Despre acea unica persoana

Ai multi prieteni buni, colegi si cunostiinte care vor sa te scoata la o cafea, la o plimbare sau la barfa de fiecare data cand va intalniti pe strada ocazional sau mai schimbati doua comentarii pe Facebook. Esti inconjurat de atatea locuri, de atatea lucruri de facut, de atatea persoane cu care ai putea sa petreci cel putin 2 ore. Ai crede ca nu poti fi niciodata singur nici macar o clipa, pentru ca lumea in sine este atat de mare, totul se misca incredibil de repede, oameni cunoscuti sunt multi, macar cativa dintre ei trebuie sa fie prin zona cand ai nevoie de ei.
Dar nu. Totul se rezuma de fapt la o singura persoana: poate sa fie o prietena, un iubit, o sora, un frate. Oricine. O singura persoana cu care te duci la plimbare, la cumparaturi, la un suc, la teatru, oriunde. Pentru ca iubesti enorm persoana respectiva si nu concepi nici o activitate, nici o zi fara ea. Datorita ei ai chef sa faci mereu ceva, datorita ei apare acel efect care te face sa crezi ca ai o gramada de prietenii. Pentru ca acea unica persoana e mereu langa tine, doar tu si ea, si va tot loviti impreuna prin oras de prieteni si colegi de-ai tai si ai impresia ca stii multi oameni. Cand acea unica persoana dispare pentru cateva zile sau saptamani, esti debusolat. Nu stii incotro s-o apuci. Brusc, lumea devine mica si cercul de cunostiinte se micsoreaza pentru ca aproape nimeni nu este prin zona ca sa ia locul acelei persoane macar pentru cateva ore. Macar sa te intrebe ce mai faci. Macar sa te intrebe daca mai ai chef de acea cafea de care tot vorbeati de fiecare data cand va intersectati pe strada. Cand acea unica persoana nu e langa tine, iti dai seama ca de fapt tot ce este important de vazut si de facut, se rezuma doar la ea. De fapt, doar la voi.