De ce nu poti chiar daca vrei

Stiu ca e bine sa vizualizezi rezultatele pe care le vei avea, viata ta in urmatorii ani, evolutia carierei si a relatiilor cu cei din jur. Dar in urma unor discutii am ajuns sa cred ca prea multa vizualizare dauneaza grav sanatatii anumitor persoane, determinandu-le sa ajunga intr-o situatie atat de jalnica, incat insusi Dumnezeu nu ar fi putut s-o vizualizeze (deja observ ca folosesc prea mult acest concept).

Dupa o serie de intamplari si observari atente (din fericire, de data asta articolul nu ma vizeaza deloc), iata-ma contrazicand celebra zicala motivationala dupa care generatii intregi s-au ghidat cu mai mult sau mai putin success – “Daca vrei, poti”. Bullshit, permiteti-mi sa spun. Sunt unele lucruri sau teluri pe care nu le atingem nici daca indicele nostru de vointa este de 100%. Putem sa ne dam cu capul de pereti pana debordam motivatie prin toti portii, putem sa citim pana la epuizare carti de genul “Cum sa devii un lider excelent” sau “Cum sa treci printr-o departire. Metoda in 10 pasi”, sau sa petrecem zile intregi cu ochii inchisi repetandu-ne in gand “vreau si pot, vreau si pot”. Oamenii nu isi dau seama cat de mult rau isi fac atunci cand cred cu prea multa tarie in aceasta sintagma. Chiar daca vrei cu ardoare sa strabati juma de glob anul aceasta, fara fonduri  serioase o sa ramai acasa. Chiar daca vrei un job super bine platit in urmatoarele luni, fara experienta sau macar relatii, o sa ramai pe bara. Chiar daca vrei pana la cer si inapoi sa faci sa functioneze o relatie cu cineva, daca nu aveti un scop comun si nu va intersectati in nici un punct, cel mai bine e sa te indepartezi si sa iti canalizezi energia asupra altcuiva. In caz contrat, tinzi sa aduni dezamagire peste dezamagire , sa vizualizezi pana la orbire,  sa te crezi inapt si ratat din orice punct si sa pici intr-o depresie mai adanca decat Groapa Marianelor.

Deci da, sa iti spui ca vrei si poti nu e de-ajuns in unele situatii nerealistice, ba chiar nu e sanatos psihic. Cel mai bine este, cred eu, sa iti setezi anumite obiective pentru care stii ca ai aptitudini, potential, resurse psihice, emotionale, financiare si asa mai departe. Si sa incerci sa le vizualizezi pe acelea.

Am ajuns sa evit pe cat posibil persoanelor care se automotiveaza pentru a face lucrurile de pe un anumit plan sa functioneze, care se stimuleaza psihic pentru a realiza ceva cu un grad mare de improbabilitate, care se afunda in carti de dezvoltare personala. Ba chiar am ajuns sa am ceva impotriva acestor carti din anumite puncte de vedere. Consider ca un rol evident al lucrarilor de genul este acela de a confirma oamenilor ceea ce cu siguranta ei stiu deja: comunicarea este intotdeauna cheia succesului intr-o relatie, trebuie sa atingi acea liniste interioara, sa inveti sa te iubesti si sa te accepti pe tine insuti, etc. Informatii generale, dupa cum se poate observa cu ochiul liber, informatii menite sa faca orice cititor sa se identifice din anumite puncte de vedere cu publicatia respectiva. A nu se intelege ca sunt total impotriva lucrarilor de genul. Insa am  amici care au ajuns sa se ghideze dupa astfel de carti in totalitate, care cred ca tarie ca viata lor e reflectata in acele pagini, care nu mai citesc altceva in afara de tratate de “psihologie practica”. Atat de gresit, as spune eu…

Concluzionand. Mi-am expus doar parerile, bazate pe observatii personale.Stiu ca in lumea aceasta exista cel putin milioane de opinii total diferite fata de ale mele care ma pot combate mai eficient sau nu. Cert este ca oricat de mult ne place ideea, nu putem muta muntii  cu totul din loc doar pentru ca vrem si ne dorim enorm. Putem insa sa ii zguduim putin daca evaluam bine situatia si vizualizam realist :).