Era o zi ploioasa si rece exact ca asta in urma cu trei ani cand ajungeam in Bucuresti. Intr-o zi de miercuri, am ajuns cu Habiba in capitala cu doua masini de "strict necesar". Apartamentul era plin de moloz si ai nostri n-au reusit sa plece fara lacrimi in ochi si indoieli serioase. In prima seara, am inundat cinci etaje. Vecini se perindau pe holul nostru lung si noi ne gandeam cat de ghinioste puteam fi. In prima noapte, eu si Habiba am adormit tinandu-ne de mana. Casa era mare, noi singure, iar zgomotele puternice si multe pentru un bloc de pensionari. A doua zi, un vecin a intrat peste noi, si la scurt timp dupa asta, a regretat ca a intrat asa intr-o locuinta de fete. In a doua seara, Stefan, prietenul nostru, a dormit la noi, si ne-am simtit mai bine. Apoi a venit Delia si ne-am dat seama ca e mai fain sa fim speriate toate trei, decat doar doua.
Tot intr-o zi ploioasa, am reusit sa iau fiecare balta in drum spre prima zi de facultate, nu inainte sa ma pierd inevitabil prin pasajul Unirii. Purtam o bascuta neagra care mi-a picat pe ochi cand am intrat in sala, pentru ca se umpluse de apa. Incepuse apoi deja sa ninga si sa se faca baltoace in ziua in care am realizat ca ma aflu in locul potrivit, pentru ca adunasem multe stelute la seminarul lui Carlan.
Incepea sa picure in seara in care ma grabeam cu Habiba si cu baiatul meu cu maini calde catre concertul Alexandrinei Hristov. Era prima zi de noiembrie si primele noastre saptamani in care ne dezmeticeam unul pe celelalt. Stateam la balconul dinauntrul Operei si ii zambeam larg la poze Habibei care era la parter. De dupa parul meu ondulat, scotea si el capul, privind dezorientat in toate partile. Ala a fost momentul in care am realizat ca acel noiembrie a fost cel mai special de pana atunci.
Au trecut trei veri in care am preferat sa renunt in mare parte la soarele din Constanta si inca trei ierni in care am uitat ce inseamna o iarna blanda. Am avut parte de multe zile ploioase si reci in Bucuresti: la unele ma asteptam, altele m-au luat prin suprindere si mai sunt si acelea care mi-au rupt umbrela de tot. Nu cred insa ca voi regreta vreodata furtuna pe care am pornit-o plecand de acasa. La urma urmei, Bucurestiul este un uragan si nu esti fericit pana cand nu incepe sa te ia pe sus.
Tot intr-o zi ploioasa, am reusit sa iau fiecare balta in drum spre prima zi de facultate, nu inainte sa ma pierd inevitabil prin pasajul Unirii. Purtam o bascuta neagra care mi-a picat pe ochi cand am intrat in sala, pentru ca se umpluse de apa. Incepuse apoi deja sa ninga si sa se faca baltoace in ziua in care am realizat ca ma aflu in locul potrivit, pentru ca adunasem multe stelute la seminarul lui Carlan.
Incepea sa picure in seara in care ma grabeam cu Habiba si cu baiatul meu cu maini calde catre concertul Alexandrinei Hristov. Era prima zi de noiembrie si primele noastre saptamani in care ne dezmeticeam unul pe celelalt. Stateam la balconul dinauntrul Operei si ii zambeam larg la poze Habibei care era la parter. De dupa parul meu ondulat, scotea si el capul, privind dezorientat in toate partile. Ala a fost momentul in care am realizat ca acel noiembrie a fost cel mai special de pana atunci.
Au trecut trei veri in care am preferat sa renunt in mare parte la soarele din Constanta si inca trei ierni in care am uitat ce inseamna o iarna blanda. Am avut parte de multe zile ploioase si reci in Bucuresti: la unele ma asteptam, altele m-au luat prin suprindere si mai sunt si acelea care mi-au rupt umbrela de tot. Nu cred insa ca voi regreta vreodata furtuna pe care am pornit-o plecand de acasa. La urma urmei, Bucurestiul este un uragan si nu esti fericit pana cand nu incepe sa te ia pe sus.
