun decat: 21, bring it on!

20 21 de ani dorinte griji la multi ani liniste lumea la picioare oameni dragi relaxare succes timp varste vise zi de nastere

22:28

Din o gramada de motive, de la cele mai importante, cum ar fi minunata mea zi de nastere, pana la cele mai minore, cum ar fi filme frumoase privite la caldurica.
Si cu toate ca multi detesta luna aceasta, eu o iubesc, pentru ca e a mea. Ea mi-a daruit ziua de 12, zi petrecuta alaturi de o familie minunata, de prieteni, de iubit, de colegi de scoala, liceu, apoi facultate, si mai nou, de colegele de birou. E o luna care vine cu ploaie si frig peste mine, dar imi ofera ca bonus ciocolata calda, haine calduroase, fulare groase, sedinte foto printre frunze colorate cum numai in noiembrie poti gasi. Apoi sunt melodiile Alexandrinei Hristov care mi se par scrise pentru aceasta perioada a anului si a sufletului, filmul de sezon al inimii "Sweet November" si versurile mult miaunate si falsate cu maiestrie de catre mine ale cantecului "November rain". Sunt zile de sarbatoare sau zile simple cu miros fin de pregatiri si planuri de sfarsit de an. Sunt saptamanile in care la ora 9 ajung la birou si primul lucru pe care il fac este sa imi torn ceai fierbinte din termos, sunt weekend-urile in care ma fura privitul filmelor, cititul cartilor si, mai ales, somnul, dupa o cana de ceva cald.
Luna noiembrie e luna mea. E o treaba psihica, e sufleteasca, e specifica mie in totalitate. De-a lungul timpului multe s-au schimbat, dar ea a ramas la fel. Si dincolo de orice film frumos, melodie, vreme de afara sau haine, luna noiembrie vine cu o liniste si cu o fericire pe care nimeni nu mi-o poate lua, indiferent cat de mult ar incerca. Pentru ca noiembrie inseamna inceputul vietii mele, tone de amintiri frumoase si perioada cea mai frumoasa a anului pentru scorpioanca visatoare de mine.

Alexandrina Hristov amintiri ceai ciocolata calda familie fericire filme frig frunze liniste luna mea melodii noiembrie ploaie prieteni sarbatoare scorpion viata vise zi de nastere

23:05

Azi a fost ziua surioarei mele mai mari. Anul asta nu am facut tam tam ca in anii trecuti, cu surprize peste surprize, iesit in oras, dansat si distractie. Ne-am rezumat la un telefon la miezul noptii, la privit niste poze vechi de acum 4-5-6 ani, la un tort si niste prajiturele pe seara si o barfa luuunga. Nu ma face decat sa cred ca anii trec si, cu timpul, nu mai ai chef de nebunie asa cum aveai odata. Insa, partea placuta este faptul ca dupa o buna perioada de vreme, ne regasim. Fara sa vrem, fara sa planificam. Si povestim, si ne amintim, si ne minunam, si radem, si ne bombardam cu "si de ala ce mai stii? si tu ce ai mai facut cu...?", si ne intrebam unde oare am fost fiecare pana acum.
La 21 de ani o gasesc pe Suri mai matura. Cel putin in prima ei zi de schimbare a sufixului. O iubesc insa la fel de mult asa cum o iubeam si in generala, si in liceu, cand, in fiecare a treia zi de Paste sau de Craciun, era lege sa ne strangem la ea. Dupa multe sarbatori, a reusit din nou sa ne reuneasca. La multi ani, Suri! Sa fii mereu centrul nostru!

21 de ani amintiri la multi ani poze prajituri prietenie sarbatori Suri zi de nastere

