Se afișează postările cu eticheta luna ianuarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta luna ianuarie. Afișați toate postările
Toata luna ianuarie mi-a rasunat in minte melodia "Bad day" a lui Daniel Powter. In fiecare dimineata, cand deschideam prima oara ochii vedeam un biletel motivational pe panoul Habibei mele: "wake up every morning with the thought that something wonderful is about to happen". Lasand la o parte faptul ca nici in viata de zi cu zi nu sunt o persoana excesiv de pozitiva si de optimista, cand citeam incurajarea aceea si apoi vedeam in ce data suntem, aveam impresia ca totul e o ironie nesimtita directionata exact catre mine...
Dar a trecut. A trecut ceea ce vroiam sa treaca inca de la inceput, inca de pe 1 ianuarie. Pot sa spun ca pentru mine de-abia de acum incepe anul, de-abia acum incep sa ma sperante si sa ma gandesc la ce lucruri minunate ma asteapta in perioada urmatoare ( dupa sesiune, evident ). Poate incepand de azi n-o sa mai fie atat de frig, poate nici cerul n-o sa mai fie gri, poate nici eu n-o sa mai fiu atat de suparata si usor de enervat, poate o sa fiu mai toleranta, poate o sa iau decizii mai bune si o sa fiu mai fericita, poate si lumea se va invarti altfel in jurul meu, poate o sa fiu mai usor de inteles, poate o sa fiu mai usor de iubit, poate nu voi mai fi atat de dificila. Pentru ca de-acum incolo nu mai am scuze: ianuarie nu mai e! Mi s-a luat un bolovan de pe bucatica de optimism din creierasul meu si inca unul de pe coltul de sufletel care imi genereaza starea de bine pe care o am in majoritatea timpului. S-a dus luna mea de depresie si ma rog ca urmatoarele sa fie cel putin cu iz de liniste, daca nu cu rafale de fericire. Norocul meu ca ianuarie e doar o data pe an...pentru ca sunt constienta ca pentru altii este ianuarie tot anul :).

Era o vreme cand urmaream intens stirile, dar acum nu prea mai am timp si uneori nici chef sa aud detalii despre toate dramele ( imi sunt suficiente cele cotidiene pe care le vad deja live ). In schimb, prietenul meu primeste zilnic email cu stirile de la Pro Tv si ori mai arunc si eu un ochi pe ele, ori imi da el raportul la ce i se pare a fi mai interesant.
Asa se face ca aseara imi trimite urmatorul articol, conform caruia ziua de 3 ianuarie 2012 este cea mai deprimanta zi din acest an. Se ofereau solutii de trecere peste tristete, cateva explicatii si 2-3 date ale studiului, relativ absurd daca ma intrebati pe mine. Expertii englezi au intervievat 13 000 de oameni si au ajuns la concluzia de mai sus despre ziua de 3 ianuarie. Aceeasi cercetatori au desemnat 20 martie 2011 ca fiind cea mai deprimanta zi...pentru britanici. Ceea ce ma face pe mine sa ma gandesc ca cei 13 000 de oameni intervievati erau tot...britanici, deci e cea mai trista zi pentru ei, nu pentru romani sau francezi.
Ideea mea e urmatoarea: daca prietenul meu mi-ar fi aratat acest articol la inceputul zilei de ieri, sunt sigura ca as fi fost lipsita de chef si nu as mai fi avut tragere de inima nici sa ies pana la colt. Dar, pentru ca mi l-a aratat la sfarsitul zilei cand deja terminasem de facut tot ce imi propusesem, putin mi-a pasat. Prima mea concluzie: uneori e bine sa nu incepi ziua cu anumite stiri sau vesti ( in categoria asta intra si horoscopul, zic eu ), pentru ca din start poti pleca demoralizat de acasa. E drept, daca auzi ceva de bine despre zodia ta, pleci mai binedispus. Dar eu prefer sa nu mai risc. Nu cred in unele articole si in horoscopul zilnic, dar asta nu inseamna ca nu raman sa ma gandesc cateva minute la ceea ce am citit. A doua concluzie desprinsa de mine: v-am zis eu ca luna ianuarie e cea mai de rahat luna! :-L

