La sfarsitul anului trecut, in capul listei mele de rezolutii pentru 2012, scriam cu litere mari si subliniate sa nu uit sa imi cumpar o cutie mai mare in care sa imi tin toate biletelele cu lucruri pe care mi le propuneam. Dat fiind faptul ca tot fac asta din 2007 incoace, cea veche a devenit neincapatoare, deci una noua devenise imperativa.
Nu stiu de unde am prins gustul acesta pentru rezolutii si de ce tot continui sa fac asta. Citeam chiar in dimineata asta un articol al unui psiholog care considera ca promisiunile de Anul Nou ne programeaza practic pentru esec. Adevarul este ca te apuca plansul daca la final de an iti recitesti lista cu rezolutii si observi cu stupoare si disperare ca nu te-ai tinut mai de nici un plan. Dar eu o iau si pe partea cealalta: nu cumva te trezesti cu un zambet tamp pe buze si cu lacrimi de fericire daca ai atins aproape toate obiectivele pe care ti le-ai stabilit in urma cu ceva timp? Oooh, ba cred ca da!



Sunt una dintre acele persoane careia pe ultima suta de metri din an ii place sa traga linie si sa vada ce a facut bine si ce a facut mai putin bine. Si nu neaparat ca sa ma felicit si sa imi strang singura mana, ci ca sa stiu in ce punct ma aflu pe harta vietii mele si ce drumuri trebuie sa redesenez, sa sterg sau sa adaug. Pentru ca, in functie de starea mea de spirit, uneori tind sa adaug dorinte care tin de domeniul SF si pe care stiu ca nu le pot indeplini doar intr-un an. Alteori, ma pierd in biletele cu lucruri marunte pe care oricum le fac tot timpul, deci sunt de sine intelese pentru mine, si am impresia ca le scriu ca rezolutii doar ca sa am cat mai multe de bifat la final. Dar, de fiecare data, negresit, inchei lista cu DON'T FORGET TO BE HAPPY!. Si anul asta cred voi trai premiera de a-mi schimba obiceiul, inlocuind clasica mea dorinta cu una mai neobisnuita, dar crunt de realista: TRY TO STAY ALIVE IN 2013!
Pentru mine anul 2012 a fost unul greu, ca pentru fiecare dintre noi. Nu cred ca putem spune ca avem ani usori, pentru ca de fiecare data se intampla ceva care ne marcheaza fiecare varsta si dupa aia parca problemele se tin scai pana la un moment dat. Insa pentru mine a fost si unul deosebit de frumos: a reprezentat ori un start reusit pe anumite planuri, ori continuari in forta din alte puncte de vedere. Si nu am uitat sa fiu fericita. Insa 2013 imi bate la usa cu ultimele sesiuni din facultate, cu licenta, examene peste examene, job, master, proiecte si alte provocari de pe urma carora imi doresc doar sa nu ies sifonata. Fericirea va veni si ea mai incolo. Va fi unul din acei ani in care ma voi regasi intre doua ape, in care imi voi da seama ca inca o etapa a vietii mele se termina si ca sunt mai aproape de ceea ce orice copil viseaza, dar de ceea ce orice adult incearca sa se eschiveze cat de mult posibil. Voi avea parte de multe finaluri emotionante si ale dracului de grele, de multe inceputuri fortate, dar atat de necesare in viata.
Dat fiind faptul ca deja stiu ce ma asteapta in 2013, zic sa trag mai repede linie anului pe care maine il voi lasa in urma chit ca vreau sau nu, si sa incep sa dau strigare rezolutiilor pentru anul care va da buzna peste mine. Un an nou cat mai usor va doresc si la cat mai multe dorinte viitoare implinite! :)

P.S: Don't forget to stay alive AND to be happy!

14:26
Amintiti-va ca in decembrie, dragostea cantareste mai mult decat aurul.


