Pianul din povesti

Pe Richard Clayderman l-am descoperit din povesti. Prima data, se facea ca ma balansam la o terasa cu prietenele mele intr-o seara de vara, savurand cate un cocktail rece si vorbind cu atata pofta despre noi si altii, de zici ca se luptau pisicile la gura noastra. Ce e drept, cam asa se intampla de fiecare data cand ne vedem dupa multa vreme. Si in pauzele dintre subiecte, se auzea o melodie care ne calma patosul de vorba si ne redadea suflarea.
A doua oara, se facea ca eram cu iubitul meu intr-o dupa-amiaza calduroasa, eu jucandu-ma cu paiul intr-un frappe si el deschizandu-si berea, la fel, vorbind de-ale noastre, pupicindu-ne si urmarind trecatorii. Mancam amandoi romantic dintr-o pizza, un fel de poveste urbana in genul "Doamna si vagabondul", numai ca fara spaghette. Chiar si asa, tot ajungeam botic in botic dupa fiecare inghititura de mancare. Si fundalul muzical parca ne indemna sa ramanem asa lipiti acolo.
Ambele povesti au in comun terasa La Balansoar din Mamaia, locul in care asta-vara probabil se putea asculta cea mai relaxanta si mai frumoasa muzica din toata statiunea. Mi s-a parut mie ca erau melodii de poveste, si, de atunci, de fiecare data cand aud pianul lui Clayderman, parca revad acele momente frumoase pe un fundal roz pal si cu putin praf magic de zane presarat printre oamenii din ele. Uneori mai ascult melodiile la birou, in timp ce lucrez sau sunt agitata. Parca ma rup putin de lume si ma invaluie din primele secunde o stare pe care o capeti atunci cand asculti finalul fericit al unui basm sau al unei povesti de dragoste. Pianul lui Clayderman este o poveste pentru fericiti, pentru indragostiti, dar mai ales, pentru visatori...