Mie nu imi plac inceputurile fortate. Am mai spus-o si cred ca o voi spune la fiecare inceput de an, pana la sfarsitul vietii mele. Stiu ca e absurd, dar nu ma simt prea confortabil cand sunt "aruncata" in noul an, in ghearele unor noi provocari care nu imi suna bine deloc, cel putin momentan. Poate mie imi placea 2011, poate ma obisnuisem cu el...ar fi fost mai usor de acceptat daca 2012 mi-ar fi oferit o saptamana de acomodare. Sa constientizez ce ma asteapta, cu bine si cu rau, sa imi treaca nostalgia provocata de sfarsitul sarbatorilor, sa ma obisnuiesc sa adorm mai devreme, sa imi iau ramas bun de la plimbarile zilnice, sa imi revina cheful de treaba etc. Si primele zile sunt cele mai oribile pentru mine. Pe 1 ianuarie ma trezesc dupa-amiaza aproape mahmura ( chiar daca nu am baut niciodata ), tot restul zilei imi e rau si nu am pofta de mancare. In seara de 1 spre 2 nu am somn, pentru ca m-am trezit tarziu, pe 2 sunt obosita pentru ca am atipit doar cateva ore in noaptea precedenta si cam asa imi ia mie vreo 2-3 zile ca sa ma recuperez dupa Revelion. Anul asta, chiar daca am avut o petrecere mai linistita si m-am trezit cu zambetul pe buze in prima zi din an, m-a cuprins o stare nasoala de-abia dupa ce mi-am baut cafeaua.
Stiu ca trebuie sa pasesc optimista in 2012, dar nici luna ianuarie nu ma ajuta foarte mult. Poate parea o nebunie, dar, asa cum ma plangeam si in articolul trecut, luna aceasta mi se pare cea mai urata dintre toate! In februarie e Ziua Indragostitilor ( cu bune si rele! ), martie aduce primavara, aprilie - Pastele, mai - vremea frumoasa, iunie - vacanta sau cel putin zile insorite, iulie si august - plaja, iesiri, rochite frumoase, septembrie - inceput de toamna, octombrie - covor de frunze, noiembrie -  luna mea preferata, decembrie - sarbatorile de iarna. Da, e o caracterizare cat se poate se subiectiva, dar, dupa cum vedeti, eu apreciez fiecare luna a anului pentru o anumita calitate sau sarbatoare a ei, indiferent cat de mica. Ianuarie insa se incapataneaza sa ma enerveze mai tare in fiecare an: mult prea multa zapada ( e drept, anul asta lipseste, dar in anii trecuti ningea mai tare dupa sarbatori decat in timpul lor ), inceputul temelor de vacanta care, odata cu trecerea anilor, au fost inlocuite de venirea sesiunii. So, where's the funny part?
Cu toate astea, nici eu nu renunt in a vedea partea buna a inceputurilor ( stim cu totii ca exista una sau chiar mai multe ) si fac eforturi mari in a fi cat se poate se optimista. Sunt ambitioasa si inca ma chinui sa descopar calitatea lunii ianuarie. O sa vi-o povestesc si voua cand o sa dau de ea, daca tot mi-am varsat aici tot oful de inceput de an. Pana atunci, va pot ura doar un 2012 cat mai caldut si fericit si viteza mare pentru a trece prin luna ianuarie!

