Nu e o viata obositoare, e doar o perioada mai plina

Chestia asta merge cand o spui o data, hai de doua ori pe an. Dar cand o spui cam in fiecare luna, incepe sa isi cam piara din efect si tu din increderea in propriile tale ganduri si vorbe. Nu stii cum ai ajuns sa te complici cu lucruri marunte sau importante,  care vin la timpul lor sau care sunt neprevazute, chiar daca tu ti-ai stabilit cu detalii si buget de timp alocat prioritatile in viata. Habar n-ai cum ai ajuns sa vii atat de tarziu seara acasa, sa treaca saptamanile si sa te trezesti ca iar e weekend si ca nu-l simti pentru ca, cel mai probabil, esti iar ocupat pana peste cap cu ceva. Nu te prinzi cum de se intampla atatea si cum reusesti tu, intr-un fel sau altul, sa fii angrenat in miscari complexe in care, chiar daca ai impresia ca te misti in reluare pentru ca esti obosit, faci cumva ca lucrurile sa se intample cat ai pocni din degete aproape din mers. Poate e doar o zi proasta cu repercursiuni pentru o saptamana, o luna mai nasoala, un an mai greu, dar in nici un caz o viata care stoarce toata puterea din tine. Cred ca e doar astenia de primavara.