Cu toate ca este mai bine ca uneori sa ascultam de cel patit pentru ca nu avem timp sa facem toate greselile din lume, preferam sa acceptam provocarea timpului si sa ii dam inainte. N-am intalnit om care sa nu spuna ca ar avea nevoie de un sfat in legatura cu ceva anume, in schimb, pot sa ii numar pe degetele de la o singura mana pe cei care au si luat in considerare parerile altora atunci cand le-au cerut.

Asa am ajuns la concluzia ca, in unele situatii, cele mai bune sfaturi sunt cele pe care nu le dai. Pareri pe care simti nevoia sa le impartasesti unei persoane apropiate, deoarece o vezi ca da cu batul in balta chiar in fata ta, dar pe care ti le mormai in minte si mergi mai departe. Dincolo de conceptia ca asta ar putea fi un indicator clar pentru egoism si rautate, eu zic sa dam iadul la o parte si sa privim partea ingereasca a deciziei. Exista oameni care trec prin viata persoanala/profesionala (sau poate chiar prin ambele) cu ochelari de cal la ochi. Si poate bine fac, pentru ca vietile si relatiile noastre sunt aparte. Din pacate, nu sunt chiar atat de unice, pentru ca incercarile prin care trecem la un moment dat le-au dat bataie de cap cu siguranta si milioanelor de oameni de dinaintea noastra (cam nimic nu e mai nou sub soare, si nici sub luna). Doar ca unii prefera sa puna mana si sa se arda singuri, chiar daca au vazut cu ochii lor cicatricile celor patiti. Si poate este mai bine sa faca asta decat sa urmeze parerea ta. Daca nu vor atinge focul, vor spune ca este vina ta. Daca il vor atinge si ii va durea, vor spune ca tu esti vinovatul. In ambele cazuri risti sa pierzi o persoana draga tie, doar din cauza unui singur foc, si in viata au loc incendii mult mai mari. Nu e mai bine, deci, ca in unele situatii sa stai langa oameni si sa le bandajezi ranile in tacere, decat sa nu ii mai ai langa tine pentru ca ai preferat sa le arati toate scanteile din vietile lor?

*observatia nu este universal valabila.

bandaj bine foc greseli ochelari de cal opinie parere rana scanteie sfaturi

22:58

Sa clachez. Fizic si psihic. Nu prezint simptome, desi bine ar fi fost sa imi dau niste semnale ca sunt pe cale sa gafez cate ceva ca sa stau departe de angajamente, responsabilitati, de lume in general si de mine insumi.

Mi se intampla fix o data pe luna, dar in momente diferite si ma tine o zi sau doua, suficient cat sa distrug cate ceva in jurul meu sau cat sa-mi busesc propriu-mi moral pentru o perioada. As spune ca sunt ca un ceas elvetian dus la reparat dupa ce a fost scapat de cateva ori pe jos sau in cada, ca intr-un final un toc cui sa ii striveasca geamul si sa-i  strapunga adanc mecanismul interior.

Eu una nu imi gasesc scuze sau cauze. Unii imi spun ca e de la "baterii". "Auzi, draguta, lucrezi, esti anul III si ai licenta. Nu-i mai forta atata mana lui Dumnezeu", imi spunea o colega acum ceva timp. Si ajung sa cred ca, in fiecare luna, Dumnezeu face intindere la mana, dar ma lasa pe mine sa trag ponoasele durerii lui. So not fair.

a claca ceas elvetian Dumnezeu greseli luna moral oboseala scuze simptome

17:06