Incep sa cred ca am tupeu sa il numesc asa...din nou! Anul trecut cand am scris bilantul pe 2010, cineva probabil a considerat ca ii lipsea ceva si s-a gandit ca e mai bine sa-l "lipseasca" de tot . Tre' sa-i fac cinste totusi, daca nu ar fi fost ea, nu as mai fi luat-o de la inceput pe Blogspot si nu mi-as fi demonstrat mie ( inca o data! ) ca am puterea sa o iau de la capat. Asa ca, noroc si la mai mare, Blondis!
Buuuun, deci cum a fost 2011. Greu pentru toata lumea! Pentru ca sunt sigura ca pe toti ne apuca nervii pe anul trecut cand stam sa ne gandim ce ne-a adus. Nu pot sa ma victimizez, desi nu-mi vine nici sa bocesc dupa vremurile de altadat'. Nu stiu despre altii, dar eu sunt sigura ca am crescut. Nu numai in buletin, ci si in ochii mei si ai altora.
Anul trecut "am depus" in cutiuta mea speciala vreo 18 biletele cu rezolutii pentru 2012 ( am spus ca imi iau alta cutie mai mare, nu am facut-o, deci din start am de facut ceva de la 1 ianurie incolo!). Le-am tinut pentru mine pe cele cu "sa mai slabesc 2 kg" si "sa-mi iau o pereche de pantofi cu toc de 16", asa ca le-am asternut in scris numai pe cele foarte importante. Daca ar fi sa fac o statistica, am reusit sa duc la bun sfarsit 12 rezolutii, sa indeplinesc pe jumatate vreo 5 si doar una sa nu imi iasa deloc. Pretty good, i would say. Stiu totusi ca 2011 nu va ramane in amintirea mea datorita cifrelor, ci mai degraba datorita tuturor evenimentelor care m-au marcat: implinirea varstei de 20 de ani, primul job cu acte in regula, primul an de facultate, prima vara de studenta, prima relatie propriu-zisa de lunga durata etc etc.
Imi gasesc oarecum greu cuvintele in momentul de fata pentru ca sunt cu mintea la rezolutiile pentru 2012 ( nu iau in considerare sub nici o forma sfarsitul lumii!). Nu le scriu aici, pentru ca nu se vor mai indeplini. Pot spune doar ca cel mai tare imi doresc sa nu simt inceputul...Am mai scris-o de 1000 de ori si o sa ma plang la toata lumea: nu imi plac multe dintre inceputuri, iar luna ianuarie este oribila pentru mine! Daca gasesc ceva frumos in toate celelalte luni, ianuarie nu are nimic bun, din punctul meu de vedere. Asa ca, imi doresc sa treaca cat de repede posibil! Siiiii, la fel ca anul trecut, promit sa ne vedem tot aici si in 2012 ( puteti sa fiti siguri ca o sa tai maini si picioare daca se va mai intampla ceva cu bloguletul meu :D ). So... sa aveti un revelion minunat si un an nou cat mai fericit!




Stiti ca imi place ca la sfarsitul fiecarei luni sau al fiecarui anotimp sa fac cate un bilant. Acum nu prea am ce zice... ma gandeam doar la timp, la cum trece el...
Mi se parea departe sesiunea cand am inceput facultatea. Mergeam la cursuri de placere, la seminarii la fel, nicidecum pentru ca stiam ca ma asteapta nu stiu cate examene. Erau departe. Acum, sunt aproape la finalul sesiunii. Ma rog, mai am inca o saptamana fara aceasta. Si imi doresc sa treaca mai repede zilele astea, sa iau si o eu o scurta vacanta, sa incep sa studiez altceva dupa.
In fiecare decembrie, ma bucur de ninsoare, de Craciun, de vacanta, de compania prietenilor si a familiei. Dar totusi, nu pot sa nu ma gandesc ce urmeaza dupa: luna ianuarie, cea mai odioasa luna din an dupa parerea mea. Nu e vina ei ca e asa, anul asta trebuie sa aiba si el un inceput. Dar ianuarie mi se pare un incipit fortat, si dupa cum spuneam si aici, mie nu imi plac treburile astea deloc. Pe 1 ianuarie imi amintesc ca sunt mereu mahmura; culmea e ca nu beau. Sunt adormita, mi-e cam rau...mereu am pierdut ziua asta. Si toata luna este apoi o mahmureala generala: la facultate, acasa, in oras. Ianuarie 2011 a trecut cam greu. Ma bucur ca s-a terminat..


Pe de alta parte, ma uitam zilele astea cu Habiba la niste poze cu Kim Cattrall ( Samantha din Sex & the city ). Stiam ca are in jur de 50 de ani, o admiram deja pentru cum arata. Dar cand am vazut ca are deja 55, mi-a picat fata si da, o respect si mai mult. Lasand la o parte posibilele operatii estetice, femeia care e frumoasa si stie sa se intretina. Sincera sa fiu, imi place chiar mai mult decat Madonna ( 52 de ani ), pentru ca e mai inalta.
Da, ma gandeam acum cum trece timpul. Cum altii isi doresc sa treaca mai repede, cum altii ar vrea sa il opreasca in loc. Stiu doar ca momentan as vrea ca urmatoarele 2 saptamani sa treaca prin fata ochilor mei cu 100 km/ora si daca e posibil, sa nu dau de nici un radar!