Incep sa cred ca am tupeu sa il numesc asa...din nou! Anul trecut cand am scris bilantul pe 2010, cineva probabil a considerat ca ii lipsea ceva si s-a gandit ca e mai bine sa-l "lipseasca" de tot . Tre' sa-i fac cinste totusi, daca nu ar fi fost ea, nu as mai fi luat-o de la inceput pe Blogspot si nu mi-as fi demonstrat mie ( inca o data! ) ca am puterea sa o iau de la capat. Asa ca, noroc si la mai mare, Blondis!
Buuuun, deci cum a fost 2011. Greu pentru toata lumea! Pentru ca sunt sigura ca pe toti ne apuca nervii pe anul trecut cand stam sa ne gandim ce ne-a adus. Nu pot sa ma victimizez, desi nu-mi vine nici sa bocesc dupa vremurile de altadat'. Nu stiu despre altii, dar eu sunt sigura ca am crescut. Nu numai in buletin, ci si in ochii mei si ai altora.
Anul trecut "am depus" in cutiuta mea speciala vreo 18 biletele cu rezolutii pentru 2012 ( am spus ca imi iau alta cutie mai mare, nu am facut-o, deci din start am de facut ceva de la 1 ianurie incolo!). Le-am tinut pentru mine pe cele cu "sa mai slabesc 2 kg" si "sa-mi iau o pereche de pantofi cu toc de 16", asa ca le-am asternut in scris numai pe cele foarte importante. Daca ar fi sa fac o statistica, am reusit sa duc la bun sfarsit 12 rezolutii, sa indeplinesc pe jumatate vreo 5 si doar una sa nu imi iasa deloc. Pretty good, i would say. Stiu totusi ca 2011 nu va ramane in amintirea mea datorita cifrelor, ci mai degraba datorita tuturor evenimentelor care m-au marcat: implinirea varstei de 20 de ani, primul job cu acte in regula, primul an de facultate, prima vara de studenta, prima relatie propriu-zisa de lunga durata etc etc.
Imi gasesc oarecum greu cuvintele in momentul de fata pentru ca sunt cu mintea la rezolutiile pentru 2012 ( nu iau in considerare sub nici o forma sfarsitul lumii!). Nu le scriu aici, pentru ca nu se vor mai indeplini. Pot spune doar ca cel mai tare imi doresc sa nu simt inceputul...Am mai scris-o de 1000 de ori si o sa ma plang la toata lumea: nu imi plac multe dintre inceputuri, iar luna ianuarie este oribila pentru mine! Daca gasesc ceva frumos in toate celelalte luni, ianuarie nu are nimic bun, din punctul meu de vedere. Asa ca, imi doresc sa treaca cat de repede posibil! Siiiii, la fel ca anul trecut, promit sa ne vedem tot aici si in 2012 ( puteti sa fiti siguri ca o sa tai maini si picioare daca se va mai intampla ceva cu bloguletul meu :D ). So... sa aveti un revelion minunat si un an nou cat mai fericit!




18:21
A inceput cosmarul. E ceva ce stiam ca va veni ( ma avertizase si Delia acum ceva timp, ea deja trece prin asta ), doar ca m-a luat prin invaluire aseara si m-a facut sa raman cu piftia in gat. Verisoara mea de doar 10 ani ma admira ( so cute! ), se minuneaza de varsta mea si vrea sa fie ca mine ( so cute! ) si ma intreaba cand o sa fac un bebe ( so horror! ).
- Pai nu crezi ca ar trebui sa il faci?! Ai 20, mergi pe 21!
Si cateva rude de langa noi asteptau zambitoare raspunsul.