Josephine Daskan Bacon (placut si imprumutat de pe www.momenteinviata.ro)


23:45
...familie. O singura data am petrecut sarbatorile de iarna alaturi de colegi si prieteni, n-a fost urat, dar parca simteam unele goluri in mine in zone in care nici macar nu stiam ca exista, goluri pe care nici toata zapada de la munte sau sarmalele de la restaurant nu le-au putut umple.
...venit acasa, in Constanta. Deocamdata. Probabil, cu timpul, o sa invat sa petrec sarbatorile alaturi de familie si de cei dragi si prin alte locuri, dar momentan mi-e greu sa ma despart de orasul natal ca un copil mic de sanul mamei.
...somn din belsug. Am acumulat multa oboseala in ultima vreme si diminetile in care tot ce trebuie sa fac este sa ii spun mamei ce vreau sa mananc la micul-dejun sunt aproape pe cale de disparitie. Cum sa nu le pretuiesc si sa nu le ocrotesc?
...mancare delicioasa. Pe bune. Sunt gurmanda si pofticioasa mai ceva ca o femeie gravida. Dau vina pe toate bunatatile pe care mi le doresc de-a lungul anului si de care nu am parte decat atunci cand vin acasa.
...ciocolata calda si vin fiert. Desi cel din urma e mult spus. Doua guri de vin le sting cu o cana de ciocolata.
...rude. De tot felul. De obicei, m-as enerva, dar totusi, "it's the most wonderful time of the year", nu?
...cadouri. Sa le fac si sa le primesc. Si chiar sunt una dintre acele persoane care nu concepe Craciunul fara mici daruri. Nu cred ca acestea sunt esenta acestei sarbatori, dar nici pe departe nu sunt de aceasta mentalitate.
...shopping. Stiti voi, cel din Ajun.
...brad. Stiu ca sunt familii care de-abia asteapta sa le creasca odraslele pentru a scapa de aceasta grija. Ma bucur ca ai mei inca mai pastreaza un ditamai bradul in sufragerie, pentru ca m-as simti foarte aiurea daca in drumul meu frecvent spre bucatarie nu m-as opri pentru cateva secunde in pragul usii sa admir bradutul.
...filme de Craciun si desene animate. Recomand cu caldura "The Holiday" si "Love actually", si toaaaate desenele copilariei. Va spun, zile mai bune pentru un maraton de productii Walt Disney nu veti mai gasi niciodata in timpul anului!
...sms-uri si urari de Craciun. Mormai oarecum in barba ceva despre avalansa de mesaje primite, dar cred ca m-as simti cam nasol fara.
...liniste si relaxare, pe care le pretuiesc mai mult ca niciodata.
...alte lucruri mici care acum sigur imi scapa, dar pe care puteti sa fiti siguri ca le fac!

Dat fiind faptul ca in curand voi bifa cam totul de pe aceasta lista, va urez si voua Sarbatori Fericite, multa iubire si sanatate, la cat mai multe cadouri si tot ce va doriti sa vi se indeplineasca! Nu-i Craciun fara dorinte si nu-i perioada mai buna a anului pentru sperante si ganduri bune! :)

13:21
Final de 1999. Eu, acasa, cu bunicile mele, ai mei plecati pe undeva. Imi amintesc perfect: cam aceeasi atmosfera ca acum, poate doar ceva mai apasatoare pentru ca internetul facea inca furori (cel putin in conceptia mea). Inceput de 2000 si multi apareau cu tot felul de declaratii pe la televizor ca vine sfarsitul lumii. In acest context, eu aveam doar cateva intrebari: de ce trebuia sa imi mai fac temele de vacanta daca vine sfarsitul lumii, unde mergem cu totii in cazul asta, si, cea mai apasatoare dintre toate, cand vin mami si tati acasa?
Dupa multi ani am observat aceasta obsesie a oamenilor pentru sfarsituri. Am impresia ca ne pregatim in continuu pentru finaluri: dupa ce termin scoala ma duc la cutare liceu, dupa ce termin facultatea ma angajez in cutare loc, dupa ce o sa am un copil o sa imi schimb cutare defect, dupa ce ies la pensie o sa vizitez cutare tara, etc etc. Mi se pare ca, practic, toata viata noastra ne pregatim pentru un sfarsit. Si stiu cum suna asta dar, lasand la o parte orice nuanta religioasa, chiar asta facem. Born to die, o stiti, nu? As spune eu "born to come to an end"...
Mie niciodata nu mi-au placut sfarsiturile fortate. Gandul ca trebuie sa pun punct la comanda si sa trag o linie din dorinta altcuiva imi lasa un gust extrem de amar. Si incep sa cred ca nu sunt singura. Sigur, exista multi oameni care s-au pregatit temeinic pentru ziua de maine, dar sunt si mai multi care probabil se vor trezi de dimineata, isi vor bea cafeaua, vor sta o jumatate de ora in fata dulapului gandindu-se cu ce sa se imbrace, vor ajunge la birou si de-abia pe la pranz isi vor aminti ca da, a venit acea zi despre care s-a vorbit atat. Ideea este ca ne pregatim atat pentru un final grandios, pentru o iesire din scena in ropote de aplauze, pentru ca in momentul cu pricina cortina sa cada putin mai devreme sau mai tarziu decat ne asteptam si sa reactionam cu totul altfel. Cam asa cred ca este si cu aceasta controversata zi de 21.12.2012 - cand in sfarsit publicul se ridica in picioare sa aplaude innebunit, noi vom fi prea obositi sau prea sictiriti ca sa ne mai plecam in fata lui.



