M-am umplut de flori si de raze de soare la inceputul acestei luni. O priveam pe Denna din biroul de vis-a-vis printr-o "jungla" inmiresmata de zambile si acasa petreceam momente in sir tolanita si pierduta cu gandul la lalelele de pe masuta de langa fereastra. Apoi s-au ofilit toate. Si florile, si razele de soare. Si pofta de mea de orice odata cu ele.
In lunga mea viata de 21 de ani, nu imi aduc aminte ca in vreo primavara sa fi prins atata ninsoare, mai ales la sfarsitul primei luni a anotimpului insorit. M-am rugat cu doua maini la final de februarie ca urmatoarea perioada sa imi stearga cicatricile si degeraturile provocate de iarna, sa imi ia cu mana vesnica oboseala si sa imi puna un zambet violet sau roz precum o zambila pe chip. M-am ales in schimb cu rafale de vant reci peste cicatrici, cu bocancii grei tarati dupa mine pe poteca dinspre bulevard si cu fulgi de nea pe pleoape, pe obraji si pe nas. Nu-mi ramane decat sa ma rog ca aprilie sa nu fie februaric...

aprilie flori frig iarna martie soare zambile zapada

22:40

De fiecare data cand urmeaza sa plec de acasa din Constanta catre Bucuresti, ma simt ca un pui pricajit si vulnerabil aruncat in groapa cu lei. Intotdeauna, fara exceptie, chiar si atunci cand petrec doar o zi in oras, e ca si cum as pasi cu pietre de moara legate de picioare pana inapoi, la viata pe care mi-am ales-o departe de casa. Ma simt parca smulsa din mica mea oaza de liniste si pace si teleportata printr-o calatorie de cateva ore intr-un vartej imens care nu se termina, indiferent de oboseala sau de disperarea care ma cuprinde cateodata. De fiecare data cand ajung acasa ma recuperez pe mine, cea care m-am pierdut cu saptamanile sau lunile pe strazile bucurestene alambicate si uneori pline de ganduri negre. De fiecare data mi-e greu sa plec. Probabil este genul de sentiment care ma va urmari o viata intreaga.

acasa Bucuresti calatorie Constanta dificil disperare liniste viata vulnerabilitate

15:14

citate iubire oameni people quotes sleep wake up

22:17

In primele zile cu miros de zambile si ghiocei ale acestui an, eu si Habiba ne-am mutat cuibul intr-un apartament mic si cochet, asa cum ar spune tata. Nu stiu de ce pana acum nu am scris nici macar un rand despre aceasta schimbare, pentru ca ne-o doream de ceva timp, in ciuda faptului ca sufletul nostru va fi mereu fidel "resedintei de la Gorjului", asa cum o numeam noi. Probabil am fost mult prea obosita si prea ocupata seara sa ma trantesc in ditamai patul care imi apartine acum in intregime; si cand ma gandesc ca lumea inca ma intreaba daca eu si Habiba ne-am acomodat in noua locuinta...
Yes, we have. Ne-am instalat destul de repede in apartmentul mic si intim in care, parca dupa mult timp, nu imi mai este frica sa dorm singura noaptea. Ne-am cumparat scaune roz pentru bucatarie si lalele colorate in camerele fiecareia dintre noi, pentru ca acum, pe mine si pe Habiba ne desparte un hol, si nu doar o plapuma - dar e un hol micut, la doar o aruncare de perna si la un zgaraiat una la usa alteia precum pisicile. Am umplut toate dulapurile cu acele maruntisuri care ofera un iz feminin si cald unui apartament care gol nu ar spune nimic nimanui. L-am decorat cu fotografii cu oameni dragi, cu tot felul de cutii colorate, ne-am lipit magnetii adunati cu rabdare si grija de prin scurtele noastre calatorii si ne-am simtit ca...acasa.

acasa apartament fotografii Habiba intim lalele magneti primavara scaune roz

17:10

Sa clachez. Fizic si psihic. Nu prezint simptome, desi bine ar fi fost sa imi dau niste semnale ca sunt pe cale sa gafez cate ceva ca sa stau departe de angajamente, responsabilitati, de lume in general si de mine insumi.

Mi se intampla fix o data pe luna, dar in momente diferite si ma tine o zi sau doua, suficient cat sa distrug cate ceva in jurul meu sau cat sa-mi busesc propriu-mi moral pentru o perioada. As spune ca sunt ca un ceas elvetian dus la reparat dupa ce a fost scapat de cateva ori pe jos sau in cada, ca intr-un final un toc cui sa ii striveasca geamul si sa-i  strapunga adanc mecanismul interior.

Eu una nu imi gasesc scuze sau cauze. Unii imi spun ca e de la "baterii". "Auzi, draguta, lucrezi, esti anul III si ai licenta. Nu-i mai forta atata mana lui Dumnezeu", imi spunea o colega acum ceva timp. Si ajung sa cred ca, in fiecare luna, Dumnezeu face intindere la mana, dar ma lasa pe mine sa trag ponoasele durerii lui. So not fair.

a claca ceas elvetian Dumnezeu greseli luna moral oboseala scuze simptome

17:06

Imi plac diminetile. Mi se pare ca sunt pline de mister si foarte secretoase pentru ca nu stii niciodata ce te asteapta. Si nici in ruptul capului nu vor sa-ti spuna. Au ele un farmec aparte tocmai pentru ca imi lasa impresia ca azi va fi mai bine decat ieri...
 