15:13
Evident, nu m-am prins de chestia asta pana anul trecut, cand am plecat in Bucuresti. Ma refer la partea mai profunda a lucrurilor, nu la clasica suprafata cu " Mosul le aduce cadouri copiilor cuminti".
M-am copilarit mult zilele astea. Cu lucruri marunte. Si m-a lovit gandul asta de-abia acum 5 minute. Ma dau pe langa mama cand gateste, mananc non stop bomboane Raffaello ( semn clar de sarbatoare; cand eram mica, le primeam doar cu ocazii speciale pentru ca erau cam scumpe ), mai am putin si intru in transa privind bradul ( luminite rosii, care se fac albastre, apoi galbene, apoi verzi...nu, iar albastre! ), imi pun vin fiert intr-o cana pe care jumatate o bea mama pentru ca eu ma ametesc prea repede, siiiii...m-as uita in continuu la desenele animate ale copilariei in timp ce mananc portocale.
Nu ma refer la "Sailor Moon" sau la "Dragon Ball", serialele pentru copii difuzate pe TVR-uri de obicei acum...10-15 ani. Zilele trecute am vazut "Anastasia". E ca un ritual: ma uit an de an in luna decembrie la acest desen pentru ca se potriveste perfect cu perioada. Daca l-as privi in mijlocul verii, n-ar mai avea absolut nici un farmec. Aseara am privit "101 dalmatieni" pentru a mia oara. Si tot ma sperie Cruella. In seara asta am revazut deja "Bambi" si planuiesc sa adorm cu "Doamna si vagabondul". Cand eram micuta, aveam o jucarioara de la Mc: o cusca din care iesea Lady. Probabil am dat-o altor copii in urma cu ceva timp. Sper doar ca ei sa aiba habar de cine au fost personajele respective... Pentru ca eu o sa mi le reamintesc si la 70 de ani!


22:53
Mi s-a pus pata pe muffins-urile alea colorate pe care le vad in poze pe net, la televizor sau prin unele cofetarii. Si vreau si eu sa pun cateva pe masa de Craciun, ca sa imi dau invitatii pe spate. Problema este ca nu as vrea sa cumpar prajiturelele, as vrea sa le fac eu cu mami acasa ( profit cat mai mult de faptul ca este cu mine ). Aici ma mai impiedic de o dificultate: nu gasesc retete ca lumea pe internet. Da, as putea sa le traduc pe cele in engleza, dar unele ingrediente nu prea au echiavalent la noi. Si da, as putea sa caut mai bine sau chiar sa improvizez, dar mi-e oarecum lene. Daca aveti vreo idee despre cum as putea sa gatesc minuni ca cele din pozele de mai jos, help me :D. Daca nu, tot nu ma voi da batuta!




18:51
De cativa ani incoace, nu prea am mai simtit Craciunul asa cum o faceam cand eram in scoala generala. Nu stiu ce s-a intamplat, nu cred ca tine de maturizare, sunt oameni care si la 50 de ani se bucura de aceasta sarbatoare mai ceva ca un copil de 5 ani. Si nu cred ca e ok ca nu ma mai entuziasmez asa de mult ca inainte...:(.



Sunt insa lucruri mici care imi starnesc starea specifica acestei perioade. Putine. Ciocolata calda, vinul fiert, zapada ( din pacate, lipseste cu desavarsire ), impodobirea bradutului, luminitele din oras, mall-urile decorate frumos, targurile din oras cu tematica de Craciun, atmosfera din cafenele sau de la facultate... Si cum ieseam ieri nervoasa din Afi din cauza ca nu am putut sa-mi savurez Mc'ul in liniste ( galagie mare si niste colinde cantate jalnic rasunau in tot mall-ul ), am trecut pe langa o cafenea ( cred ca Bohema se numea :-? ), decorata cu luminite si din care se auzea Perry Como- "Magic Moments". Daca nu eram obosita si nu trebuia sa ajung acasa, as fi intrat acolo cu draga inima. Pentru ca a fost unul din putinele "momente magice" din luna asta cand am simtit ca vine Craciunul!

11:02
Exista oamenii aceia speciali din viata ta langa care te simti bine oricum ai arata si indiferent prin orice ai trece. Oameni de care iti e dor din clipa in care le spui "la revedere", chiar daca ii vezi aproape zilnilc. Sunt oamenii cu care faci chestii  mici in fiecare zi, dar de care iti aduci aminte constant pentru ca poti scrie lejer cu ele cele mai frumoase povesti din viata ta. Cu toate ca te mai certi cu ei, te chinui cu chiu cu vai sa stai suparata cateva zile, ca macar sa vada ca nu e ok ce s-a intamplat. Mai mult nu iti iese pentru ca nu ai cum...Sunt oamenii care te sustin in orice ai face, mai mult sau mai putin, asa cum pot ei. Oameni care te alinta, care te privesc atat de frumos si cu atata dragoste incat te fac sa te simti ca cea mai bogata persoana din lume!
Sunt oameni pe care ii iubesti intr-un fel sau altul: prieteneste, profund, ca pe un membru al familiei. Prietenul meu beneficiaza de toate aceste tipuri de iubiri din partea mea...La multi ani, Tibi! :) Sa fii fericit si iubit (numai) de mine!

