Cu un ochi inapoi si cu celalalt tot acolo

Exista genul de oameni care nu pot sa treaca peste. Eu fac parte dintre ei. Nu pot sa trec peste o jignire profunda, la fel cum nu pot uita nici un ajutor imens acordat din tot sufletul intr-un moment in care aveam nevoie de el ca de aer. Insa exista acele persoane care nu pot uita lucruri marunte sau evenimente care au ramas undeva in urma. Trag de ele in permanenta, cauta pretext de reactualizare si isi construiesc alte momente noi in jurul celor vechi. Isi aduc aminte cu regularitate de cineva cu care au avut ceva, dau paginile de internet cu fundu-n sus numai-numai sa le gaseasca, susotesc in urechile altora cuvinte strategie doar-doar or mai afla ceva, se hranesc cu detalii din vietile unor persoane care le-au lasat de mult in urma.
De acest gen de oameni imi este mila. Exista o gama variata de citate care sustin ideea ca nu poti pasi mai departe catre viitor daca lasi usa dinspre trecut deschisa, pentru ca face curent, si curentul te trage vesnic inapoi. De ce ai vrea sa urmaresti in permanenta pe cineva care te-a uitat atunci cand poti face totul ca sa ii tii langa tine pe oamenii care isi amintesc zilnic de tine si iti arata acest lucru? De ce ai vrea sa mergi de fiecare data pe strada cu privirea pieduta si cu gandurile mozolite de trecut, cand poti sa privesti inainte si sa vezi cum ti se zugraveste viitorul in fata ochilor? N-am sa inteleg in veci. Am pus intotdeauna pret pe amintiri, dar atunci cand acestea costa mai mult decat clipa sau ziua de maine, n-am sa scot sub nici o forma bani din buzunar pentru o asemenea risipa sufleteasca si psihica.