23:34

18:40
Ies in fuga din cladirea de birouri, cu geanta intr-o mana, cu fularul in cealalta si incercand din sprancene sa imi potrivesc basca rosie pe cap si din umeri paltonul. Ma indrept cu glide catre taxiul care ma astepta in parcare, tot repetand in gand adresa la care trebuie sa ajung.
- Buna ziua! Daniela, comanda cu voucher, da?
- Buna ziua! Da, da.
Urc, asezandu-mi toate catrafusele langa mine. Unde dracu'mi sunt manusile?! Exact cand ma pregateam sa rostesc cu voce tare ceea ce repetasem de cateva minute bune in gand, soferul ma intrerupe:
- Si acum, draga domnisoara, politica masinii.
Oh fuck, sunt plina de zapada pe cizme? Vrea sa fumeze si trebuie sa mearga cu geamul deschis? Sunt -10 grade afara...
- Poftiti, domnisoara!
Si imi intinde o bomboana. Dau sa o iau, dar parca mana n-ar atinge-o.
- Haideti, poftiti!
Insista privindu-ma fix in ochi. Probabil ca am uitat sa reactionez chiar si de forma. Imi revin.
- Multumesc, sunteti amabil! Dar va pot intreba cu ce ocazie?
- Este politica masinii, domnisoara. E felul meu de a aprecia oamenii pe spinarea carora mananc si eu o paine.
Asa se face ca atunci mi-am amintit sa reactionez, si de data asta fara nici o forma. Zambesc larg. Bomboana era buna, ceva cu mere si scortisoara, nicidecum genul acela de dropsuri ieftine.
- Va place? E buna?
- Da, e foarte buna. Si mai buna as putea spune ca este initiativa dumnevoastra, faceti omu' sa se mai destinda putin.
- Nu doar initiativa, actiune, domnisoara, actiune! Nu e doar un plan, il si pun in aplicare de ceva timp.
- Si ati mai primit feedback de la clienti?
- Daaa, domnisoarele reactioneaza cel mai bine! Lumea se bucura, se mira, nu poate sa creada. In fond, e doar o bomboana, dar nimanui nu ii vine sa creada. Nu stiu de ce, doar si taximetristii "e oameni", nu? Eh...Ma gandeam chiar sa imi fac un blog care sa se numeasca "Taxiul cu bomboane"...
- Super! Si despre ce o sa scrieti?

Si de aici a pornit o discutie despre muzica jazz, filosofie, sfaturi amoroase, etc. Soferul era un barbat bine facut, pe la vreo 50-60 de ani. Nu l-am intrebat ce facultate a facut, dar se vedea ca era bine trecut prin scoala vietii. Il daduse "de gol" vocabularul bogat si cizelat, fluenta in vorbire, potrivirea literara uimitoare a cuvintelor si expresiilor si felul in care isi gestiona propozitiile, pauzele de vorbire si tonul vocii.
A fost singura deplasare cu taxiul care imi doream sa mai dureze. N-am cascat nici o clipa, privirea mea n-a cautat ceasul si nici macar nu aprobam spusele taximetristului in timp ce priveam interesata trecatorii, asa cum faceam de obicei. Meridian, indicativul masinii 515 si unul dintre putinii, daca nu chiar singurul sofer de taxi amabil si placut din capitala.

