Lumea nu sta dupa lume

De fiecare data cand vin in Constanta ma minunez de schimbarile care au aparut in oras de cand l-am vazut eu ultima oara. Ba un magazin nou, ba o tentativa de asfaltare a vreunei strazi, ba un alt club de fite deschis sau vreo cafenea. Cum de un an si jumatate locuiesc in Bucuresti, mai nimic nu ma mai poate mira, acolo le-am vazut pe toate. Insa, ma dau pe spate si ma fac sa raman muta de uimire schimbarile pe care le observ la oamenii pe care i-am lasat in urma. De fiecare data. Cu toate ca imi propun inca din tren sa nu ma mai minunez atat de cursul normal al vietii...
In toamna, am dat in spatele blocurilor de o pustoaica frumusica. Am recunoscut-o dupa ochii mari caprui-verzui: era copila care se tinea mereu dupa mine si dupa prietenele mele din cartier. Pe vremea aceea, eu aveam vreo 12 ani, ea vreo 6. Eram rele cu ea uneori pentru ca era mai mica, ba chiar o evitam cand vroiam sa discutam treburi de "fete mari" sau de "adolescente" ( a se traduce prin a citi Cool Girl ). Din cand in cand pleca in casa plangand din cauza noastra, dar se intorcea mereu cu acelasi zambet larg si cu ochii bulbucati ( in sensul frumos al cuvantului ). Dupa ani si ani, am regasit-o stand pe bordura trotuarului alaturi de alte doua fete. Se chinuia sa traga dintr-o tigara si era emo. I-am recunoscut totusi ochisorii in spatele machiajului exagerat de inchis. Imi venea sa intorc intr-una capul dupa ea, sa o iau de mana si sa ii dau cateva palme, asa cum faceam in copilarie cand ma enerva, dar de data asta ca s-o trezesc la realitate...Astazi, am revazut-o si m-a socat din nou. Se adresa unui pusti aparent smecheras despre care am presupus ca era prietenul ei sau cel putin unul de care ii placea: "Mie mi-a venit ciclu acum cateva luni, lu' aia nici macar nu i-au crescut tatele!". Nu are mai mult de 14 anisori. Sau mai bine zis, ani. Da, ani.
In drum spre coafor, dau peste Leila, fetita vecinei de la 3. Leila este pentru mine ca un fenomen, care "se intampla" mereu numai in lipsa mea. Cand eram plecata in Italia in urma cu 6 ani, tata imi spune ca vecina de la 3 e insarcinata. Cand sunt ocupata cu banchetul si capacitatea, vecina naste. De fiecare data cand vin acasa o salut pe Leila, ea ma priveste usor nedumerita si imi spune "saru'mana!". De fapt, o salut mai mult pe mama ei sau pe bunica ei. In seara asta fac acelasi lucru, numai ca Leila a crescut si eu nu am vazut...
-Buna, Leila! (si zambesc un pic fals, dand sa merg mai departe )
-Buna seara, vecina de la 2! ( se pisiceste )
 Ma opresc. Marsalier.
-Leila, da' tu ma mai stii? ( cu o intonatie exact ca la tara, daca ma auzea cineva ar fi crezut ca astept un raspuns gen "Da, sunt Leila a lu' Tzatza Florea din deal )
-Da, normal! Esti vecina de la 2! ( si se pisiceste iar, tragand de bluzita in jos ). Ai venit azi acasa?
Fac ochii si mai mari. Nu sunt sigura ca stia unde eram plecata si de ce, important e ca stia ca nu stateam cu ai mei.
-Da, da, am venit chiar acum. Ce mai faci tu, Leila? ( de data asta zambesc sincer )
-Biiiine, ma joc ( si de-abia acum observ in spatele ei inca o fetita blondina care o astepta pe o bancuta ). Ah, si in toamna merg la scoala! ( mi-o spune pe un ton gen "cea mai mare realizare a vietii mele" ).
-Deja?! ( da, chiar sunt uimita )
-Da, am terminat gradinita, normal ca merg la scoala ( pe un ton gen "unde naiba ai fost pana acum si pe ce planeta traiesti?! )
-Ahhh, super...
Mi-am ascuns cu greu uimirea. Am dat-o la intors cu "esti domnisoara de-acuma, gata!", desi mie inca nu imi venea sa cred ca treucusera anii in halul asta.
Cand am ajuns la coafor, coafeza ma intreaba daca sunt programarea de la ora 18:30. O aprob. Ma aseaza pe scaun si incepe sa imi fluture parul, apoi se prinde: "Aaaaah, tu esti fata de la Bucuresti! Tot la mine ai venit, a?". Nu m-am putut stapani si i-am povestit despre tot: despre schimbari, despre cat de surprinsa sunt ca oamenii de aici isi amintesc de mine, despre cum trece timpul, despre cum imi cert prietenele si le iau la misto cand le aud cu "a mai trecut un an", despre cat de greu treceau minutele cand ma aflam in tren, despre cat de nasol a fost sa am intarziere 50 de minute cand imi doream numai sa ajung mai repede etc. Replica:
-Mai, pai nu toata lumea sta dupa tine. Oamenii cresc, se maturizeaza...Doar parintii tai mai stau dupa tine 50 de minute in gara ca sa te ia. In rest, nimeni nu te asteapta.