23:30

Niciodata nu reusesc sa stau suparata pe o persoana draga mie, indiferent cat de mult ar merita. Mai ales daca mai vine si ziua ei si mai ales daca i-am promis ca ii intorc lacrimile de fericire pe care mi le-a provocat la ziua mea.
Habiba mea a implinit astazi 21 de anisori. Minunatia de 13 aprilie a picat anul asta exact vineri. Nu sunt superstitioasa din fire, dar mi-era teama ca ghinionul in sine al zilei plus partea intunecata care m-a urmarit pe mine in ultima perioada aveau sa isi spuna tare si raspicat cuvantul. Nenorocirea si partile proaste au fost prezente la fiecare pas micut: ba oameni care nu colaborau, ba chestii de negasit, ba idei de nerealizat, ba lipsa de bani sau de timp, ba nehotarare si mii de lucruri care au intervenit zilele astea. Nimic nu a stat insa intre mine si surpriza pe care o pusesem la cale pentru Habiba, impreuna cu stimabila sor-mea.
Prima parte a avut loc marti. Pentru ca Habiba miorlia ca jumatate de suflet ii va fi in Bucuresti si cealalta in Constanta, m-am gandit sa creez un moment in care sa aiba alaturi pe toata lumea care conteaza. Si cum altfel sa aduni oamenii decat  in jurul unui tort? Si nu orice tort...Vazusem pe net acum vreo 2 ani un superb tort in forma de aparat foto. Stiam ca o sa ma coste ceva, dar anul asta am fost hotarata sa realizez cadoul. Am pus umar la umar cu cateva prietene de-ale Habibei, am pierdut timp si am consumat o gramada de nervi in doar cateva zile, m-am dat de 3 ori peste cap si gata tortul! A fost un tort minunat, a iesit mai bine decat speram eu, era "my baby" si eram mandra de el pana peste cap! A fost plimbat prin jumate de Bucuresti, a fost rezultatul unor cautari intense si era al meu!!! Al meu! Si in final al Habibei mele. Dar TOT al meu va ramane mereu. Opera mea.
Cea de-a doua surpriza a venit astazi. A fost genul acela de surpriza care cred ca a picat in cel mai bun moment posibil si cred ca a fost mai dulce decat orice tort din ciocolata si martipan. De data asta am reusit sa miros clipa, sa ma adaptez instant la schimbari si sa stiu exact cu cine sa vorbesc. M-am gandit ca 21 de ani este o varsta a naibii de importanta, o varsta care te face sa te pui in fund pe o piatra si sa te intrebi ce ai realizat pana in acel punct, ce planuri de viitor ai, ce oameni ai cunoscut, ce oameni te-au marcat, ce oameni iti doresti mai departe in jurul tau. Am considerat ca Habiba trebuie sa vizualizeze toate amintirile cu persoanele marcante din viata ei, asa ca am inceput proiectul "21 de persoane importante din viata ta de pana acum". Am sapat adanc si am dat peste familia ei, peste prieteni si prietene, peste foste colege si alti oameni apropiati. Le-am smuls tuturor cate o fotografie si o urare mai speciala si i-am facut Habibei un ditamai panoul cu toti cei care conteaza. Daca despre tort mai banuia ceva, partea a doua chiar a lovit-o serios in dupa-amiaza asta si cred ca a facut-o fericita. Nici nu are idee cat de fericita am fost si eu odata cu ea de data asta...
Eu o iubesc pe Habiba. Stiu ca deseori uit sa i-o arat, uneori poate ii demonstrez exact contrariul. Dar nefericrea in situatia asta face ca eu sa seman cu tata si ea sa semene cu mine in adolescenta: eu rece, nestiind sa ma exprim cum trebuie, ea innebunita sa faca ce vrea cu viata ei, ignorand sfaturile mele. Ii urez ca de ziua ei sa ma asculte mai mult, sa inteleaga ca ranind-o pe ea e ca si cum m-as rani pe mine, sa invete sa nu planga din orice, sa nu uite niciodata sa fie fericita, dar, mai presus de toate, sa nu uite ca persoana cu care adoarme in fiecare seara stie sa ii asculte cel mai bine visele si incearca din rasputeri sa fie langa ea in orice moment al vietii ei. La multi ani, draga Habiba! Sa ai parte de inca 21 de ani minunati si frumosi ca tine!

13 aprilie 21 de ani amintiri aparat foto familie fericire fosti prieteni Habiba la multi ani oameni dragi persoane importante surpriza tort zi de nastere

22:19

Cand Denna m-a intrebat daca i-as reprosa ceva tatalui meu atunci cand s-ar afla pe patul de moarte, am ramas blocata si daca nu as fi inceput sa lacrimez usor, as fi vazut negru in fata ochilor...

