Am redescoperit accidental acum o saptamana Carturestiul. Pe cel din Afi. Si umblam ca o bezmetica printre carti, cu buza tremuranda si aproape plangand de fericire ca am regasit locul meu de suflet din adolescenta. Mergeam acolo singura sau cu vreo prietena, ne umflam cu ceai negru cu caramel si lapte, barfeam, faceam planuri de viitor si, mai ales, rasfoiam carti. Cu toate ca mergeam in mall, petreceam de 2-3 ori mai mult timp in Carturesti decat prin magazine. M-am refugiat de multe ori in acea librarie, printre titlurile ei, printre ceainicurile scumpe, dar superbe, printre cani colorate si multe plicuri de ceai. Am luat multe carti de acolo ( atat cat imi permitea buzunarul de adolescenta ), am scris mereu data pe prima pagina pentru ca tin mult la amintirile mele, le-am citit, le-am iubit, le-am dat si altora sa le citeasca si intr-un final le-am primit inapoi sau nu. Cert e ca ultimii 2 ani petrecuti in Constanta au gravitat in jurul Carturestiului...acelea erau vremurile in care imi doream un job doar ca sa am bani sa imi cumpar cartile pe care le doream, ceaiurile pe langa care treceam de fiecare data si agendele girly pe langa care suspinam ( si de care acum nu mai am atat de multa nevoie ).
Cand am ajuns in Bucuresti in urma cu un an si jumatate, am fost fascinata de marimea magazinului Carturesti de pe Arthur Verona, dar si dezamagita de atmosfera rece din el. Odata ajunsa in capitala, am fost fascinata de orasul in sine, de oamenii de aici si de facultatea mea, si am fost dezamagita de faptul ca nu am mai avut timp sa citesc carti de suflet asa cum o faceam in liceu. Am avut cateva tentative nereusite de a relua ritmul de lectura de acum cativa ani, am cumparat cateva carti care ma tentau, dar am esuat lamentabil in a le termina...din cauza timpului. Si m-am plans de cate ori imi aduceam aminte.
Acum, dupa luni bune de studiat numai cursurile pentru facultate, mai fac o incercare. Imi doresc ca "Povestile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin ( despre care voi scrie zilele viitoare mai pe larg ) sa imi fie redeschizatoare de drumuri. Drumuri nu atat de lungi si de minunate ca in liceu, sunt constienta de asta, dar macar poteci pe care sa ma mai pierd din cand in cand. Pentru ca, din pacate, asta e paradoxul adultului: are bani pentru carti, dar nu mai are bani sa cumpere timpul necesar citirii cartilor.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu