Am iesit la o sedinta foto zilele trecute in Constanta, de data asta cu un fotograf profesionist, Alex Carbune. Imi era dor sa fac poze in orasul meu natal, aproape ca uitasem de colturile sale, de fiecare straduta...asa ca mi-a facut placere sa ma intorc la ce faceam acum un an in timpul liber.
Dupa cum am mai spus de multe ori, am ceva pentru ruine, pentru locurile aflate in paragina. Norocul meu ca fotograful a fost pe aceeasi unda cu mine, asa ca m-a dus in 2 depozite vechi. Intr-unul din ele am dat peste doi tiganusi. Cred ca au fost atrasi de aparatul mare al lui Alex, de trepied, de umbrele si nu in ultimul rand de mine. De ce asa? Simplu! Pentru ca probabil am fost prima nebuna pe care au vazut-o purtand o rochie eleganta si tocuri intr-un loc ca ala. Nu, nu ne-au bulversat si nu ne-au deranjat sedinta foto in nici un fel. S-au apropiat timizi, au privit curiosi. Cand am dat sa plecam, unul dintre ei ma intreaba:
-Auzi doamna, da' de ce faceti poze aici? Ca e urat.
Stiam ca e urat...dar nu stiam ce sa-i raspund, asa ca i-am zambit.
-Auzi doamna, da' esti model?
Din nou, nu stiam ce sa-i raspund. Nu eram un model international sau mai stiu eu cine, eram doar un simplu model pentru Alex. Cu toate astea, ii raspund:
-Cam da, sunt model.
-Pai de ce faci poze aicea? Auzi tanti, da' de ce nu mergi in palate? Ca acolo e frumos tare. Aicea e gunoaie multe si e urat.
Am zambit din nou. Avea toata dreptatea din lume. Insa imi era greu sa-i explic unui copil care nu are nici macar un acoperis deasupra capului de ce unora dintre noi ne place mizeria in care traiesc altii. Sunt sigura ca daca as fi fost in locul lui as fi gandit la fel...
Mi-am adus aminte atunci de anul trecut, cand Habiba a vrut sa pozeze niste tiganusi de pe Tomis, care dadeau mancare la porumbei. Prietena mea isi facuse planul de bataie inca de acasa: avea sa ii momeasca pe copii cu niste biscuiti, apoi i-ar fi rugat sa o lase sa le faca poze. Si i-a iesit. I-a bagat pe puradei intr-un shooting de toata minunea. Acum ma intreb eu: ce o fi fost in mintea trecatorilor? De ce dracu' o fata frumoasa ar poza niste tigani nespalati? Dar ma mai intreb...ce or fi crezand copiii? De ce oare ne-a dat tanti asta biscuiti? De ce ne face poze? De ce nu pozeaza modele si ne pozeaza pe noi?
Sursa:  http://www.telecom.ro/dumbraveni/Poze/


23:59
In primul rand, imi cer scuze ca nu v-am urat un Paste fericit acum cateva zile. Am ajuns vineri seara acasa si cu toate ca nu am facut mare lucru, m-a luat valu', sau mai bine zis patul, care ma tot atrage printre pernele sale moi. In al doilea rand, imi cer din nou scuze pentru ca nu am mai scris de cateva zile bune. Nu pentru ca as fi avut un Paste superb, ci tocmai pentru ca a fost al dracului de obositor si inca incerc sa ma recuperez dupa 3 zile de mancare, mancare si iar mancare.
Am ajuns sa ma enervez de cativa ani incoace exact in timpul slujbei de Inviere. Se gaseste mereu cate ceva sau cineva care sa imi taie tot cheful. Plus ca a fost si cam frig in Constanta si din acest punct de vedere imi cam lipseste capitala. De observat este faptul ca in prima zi de Paste, inca de la prima oara, rabla mea de telefon se blocheaza din cauza puzderiei de sms-uri despre Sfanta Lumina etc etc etc. Cu toate ca mereu m-au enervat mesajele astea ( nu bagi in seama un om tot timpul anului, dar de Craciun si la Inviere iti aduci aminte ca il ai in agenda ta ), mereu le-am trimis si eu cunostiintelor si prietenilor. De ce? Pentru ca acum cativa ani, l-am suprins pana si pe taica-miu tastand sms-uri cu urari si deja ma simteam de rasul curcilor!
Tot in prima zi de Paste, ma enerveaza sa stau ore in sir la masa si sa mananc pana nu mai pot. Nu stiu cum se gaseste mereu cate o gazda care sa se supere daca refuzi un anumit fel de mancare si mereu apare cate un musafir care se mira de mine pana imi crapa capu'n doua de durere. Nelipsiti sunt si barbatii care beau pana nu mai pot si apoi se intreaba de ce ii lasa ficatul sau inima cand le e lumea mai draga. Evident, vin insotiti de neveste disperate, in sensul urat: ras strident, haine tipatoare, replici nesuferite. Si calvarul asta se repeta si in a doua zi si de-abia cu putin noroc apare o raza de lumina de-abia in a 3-a zi de Paste.
Da, asta fac acum si stiu ca sunt destui ca mine: recuperare intensiva dupa sarbatori. Si sincera sa fiu, imi plac mai mult zilele astea in care pot colinda orasul linistita, in care pot sa ies cu ce oameni vreau eu si mai ales sa mananc ce vreau si cat vreau!
