Obosita si fericita

De fiecare data cand am cate o perioada mai aglomerata imi aduc aminte cine sunt si ce vreau de la viata. Si cu toate ca functionez asa inca din adolescenta, mereu ma surprind pe mine...sunt exact ca o fetita care le cere parintilor cate o papusa ori de cate ori are ocazia, si de indata ce o primeste, se minuneaza de ea si o iubeste, chiar daca mai are inca 20 asemanatoare acasa. Nu incetez niciodata sa ma mir cat de fericita sunt in saptamanile sau lunile in care plec de acasa dimineata si ajung seara, cu limba scoasa de doua coate si tarandu-ma pana in pat. My point is: uneori, omul obosit este si omul fericit. E mandru de el pentru ce a realizat in tot timpul in care a fost plecat, in care a muncit pana i-a picat capul pe masa. E plin de satisfactie, chiar daca emana oboseala prin toti porii. Pune linistit si repede capul pe perna pentru ca somnul il cuprinde imediat si pentru ca viseaza la urmatoarea zi care ii va aduce noi provocari. Si niciodata nu isi poate imagina cum pot altii sa stea cu ochii pe pereti zile intregi, cum pot altii sa faca din ochelarii de soare si din cateva terase cu iz puternic de barfa cel mai inalt scop al vietii lor. Pentru ca mai bine te dai cu capul de birou ca nu iti iese acum un proiect decat sa te dai mai incolo cu capul de pereti ca nu ai incercat niciodata. Ceva in genul "if you don't live for something, you'll die for nothing"...Omul plin de lene si de comoditate va ajunge sa isi ascunda frustrarile in cutele ridurilor si neferirea in pungile de sub ochi.