16:57
Asa ca nu-i invidiez momentele de "stralucire" - chiar daca se petrec pe scena mea - pentru ca stiu ca atunci cand imi va veni mie randul, ea va aplauda cel mai tare!

- Cosmopolitan -


Foto: by Flower Power
23:37
Ultima zi de munca la Romtelecom a fost miercuri, dar am mai avut nevoie de un scurt timp pentru a putea sa-mi pun ordine in ganduri. Asa se face ca de-abia in seara asta am simtit ca trebuie sa scriu si despre aceasta experienta, care m-a marcat in multe feluri posibile.
Despre jobul meu din ultimele 4 luni ca agent call center nu am vorbit foarte mult si poate unii au ramas cu impresia ca a fost apa de ploaie. Cum nu se poate mai fals. Daca nu ar fi fost colegii si superiorii niste oameni saritori, calmi si mereu aproape de mine, probabil mi-as fi dat demisia din prima saptamana ( daaaar am asteptat pana la terminarea contractului si am ales sa nu il prelungesc), deci poza de mai jos am pus-o doar de dragul de a o pune, pentru ca nu se aplica acum. Deci, motivul principal: clientii. Pentru ca ai crede ca e foarte usor sa vorbesti cu oamenii la telefon, insa dai peste niste personalitati de iti sta mintea in loc si ti se taie picioarele uneori.