Eu nu am avut niciodata o relatie foarte deschisa cu tata, adica nu in felul in care mi-as fi dorit eu. Nu i-am cerut niciodata sfatul, parerea, am avut nenumarate certuri mai mari sau mai mici, milioane de divergente de opinie si chiar cateva zile in care eu am refuzat sa ii vorbesc. M-a batut la cap toata viata mea sa invat, sa fiu cuminte, sa am grija de mine, sa fiu un om discret, sa am capul pe umeri si sa fiu o persoana buna. Nu mi-a placut matematica din cauza lui, pentru ca mi-o preda acasa in timpul claselor 1-4 si eu nu o intelegeam, el tipa la mine, eu eram terorizata. Nu puteam sa port fuste scurte pe strada pentru ca el nu ma lasa...ca sa fiu in pas cu lumea si cu moda, ma schimbam de haine la scoala. Ma certa mereu cand raceam si imi baga mereu aceeasi placa: "Ai racit! Tu stii unde ai racit, dar nu vrei sa spui!". Si de fiecare data cand treceam strada ma oprea si imi spunea: "Te opresti si te uiti. Nu treci cu turma de prosti si daca iti spune cineva "Dana, hai acum!", nu te iei dupa ala. Te opresti, te uiti in stanga, te uiti in dreapta, dupa aia te uiti iar in stanga si dupa aia de-abia treci. Nu uita sa pui piciorul pe trecere! Nu fugi, dar nici nu te misti ca melcul, ca pe zebra nu defilezi. Si sa fii mereu cu ochii-n patru, stanga, dreapta, stanga, dreapta!". Dar cel mai grav lucru din relatia noastra de tata-fiica nu erau cicalelile lui permanente si nici nemultumirea lui vesnica ( i-am aratat carnetul plin de 10 la sfarsitul unui an scolar si mi-a spus "Ah...puteai mai mult! ), ci faptul ca nu imi arata si nici nu imi spunea vreodata ca ma iubeste. Bine, poate doar in contextul in care faceam vreo prostie si auzeam ceva de genul "Eu si maica-ta te iubim orice ar fi, bai copil prost!". Niciodata altfel.

Am petrecut 20 de ani cu gandul ca am o relatie rece cu tata, ca poate tine la mine ca orice parinte la copilul lui, dar ca nu mi-o arata, cu gandul ca voi avea o gramada de reprosuri sa ii fac daca as sta intr-o zi la o discutie serioasa cu el. Pana cand in noiembrie am vazut partea cu tata din filmuletul de ziua mea pe care mi l-au pregatit prietenele mele...si m-am inmuiat de tot, si mi s-au dus naibii convingerile pe care le aveam de ani de zile, si am plans ingrozitor de mult si de puternic. Nu ma asteptam la cuvintele lui, la privirea lui, la nimic. Din momentul ala am realizat ca am fost, intr-adevar, un copil prost. Dintr-o gramada de puncte de vedere in ceea ce il priveste pe tata. Probabil cel mai grav este faptul ca l-am criticat ani la rand, ca erau momente in care nu il suportam. Pana cand mi-am dat seama ca sunt exact ca el, ca ii sunt leita, indiferent cat de mult mi-ar placea sa cred ca seman mai mult cu mama. Si eu as insista ca progenitura mea sa invete matematica, pentru ca e a dracu' de importanta. Nici eu nu mi-as lasa fetita de 12 ani sa poarta fuste de o palma in public, si spun asta fara sa devin parinte, pentru ca deja critic pustoaice care se imbraca sumar. Si eu as fi suparata cand copilul meu ar fi racit, si as fi speriata, mai ales daca as fi stiut ca a avut astm in urma cu ceva ani, asa cum am avut eu in perioada scolii generale. Pentru ca tata stia ca la 10 ani aveam crize, ca nu puteam respira noaptea si dormea pe jos, langa patul meu, numai ca sa fie sigur ca e langa mine mereu. Si da, da pana la Dumnezeu, si eu mi-as bate la cap odrasla sa invete sa traverseze strada, ca sa nu ma cheme cineva vreodata sa ii identific cadavrul la morga. Si niciodata nu i-as spune ca e cel mai bun si nu l-as acoperi de laude, pentru ca vreau sa fie in esenta primul, nu doar cu numele. Si mai mult ca sigur nu i-as spune zilnic ca il iubesc...