00:07
Am vazut-o intr-o zi in timp ce dadeam sa intru in Carrefour-ul de la Gorjului pentru varii cumparaturi. Mi-a atras atentia de la o posta, doar e ciocolata si am un radar senzational pentru orice intra in aceasta categorie, asa ca ma opresc sa inspectez zona.
De vanzare se ocupau 2 baieti la vreo 20 si ceva de ani. Ranjeau in stanga si in dreapta mai ales clientelor mega incantate, satifacuti de reactiile starnite. Ce e drept, aveau numai marfa buna - ciocolata Milka de toate sortimentele posibile si bomboane de Craciun cu tot felul de arome - si oferte tentante: "Poftiti doamna, una la 4 lei, trei la 10 lei! Iesiti ieftin!". Ma apropii hotarata de produse, cu  atitudinea unui om de PR: neincrezatoare in aparente. Cu suspiciune si pregatita sa identific ceva in neregula, verific toate preturile, verific termenele de valabilitate. Parea sa fie in regula. Dar cand unul dintre vanzatori se apropie de mine zambitor si ma intreaba cu ce ma poate ajuta, sigur pe el ca a identificat in persoana mea un potential client, in loc sa cer 3 ciocolate, altceva imi iese pe gura:
- Cine v-a lasat sa va amenajati taraba aici?
Vanzatorul s-a albit la fata, apoi mi-am dat seama de tonul meu si de intrebare si incerc s-o dreg cumva.
- Adica...au mai fost si altii care au incercat sa isi amenajeze tarabe aici si i-a zburat politia imediat. Si voi stati exact in fata Carrefour-ului...
Vanzatorul de-abia gaseste putere sa scoata cateva cuvinte.
-A-avem licenta sa...stiti.Vreti..daca vreti...ba, scoate licenta (se adreseaza celuilalt, care percuteaza imediat). Vi-o aratam sa stiti, o avem...
Si ii vad pe amandoi cum incep sa scotoceasca prin pungi. Nu prea mandra de efectul creat, le spun ca nu e treaba mea si ca n-am nici o problema, apoi ma fac disparuta. Dar cu gandul la sortimentele ciocolatei Milka.
Dupa 2 zile ajung din nou in zona respectiva. Baietii fac ochii mari si parca se cearta din priviri cum care sa vina sa ma serveasca. Inspectam si acum, doar ca de data asta observ ciocolate care nu se gasesc asa usor pe piata, cum ar fi Milka cu biscuiti Oreo sau Milka cu biscuiti de la Lu. Cer una, zambesc si urc in masina in care iubitul meu ma astepta. Ciocolata cu biscuiti Oreo a fost devorata in cateva minute. Tot ce pot spune: delicioasa!

Dupa-amiaza aceasta:
- Aaah, te-ai intors! (ranjeste cu gura pana la urechi)
- Da...
- Cum asa? A fost buna ciocolata?
- Da, daca nu eram nu ma intorceam. Da- mi doua cu biscuiti, te rog.
- Ia 3 la 10 lei, iesi mai ieftin.
- Nu si silueta mea.
- Daca vrei, iei 2 si pe a treia ti-o pastram noi pentru mine (si rade)
- Neah, raman la 2, nu ma pot controla.

Maine am sa ma intorc pentru un set de trei, acum imi pare rau ca nu l-am luat. Va recomand din suflet si din propria experienta de ahtiata dupa ciocolata: mergeti la taraba din fata magazinului Carrefour de la Gorjului! O sa gasiti ciocolate Milka foarte bune, sortimente pe care ori nu le gasiti pe piata deloc, ori foarte rar. Sigur va vor placea! - Produse garantate de Choco Follie -  :).


23:23




Din intelepciunile Sibiului.