In mare, misiunile mele erau multiple: sa contactez clientul care a facut o plangere referitoare la aproape orice tine de Romtelecom, sa ii rezolv problema, deseori sa repar si imaginea companiei si, pe deasupra, sa mai si vand clientului un nou pachet de servicii cu un nou contract. Sincer, credeam ca dupa 3 saptamani de training eram pregatita. Mai ales pentru ca nu era prima oara cand trebuia sa interactionez cu oamenii pentru vanzari. Insa, in prima zi cand am intrat in call center si m-a amenintat un domn de 50 de ani ca ma da in judecata daca nu ii merge bine internetul, avantul mi s-a taiat grav. La cateva zile, am izbucnit chiar in plans cand o cucoana ( eu chiar tin sa preciezez sa era de etnie rroma, ca sa nu zic altceva ) vorbea la telefon mii de minute in afara si a inceput sa ma injure si sa ma ameninte pe mine ca plateste prea mult. Nu ma intelegeti gresit, am mai avut confruntari cu isterice, doar ca de data asta, in calitate de angajat, nu puteam sa i-o intorc. Si e nasol sa induri si sa nu poti sa comentezi inapoi, mai ales cand te cheama Dana si iti pierzi calmul chiar si cand trebuie sa astepti 1 min la semafor. Cu timpul, am inceput sa ma "calesc" de astfel de oameni si sa ii iau pe toate partile. Am dat de muuulte situatii si specimene si tin sa le precizez.
1. Clientii mint foaaaarte mult. Si e naspa, pentru ambele parti. Cea mai frecventa minciuna:"Plec din tara". Daca ar fi fost sa primesc cate 1 leu pentru fiecare data cand am auzit povestea asta, m-as fi imbogatit doar ascultand clienti. Si daca ar fi fost adevarata de fiecare data, populatia Romaniei s-ar fi redus cu cel putin 20% in ultimele 4 luni. Asta pentru ca oamenii incearca sa scape de agentii call center ( pe care tot ei ii contacteaza, paradoxal! ) cat mai repede si fara explicatii. Mi s-a intamplat de N ori ca pensionari de 80 de ani care "plecau" in Germania sau persoane care mai avea doar o luna de contract si erau chemati urgent la Honolulu ( ce convenabil! ) sa accepte o oferta mai convenabila. Nu era mai simplu daca spuneam de la inceput ce ne doare?
2. Clientii nu stiu ce inseamna un contract. Si nu ma refer neaparat la persoanele in varsta, ci la oameni in toata firea. Incearca sa te prosteasca ca l-au pierdut sau ca au fost fortati sa il semneze. No shit, cine le-o fi pus oare pistolul la tampla?! Si multi se mira cum de sunt taxe de platit cand vor sa rezilieze contractul dupa cateva luni de la inceperea lui. Simplu: o parte se angajeaza sa faca ceva, alta parte sa faca altceva. Cand cineva nu isi respecta angajamentul, trebuie sa plateasca, nu? Ciudat este ca am dat pana si peste cativa juristi sau avocati care, aparent, nu stiau treaba asta si au fost foarte indignati.
3. Clienti care vorbesc urat. De ce sa fii nesimtit, serios? Adica tu ma cauti pe mine pentru ca ai o problema, eu incerc sa ti-o rezolv si tot tu imi umpli frigiderul?! Inteleg ca esti nervos, poate si eu as fi in locul tau, dar nu eu iti calculez factura si nu eu iti stric aparatura pentru tv si internet.
4. Oameni care nu mai au bani, saraci lipiti, n-au 1 leu nici de paine. Aparent, e de inteles. Criza & stuff. Cand vine vorba de un ANUMIT procent din clientii Romtelecom, minciuna gogonata ( adevarat, trebuie sa stii sa ii mirosi ). Cu primul cadou sau cu prima facilitate in plus pe care le-o oferi ( chiar daca nu au nevoie ), suma pe care o platesc li se pare brusc infima. Ah da, pentru ca unii clienti mai fac si urmatorul lucru: aud de la vecini de nu stiu ce abonament si il vor si ei, chiar daca nevoile lor sunt altele. Nu am sa inteleg niciodata de ce ai vrea ceva ce nu ai nevoie??? Bineinteles, luam si alta situatie: un client care vorbeste 2000 de minute in afara i se pare ca nu consuma mult si vrea un abonament fara minute. Ce poti sa-i faci, ii dai Cezarului ce-i al...Cleopatrei, ca nevoia cu abonamentul nu se pupa neam si se trezeste respectivul ca plateste dublu fata de cum platea inainte. A cui e vina stimabile?
5. Mai sunt clienti care vor sa desfiinteze pentru ca au "probleme tehnice". Afirma ca nu le merge telefonul de 2 luni si cand te uiti pe facturile lor, vezi sute de minute consumate. Scrie proasta in fruntea mea?
6. Smecherii care una doua te dau in judecata. Si pe tine, si compania. Pe unii i-am sfatuit sa o faca, altora le-am spus ca e pierdere de timp si de bani ( in functie de situatie ). Dracii ma apucau cand ii auzeam ca vor sa se vada in instanta CU MINE PERSONAL, ba chiar imi cereau si numarul personal de telefon ca sa ma poata ei contacta la orice ora din zi si din noapte pentru a mi se plange. Serios, avem si noi o viata.

Situatii speciale mai sunt multe, dar nu mi le amintesc momentan, vi le-am povestit pe cele mai frecvente care au constituit motivul principal pentru care am renuntat la acest job ( ce-i drept, vreau sa incerc si ceva pe domeniul meu, dar asta e alta poveste ). Recunosc, am avut si clienti cu bun simt, imi facea placere sa ma intind la taclale cu ei, dar cam rar din pacate.
Nu vreau sa credeti ca v-am insirat toate aceste situatii de dragul de a o face. Ci pentru ca la randul nostru cu totii suntem clienti, mai mult sau mai putin buni. Eu am avut muuulte de invatat, pentru ca am fost pusa si in postura functionarului care trebuie sa suporte tot, indiferent ca e vina lui/a companiei sau a clientului. Si am inceput sa inteleg de ce cucoanele care lucreaza de ani de zile la ghisee sunt scarbite: nici oamenii cu care interactioneaza zi de zi nu sunt chiar un cadou. Nu iau apararea nimanui, doar ca...e bine sa cunoastem situatiile ambelor parti, sa fim informati si sa fim onesti inainte sa incepem sa aruncam cu pietre in celalalt, indiferent daca e client sau companie.