Am facut prostia imensa de a critica ani la rand persoana cu care seman cel mai mult pe lumea asta. Sunt tata din atatea puncte de vedere. L-am mostenit mai bine decat si-ar fi dorit chiar el. Imi terorizez prietenul sa invete si sa fie cineva in viata, il opresc de fiecare data la trecere si de cateva ori i-am tinut si polologhia pe care mi-o tinea mie tata fara sa ma imi dau seama de ce faceam, am cunostiinte fete care ma considera rece pentru ca nu sunt pisicoasa si pupacioasa. In acelasi timp, am avut mereu o judecata buna, am fost printre primii intotdeauna, am vointa de fier, stiu sa ma port in lume si stiu  unde vreau sa ajung si cum sa fac sa ajung acolo. Si daca m-ar tine sufletul si orgoliul i-as urla tatalui meu ca daaa, a avut dreptate mereu, si ca nimeni nu ar fi putut sa ma creasca mai bine ca el, ca sunt bine asa cum sunt si ca asta i se datoreaza numai lui si mamei, ca nu a gresit nimic in relatia lui cu mine, ca eu sunt "copil prost", ca am ajuns ca el fara sa vreau si ca nu pot fi mai mandra de atat. In schimb, pe felicitarea pe care i-am trimis-o cu ocazia zilei sale de nastere ( 5 aprilie ) nu am putut sa ii scrijelesc mai mult de un "Te iubesc, tati!". Dar sunt singura ca s-a prins si ca a inteles toate subintelesurile posibile, pentru el este cel care sunt eu de fapt, pentru ca sunt fata lui si stie ce stie...

Despre tata nu am scris niciodata nicaieri. Pentru ca am crezut mereu ca in momentul in care aveam s-o fac, as fi fost nervoasa. In schimb am plans de la titlu pana la ultimul punct, pentru ca ma gandeam ca nu, nu as avea nimic sa ii reprosez tatalui meu. Acum, cand implineste 52 de ani, i-as spune doar... "Buna, tati, iti spun la multi ani cu ocazia zilei de nastere...si ce sa iti zic mai mult...multa sanatate iti doresc, mult noroc in viata...neaparat ai nevoie de asa ceva...si...tot ce e bine. Altceva...te pupa fata ta. Sa ai grija de tine! Te pup si in locul lu' mama ca nu e langa mine aici...si...te iubim mult de tot. Te pup! Pa! :*".

certuri cicaleala copil. educatie felicitare fiica judecata la multi ani orgoliu parinti relatie tata-fiica repros sfaturi suflet tata te iubesc urare zi de nastere

00:01

E ziua sora'mii astazi...implineste respectabila varsta de 20 ani. Evident, mesaje de "La multi ani!" pe Facebook si sunat la 12 noaptea pentru a-i ura la unison cu Habiba toate cele bune, noroc in dragoste si multa fericire.
Scriam aici anul trecut despre cat de mult ne placea sa petrecem de fiecare data cand era ziua cuiva apropiat. Acum am ramas cu amintiri placute, cu dor de mers in fiecare luna la majorate, cu hainele pe care le purtam la petreceri si, bineinteles, cu poze. Ne permiteam sa ne destrabalam mult, pentru ca, ce dracu', aveam 18-19 ani, ne batea bacu' la usa. De anu' asta merge mai greu. Vorba Habibei mele...cand spui 20, deja inseamna ca trebuie sa fii om serios! Ceva este examenul de bacalaureat, altceva e o sesiune, un job.
Ma gandeam de dimineata ca din cei 20 de ani ai sora'mii, eu am prins vreo 14...doar. Si pe-aia 6 pe care i-am pierdut a avut grija sa mi-i povesteasca printre multe cesti de cafea, tigari, chiuluri, sesiuni de shopping etc. Realizez ca in tot timpul asta de cand o cunosc pe ea si pe Habiba, mi-au trecut pragul multe alte prietene, care s-au vrut a fi apropiate. Recunosc, pe unele le-am crezut si le-am invitat inauntru la o Cola, altora le-am inchis usa in nas direct si nu regret. Insa, citind aseara un articol de-al Malinei despre prieteni, m-am prins eu ca am putini, dar buni. Nu am ezitat sa-i matur afara din viata mea pe cei care m-au dezamagit de multe ori, pe cei care nu au stiut sa ma cunoasca ( desi au petrecut mult timp cu mine ), pe cei care mi-au facut rau, pe cei care m-au barfit pe la spate tocmai prietenelor mele ( gresita miscare!), cu toate ca pretul a fost pierderea acelui om in sine sau chiar a  blogului meu. Pentru ce sa mai stam bucatelele unei sculpturi antice, pe care o credeam pretioasa, dar care s-a dovedit a fi un fake?
Cum spuneam, sora'mea a facut azi 20 de ani. Nu, nu vor dansa bomboneii de data asta si nici nu vor canta manelele...deocamdata! Suntem pline pana peste cap cu examene. Se vede ca prietenele mele au schimbat deja prefixul si ca eu ma apropii vertiginos de varsta pe care o au si ele. Asta nu inseamna ca stimabila sor-mea nu va avea grija la vara sa ne scoata prin Mamaia, sa traga de noi sa mergem la plaja sau sa ne ia obligat fortat in club. Doar e sor-mea, si e mai mare, si e a mea, si o iubesc si trebuie s-o ascult, nu? Ca doar e "Ţaţa Alina"! :>