 
 






 



17:25
De fiecare data cand apare vreo problema sau pur si simplu o situatie mai dificila, eu sunt prima care elaboreaza un scenariu negativ, adica, mai pe romaneste, pun intotdeauna raul inaintea binelui.  Si cu toate ca prietenele mele ma cearta de fiecare data pentru pesimismul meu, eu stiu ca sunt multi ca mine.

Asa se face ca dupa o anumita varsta, apasati de greutati si aruncati periodic in partea goala a paharului, uitam sa deschidem ochii si sa vedem si cealalta parte, care uneori poate fi atat de plina ochi incat da si pe afara, dar degeaba pentru noi. Trec bucuriile si momentele frumoase pe langa noi si din cauza a zeci de perechi de ochelari de cal puse parca teanc, omitem micile fericiri. Ma bucur enorm sa vad ca persoane de toate varstele, de la 14 ani pana la 30-40, posteaza in continuu de azi-dimineata poze in asteptarea lui Mos Nicolae. Nu poate insemna decat ca oamenii se agata de orice zi speciala pentru a zambi, pentru a darui, pentru a-i face pe cei apropiati macar putin mai bucurosi, mai optimisti si mai atenti la acea parte plina a paharului. De-asta cred eu ca Mosu’ vine cu speranta, si nu de oricare, ci cu speranta intr-o lume mai buna si mai plina de minuni pentru oricine, indiferent de varsta sau de pozitia sociala. Sa aveti parte de un Mos Nicolae cat mai bogat, cat mai linistit dar, mai ales, cat mai plin de optimism!
 
 
19:25
Sibiu este un oras de suflet pentru mine. Se subintelege, in afara de Constanta, locul in care m-am nascut, si de Bucuresti, locul in care traiesc. Am trecut o singura data prin Sibiu, acum cativa ani, si am fost atat de pe fuga incat mai departe de Piata Mare si de cateva supermarketuri nu am ajuns. Ati spune probabil ca mai mult de atat nici nu as fi avut ce sa vad, dar o parte din mine a ramas atat de tare in acel orasel, incat am tanjit nebuneste dupa o revedere mai indelungata cu acele meleaguri.

Asa se face ca weekendul acesta prelungit am calcat timpul pe coada si am sfidat toate proiectele la care lucrez momentan si am avut parte de o mica escapada in Sibiu alaturi de iubitul meu. Ne-am invartit ore in sir prin Piata Mare si prin Piata Mica, fara nici o presiune sau vreo graba, am luat la rand cafenelele si restaurantele din centru, am urcat de doua ori in Turnul Sfatului pana ne-au iesit limbile de un cot, am masurat lung din priviri toate tablourile din Bruckental, am intrat in fiecare biserica mare din oras (si credeti-ma, sunt destule!), ne-am rasfatat cu toate bunatatile posibile si nu am ratat nici o casuta din targul de Craciun. Pe scurt, am luat o gura maaare de aer proaspat, care mai bine de atat nici ca putea sa intre.

Despre Sibiu (si zonele din imprejurime precum Rasinari si Paltinis) am foarte multe impresii, legate de oameni, de constructii, de mancare, de obiceiuri, de religia predominanta, de obiceiuri si asa mai departe. Nu cred ca are vreun rost sa le bifez aici cu liniuta pe toate pentru ca in cazul unui oras precum Sibiu fiecare are o parere personala. Pot doar sa va spun ca pentru mine care vin din partea opusa a tarii, Sibiu pare un oras total desprins de Romania din atatea puncte de vedere. Probabil din acest motiv si din multe altele am sa ma reintorc acolo candva, intotdeauna cu placere si cu o pofta imensa de relaxare si visare. Pentru ca Sibiu este, in opinia mea, unul dintre putinele orase in care poti pasi alene pe strazi, fara sa simti cum greutatile zilnice te apasa pe umeri si te cocoseaza, fara sa simti priviri taioase din fata si din spate si fara sa simti, macar pentru putin timp, ca esti conectat la o lume care trece pe langa tine cu 100 de kilometri pe ora. In Sibiu timpul parca se opreste in loc doar ca sa iti permita sa savurezi clipa. Si sufletelul meu apreciaza atat de mult o delicatesa atat de rara si de gustoasa...!




 
21:06
Copyright © 2015 Dana Carastoian | Designed by VeeThemes.com