01:02
Cum s-a intamplat asta? Nici nu trebuie sa intrebati, doar privind pozele de mai jos cred ca va puteti da seama instant. Dar sa detaliez.
Ma intreba o cunostiinta daca in articolul trecut am facut reclama la Fares sau daca particip la un concurs care tine de blogosfera. Raspuns clar: nu. Nu pot sa scriu despre un subiect care mi se impune, asta e si unul dintre motivele pentru care nu am vrut sa devin jurnalista. Recomandarile mele vin din inimioara si daca le astern online inseamna ca intr-adevar unele produse m-au dat pe spate.
Cam asa se face ca mi-a picat in manuta o oja de la Ciate. Stiu ca n-ati auzit, si eu am dat recent peste acest brand britanic...de lux. Dragoste la prima vedere! Eu chiar am o problema majora cu manichiura, care nu rezista impecabila nici 2 zile, din cauza ca spal vase, haine sau ca frec baia. M-am mirat cand am vazut cat de rezistenta e oja de la Ciate. Asa ca n-am putut sa nu dau un click pe Google si pe Facebook ca sa aflu mai multe. Si Doamne, ce nuante! Si ce design! Recunosc, si ambalajul m-a atras enorm. Imi place fundita, care este si simbolul Ciate, din cate am inteles. Ma gandesc ca nu sunt singura careia ii fug ochii si dupa culori, cutie & stuff.
In mod evident, brandul este nou in Romania, dar am observat ca prin Europa a facut furori. Ma astept sa detroneze alte mari nume si sa il vad cat mai des prin Cosmopolitan, pentru ca, in afara de nuantele clasice, vin cu niste nuante unice, care chiar cred ca vor prinde. Nu stiu exact prin ce saloane dati de aceasta oja, dar ca sa o testati, poate castigati un set dand doar un like pe Facebook si urmand regulile simple pentru participare ( asta ca sa vedeti ce altruista sunt, nu pastrez informatia doar pentru mine :"> ). Eu am dat deja si verific zilnic posta, poate am primit vreun colet :">.


20:35
De cand cu raceala Deliei, la noi se bea ceai. La greu. Minim 2 cani pe zi. Cand una isi pune apa la fiert, da strigare in toata casa. De cele mai multe ori, celelalte doua nu refuza.
De cand cu Ceaiul de iarna de la Fares, presimt ca o sa bem cate o cana chiar si in loc de mesele principale. Fetele l-au baut la sor-mea in urma cu o luna, si apoi Delia a primit o cutie de la o colega. Dupa ce ne-am delectat toate intr-o seara cu delicioasa aroma de mar cu portocale si scortisoara, nu am mai putut sa ne luam gandul de la ea! Si da-i cu mers prin magazine si supermarketuri, cautari peste cautari! Pana cand ( tot ) Delia l-a gasit in Mega Image-ul din Crangasi. Nebunie! "Ia-mi si mie o cutie! Nu, stai! Baga 2!Ah, de fapt, ia 3, ma, ca vrea si Denna! Da, sigur vrea si Habiba, sun-o si intreab-o cate cutii!".
De cand cu iarna, la noi in casa se bea ceai. Cu multe arome, avem o colectie intreaga. Deci daca vreti sa stati cu noi la un ceai, aveti cu cine si aveti si cu ce!