20 de ani amintiri la multi ani poze prieteni sora zi de nastere

12:03

Azi e ziua Habibei mele. Si nu orice zi, a implinit onorabila varsta pufoasa de 20 de ani ( sariti cu "La multi ani!", oricum petrecem de azi pana luni ). Eu, in calitate de best friend si de o PR-ista data naibii, am lasat la o parte banalul cadou pe care o sa i-l cumpar zilele viitoare dupa bunul ei plac si m-am gandit ca surpriza ei va sta in micile detalii. Planuisem si eu ceva, planuise si Delia. Din pacate, nici una dintre noi nu s-a gandit la anumite elemente care ar putea aparea in peisaj ca din senin.

De dimineata, m-am trezit la 6 ( Habiba urma sa se trezeasca la 6:30 ) si m-am gandit sa incep de la prima ora cu urarile. I-am luat o felicitare cu un motan negru pe ea si cu mesajul "esti cea mai buna prietena pe care am avut-o in cele 9 vieti ale mele". Intru tiptil in dormitor, ma intind in patru labe peste Habiba si incerc sa ii pun felicitarea pe partea ei de pat. Cand o vad ca incepe brusc sa pipaie esarfa mea care era aruncata pe perna... Evident, eu am inghetat ca matza de alaturi din "Cats and dogs" cu plicul in mana si calare peste Habiba. Ea se uita la mine cu ochii lipiti de somn si ma intreaba ce caut...stiind ca i-a curs nasul ca un robinet toata saptamana, i-am spus ca vroiam servetelele, dar ca ma duc sa imi iau de la bucatarie. Am taiat-o afara din camera si am plasat strategic a doua mica surpriza a diminetii in fata bucatariei - o cana cu scoici si motive care sa ii aduca ei aminte de Constanta, avand in vedere ca e primul an in care isi face ziua de nastere departe de casa. Cu toate ca lipsa ei de somn mi-a cam dat peste cap planurile, tot a intrat lacrimand in bucatarie cu felicitarea si cana in mana...Norocul meu ca Habiba face greu legatura...
Toata ziua m-am plans ca am fost prinsa intr-o ipostaza jenanta si ca toata surpriza mea era sa se duca naibii. Si mai nenorocoasa a fost Delia, care ma sunase dupa-amiaza ca sa imi spuna ca vine cu o prietena acasa si cu un tort pentru Habiba. Rolul meu in poveste era sa las in fata usii niste artificii si un chibrit, pentru ca fetele sa decoreze minunea de dulce. Cand Delia ma va fi sunat, eu ma voi fi facut pierduta prin casa si Habiba trebuia sa deschida usa, iar fetele vor fi inceput sa cante "La multi ani!". Nu a fost chiar asa. Planul nostru perfect s-a curmat in momentul culminant: cineva a sunat la usa, Habiba a bagat viteza sa deschida, eu si Suri claie peste gramada in spatele ei si stupoareeeeeee: VECINU' STEFAN! ( pentru mai multe detalii despre mosu' asta libidinos si enervant, consultati blogul Habibei ). Oh fuck, run in circles and scream! ( cu precizarea ca Delia tocmai iesea din lift si s-a ingramadit cu Mada inapoi )
-Ma fetelor, eram in trecere si...nu stiu cine a pus artificile astea aici...
-Da, da.. ( eu, dand ochii peste cap )
-Mai Dana, iti spun!
Am lasat-o pe Habiba la usa si am reconstituit repede planul. Ne-a iesit pana la urma, norocul nostru ca Habiba face legaturile greu, dupa cum a recunoscut si ea :D. Poate nu a fost o zi de nastere perfecta, dar cu siguranta a avut de toate. De la felicitari cu motani, pana la vecinu' Stefan si poze in ploaie in fata Casei Poporului ( da, doar ce am intrat in casa ). Si cred ca poate fi cea mai frumoasa aniversare a celor 20 de ani...La multi ani, Habiba! :) Te iubesc si iti promit ca la anul o sa las felicitarea langa pat inca de cu seara si o sa-l otravesc pe vecinu' inainte sa mai planuiesc ceva cu Delia...

20 de ani artificii best friend Delia felicitare Habiba surpriza tort vecin zi de nastere

23:37