Sursa: Jurnalul Evei

astazi citate dimineata farmec ieri Jurnalul Evei mister morning quotes secret

11:08

Privind in istorie, femeile sunt bunul principal, pentru ele s-au iscat razboaie [...]. Pe vremea lui Manu, cine fura o vita trebuia sa plateasca inapoi cu doua ca sa i se ierte greseala. Cine avea doar o vita de returnat, trebuia sa plateasca restul cu o femeie. Nu o luati in nume de rau, femeile nu erau comparate cu vitele, doar ca erau bunuri de mare pret. Adica, pe nimeni nu intereseaza sa cumpere un barbat.

De la Sebastian Fitzek citire, profu' de Imaginea liderilor politici. Daca tot este 8 martie, sa gadilam putin orgoliul feminin, zic. No hard feelings, boys, just this time :).

8 martie a cumpara barbat bun femeie istorie Manu valoare

20:04

Postarea aceasta este pe principiul unei reclame la Pepsi light de acum cativa ani - "it's hard to be a woman, have something light". Asta pentru ca tot se apropie 8 martie si pot sa pun pariu ca femeile se pregatesc de ziua de maine inca de la Dragobete incoace.

Exista un banc pe care mi l-a spus iubitul meu recent si conform caruia ziua femeii ar trebui sa fie pe 29 februarie pentru ca odata la 4 ani e suficient. Daca ma intrebati pe mine si pe toate femeile din lume, veti primi unanimul raspuns ca, dimpotriva, ar trebui sa fie minim de inca vreo 2-3 ori pe an. Pentru ca este intr-adevar greu sa fii femeie, ceva mai greu decat sa fii barbat. Pentru ca noi ne impiedicam de toate detaliile si nimicurile peste care barbatii sar boiereste de la departare. Noi vedem tot felul de pietricele in viata de zi cu zi, pietricele pe care simtim nevoia sa le dam la o parte ca sa pasim elegant mai departe, in timp ce barbatii parca par orbi si la ditamai bolovanii. Traim in propria noastra lume in care este normal sa suferim ca sa fim frumoase, in care automat orice oglinda ne face sa aratam grase, in care ciocolata este o placere imensa, dar pe care o mancam cu siroaie de lacrimi pe obraji. Ne chinuim singure cu tot felul de fixatii legate de hainele prea mulate sau largi, ne inghesuim picioarele in pantofi minusculi cu toc imens, ne coloram ochii in toate culorile curcubeului si ne intoarcem podoaba capilara pe toate partile, in tot felul de coafuri complicate. Si, mai presus de toate, ne suparam daca iubitii nostri nu ne spun ca aratam bine!

E greu sa fii femeie pentru ca trebuie sa iei decizii. Nu spun ca barbatii nu fac asta, doar ca parca noi trebuie sa alegem intre prea multe, uneori in acelasi timp sau facand si alte lucruri. Daca ma leg putin de cursurile de Managementul Proiectelor sau cel de Resurse Umane care imi ruleaza precum o prezentare in Prezi in fata ochilor, pot spune ca deciziile sunt luate de manageri. Concluzionez deci ca in adancul oricarei femei artiste, profesoare, antreprenoare, maturatoare de strazi sau casnica salasluieste un manager. Asa ca domnilor, conducerea asteapta maine flori, bomboane si multa iubire! Si, mai presus de toate, aveti grija sa o faceti sa se simta speciala - doar ea decide de fiecare data si pentru voi ce sa purtati la birou, ce sa mancati si uneori si cum sa actionati.

La multi ani, doamnelor! :)

8 martie atentie barbati decizie doamne durere femeie flori frumusete iubire la multi ani manager ziua femeii

23:03

Chestia asta merge cand o spui o data, hai de doua ori pe an. Dar cand o spui cam in fiecare luna, incepe sa isi cam piara din efect si tu din increderea in propriile tale ganduri si vorbe. Nu stii cum ai ajuns sa te complici cu lucruri marunte sau importante,  care vin la timpul lor sau care sunt neprevazute, chiar daca tu ti-ai stabilit cu detalii si buget de timp alocat prioritatile in viata. Habar n-ai cum ai ajuns sa vii atat de tarziu seara acasa, sa treaca saptamanile si sa te trezesti ca iar e weekend si ca nu-l simti pentru ca, cel mai probabil, esti iar ocupat pana peste cap cu ceva. Nu te prinzi cum de se intampla atatea si cum reusesti tu, intr-un fel sau altul, sa fii angrenat in miscari complexe in care, chiar daca ai impresia ca te misti in reluare pentru ca esti obosit, faci cumva ca lucrurile sa se intample cat ai pocni din degete aproape din mers. Poate e doar o zi proasta cu repercursiuni pentru o saptamana, o luna mai nasoala, un an mai greu, dar in nici un caz o viata care stoarce toata puterea din tine. Cred ca e doar astenia de primavara.

an astenie de primavara dificultate incredere luna munca oboseala prioritati viata

00:11

Am adunat toate florile lumii
Și le-am eliberat într-o primăvară
Lăsându-le să zboare oriunde or vrea
Doar să își găsească jumătatea.
 

Sursa - Costin Serban

flori jumatate lume martie poezie primavara

22:48