P.S: nu fac reclama la Fares, recomand doar ce imi place :D
23:55
Anul trecut cand m-am mutat in Bucuresti am avut impresia ca am fost taiata de la portie in legatura cu tot ce inseamna copilarie. Nu ma asteptam sa mai fiu pisicita, sa mai lenevesc, sa fac figuri la mancare, sa fiu rasfatata etc etc etc. Insa, dintre toate mofturile copilariei, cel mai tare am bocit dupa venirea lui Mos Nicolae/Mos Craciun/Iepurasul. Si daca cei din urma mai soseau cand ajungeam acasa in Constanta, la primul chiar nu ma mai asteptam.
Anul trecut am fost trista nonstop incepand cu ultimele zile din noiembrie. Pentru unii e normal sa nu mai vina Mos Nicolae sau sa primeasca bani in schimbul dulciurilor. Pentru mine nu este. Am fost destul de afectata in adancul sufletelului meu, pana cand, in dimineata zilei de 6 decembrie, m-am trezit si am pasit somnoroasa si infofolita catre bucatarie. Imaginea unui pungute mici in cizmele mele m-a facut sa imi frec bine ochisorii lipiti. Stupoaaaare!!! Venise Mosu'! Cu cioco, portocala si banana! In mod normal, daca as fi primit asa ceva cand eram in Constanta, as fi plans de nervi si as fi strambat grav din nas. Dar cum eram foarte departe de casa, a fost cel mai frumos cadou pe care as fi putut sa-l primesc! Mosu' Delia ranjea in sufragerie...Si cand am ajuns seara acasa, venise si Mosu' Habiba ( cu o mica intarziere caci nu fusese in oras ). Si am fost la fel de fericita. In contextul acela, nu am putut sa nu iau si eu prajituri :D.
Eu il astept pe Mos Nicolae si in seara asta si in toate serile de 5 spre 6 decembrie din viata mea. Anul asta stiu sigur ca o sa primesc cadou o ultima zi de munca la Romtelecom ( chiar maine ) si un inceput de vacanta bine meritata. Pentru ca am fost preaaaa cuminte in 2011! :D



23:26
Pentru destui romani, azi nu a fost Ziua Nationala, ci mai degraba ziua in care Lala Band vine in Afi Palace. Pentru mine a fost doar inceputul unei scurte vacante si, cum nu aveam ce face dupa-amiaza, am dat o tura prin mall. Recunosc, imi plac unii actori din "Pariu cu viata" ( sunt si cativa constanteni de-ai mei pe acolo :D ), imi plac unele voci si curiozitatea ma omora.
Prietenul meu a plecat scarbit din Afi. Eu am tras concluziile mele. Am observat ca Lala Band e un fenomen. Unul mare! Ne place sau nu, asa este. S-a dus moda cu Hannah Montana. Ar fi trebuit sa fi vazut si voi: parterul plin, oameni pe patinoar, etajul plin, persoane care stateau cocotate pe scaune, pe mese sau in spatele unor prieteni. La cea mai mica miscare a vedetelor sau la orice incurajare de genul "sus mainileee!", tipele fanilor veneau imediat. Si ce fani...Eu stiam ca serialul dorea sa se pozitioneze in mintea telespectatorilor ca fiind pentru toate varstele. Stiam si ca nu i-a prea iesit, intrucat mai mult tinerii si adolescentii il privesc. In schimb, nu ma asteptam ( si cred ca nu prevazuse nimeni asta ) ca si copii de generala sau de gradinita ( 5-6 ani ) sa fie cu mainile pe sus si sa urle "Alinaaaa!!!" sau "Lala Baaand!". Prietenul meu dezgustat, eu uimita. Parinti umblau cu carduri de 5-6-7-8 copii dupa ei, cred ca am vazut si invatatori cu clasele lor pe acolo. Prietenul meu o tinea sus si tare cu critici despre noua generatie, eu ma gandesc ca nu te poti integra in colectivul clasei tale sau in cel de prieteni daca nu iti place Lala Band. Pai ia ganditi-va: 20 de elevi au mers in seara asta la concert. Daca exista un copil pe care parintii nu l-au lasat sa mearga in Afi, copilul ala va fi ratatul clasei luni, cand toti colegii sai vor discuta entuziasmati despre ce au vazut. Evident, cand va creste si va ajunge pe la 17-18 ani i se va rupe de ce cred altii, nu va mai fi asa de afectat. Dar pana atunci, va avea oarecum de suferit, cred eu.
Da, Lala Band e un maaare fenomen. Unora le place, altora nu, dar asa este. Unii se duc sa isi vada favoritii, altii critica vedetele de pe scena. Multi ( mai ales cei mai mari sau mai in varsta ) au uitat ca e vorba doar despre o moda, asa cum in urma cu 5 ani, pustoaicele din generatia mea erau innebunite dupa Rebelde. Nu ca unele dintre ele nu s-ar uita acum si la "Pariu cu viata"...:)). All in all, am fost uimita sa vad ca acest serial a prins atat de bine in Romania. N-as fi crezut. Si daca as fi vreo companie care in ultima vreme se afla in declin, as profita din plin de moda asta. Lala Band vinde bine!

22:23
Copyright © 2015 Dana Carastoian | Designed by VeeThemes.com