21:14
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca aici e mai mereu atmosfera de munca, de proiecte, de nebunie, de "trebuia sa plec la si jumate, e fara un sfert!". Constanta a devenit sinonima cu lenea de aproape un an si cred ca asa va ramane mai mereu de-acum incolo...
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca aici te alinti si te certi cu colegi, cu prieteni. Constanta inseamna mereu mama ( barfa lunga si shopping grav ) si tata ( " Dano, sa te uiti mereu in stanga si-n dreapta cand traversezi, sa fii atenta pe unde mergi ca strada e plina de nebuni!" - ironic ar fi sa ma trasneasca serios vreo masina, nu? ), plus mall-urile din oras, parcul, cafenelele mele preferate, locurile in care mergeam la poze, liceul si scoala generala. Ah, si marea :). Dar presimt ca mi se va face mai mult dor de ea cand in Bucuresti vor fi vreo 30 de grade...
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca aici mancarea nu se face singura, doar daca nu cumva gateste Habiba, sau cateodata sor-mea si prietenul meu. In Constanta, am restaurantul meu personal, care include un frigider de 2 ori mai mare decat cel din capitala si 3 camere prin care sa ma plimb cu ceva bun in mana...
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca sarbatorile de Craciun si de Paste nu se pupa cu zgomotul, cu facultatea sau cu evenimentele care se desfasoara 24 din 24. Constanta inseamna cateva zile de liniste, de care pana si eu am nevoie din cand in cand...
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca e mai frumos sa ai de unde sa te intorci. Cei care isi pierd timpul zbierand in gura mare ca Bucurestiul schimba oamenii in rau intotdeauna, mi se par cei mai tristi. Ei sunt orbii care nu vad ca cei care sunt plecati din orasul natal se vor intoarce mereu acolo cu un zambet de 10 ori mai larg decat al oricarui localnic plictisit.
10:54
A avut Habiba de facut pentru facultate un articol mai special. A trebuit sa ii ia interviu unui cersetor oarecare, pentru a-i afla povestea vietii. Asa a dat la Piata Romana peste o batranica in varsta de 85 de ani despre care puteti citi aici -"Eu nu cer la nimeni. Daca are omul placerea, da, daca nu, nu. Asa cum eu nu am, poate nici ei nu au."
Scopul articolului era de a starni o lacrima in coltul ochiului...la mine a avut mai mult decat efectul scontat - a fost o lacrima in coltul sufletulului, care s-a prelins pana in mijlocul sau si a picat intr-o baltoaca imensa, provocand un ecou in toata fiinta mea. Pentru ca SNSPA se afla pe langa Piata Romana si am trecut pe langa acea batranica de sute de ori... cand ma duceam cu Flavia sa isi gogosi, cand ma uitam la ciorapii colorati de langa statia de metrou, cand injuram ca bancomatele din zona aia sunt nenorocite, cand stateam la Mc si asteptam sa inceapa urmatorul seminar, cand imi mancam nervii cu nu stiu ce proiect. I-am mai intins cate un ban din cand in cand, dar niciodata nu am vazut acea sclipire din ochi, nu am avut timp...
Azi am regasit-o, exact acolo unde am lasat-o si ieri, langa o covrigarie care a dat faliment. Statea sprijinita de zid si privea trecatorii. Ma grabeam catre seminar, dar de data asta am scos o bancnota de 1 leu si i-am intins-o. De data asta am avut timp sa o las sa isi aseze mana peste a mea, iar eu sa o ating usor cu degetele. De data asta am avut timp sa ma uit in ochii ei. De data asta am avut timp sa o vad ca pe o poveste, nu doar ca pe o cersetoare care se afla acolo doar pentru ca viata nu a fost prea blanda cu ea...
Si stiti si voi ca sunteti multi ca mine...sunteti multi care sunteti innebuniti ca nu va raspunde prietena la telefon, cand sunt altii care nici macar nu au pe cine sa cheme cand pur si simplu nu mai pot. Sunteti multi ca mine care va lasati cuprinsi de griji ce provin din nevoi superioare, cand sunt altii pentru care o bucata de paine reprezinta luarea unei pietre de pe suflet pe ziua respectiva. Ohooo, suntem cu sutele care traim prinsi de obiective, scopuri si deadline-uri, cand sunt altii care se intreaba oare cand se va termina tot. La dracu', suntem mii de oameni care avem momente in care ne induram de cei mai putin norocosi; tocmai de-asta mai simtim uneori nevoia de a le da cate o moneda, dar fugim repede de "saru'mana, mama, sa iti dea Dumnezeu sanatate si fericire, sa fii iubita, fata mamii!" pentru ca ne provoaca teama, pentru ca ne face sa izbucnim in lacrimi fara sa stim de ce. Doamne, nu realizam ca suntem milioane de suflete care nu suntem interesate in mod deosebit de oricine este departe de noi. Si nu e vina noastra; citeam intr-o carte acum mai multe luni ca nu putem iubi sau arata compasiune profunda persoanelor care nu se afla in proximitatea noastra. Poate daca le-am cunoaste povestile nu am mai vedea mana aia intinsa ca pe o cerere, ci ca pe un strigat disperat de ajutor. Ar trebui sa ne fie rusine pentru ca viata e ca un spital de urgente? Medicina e grea si nu o putem face cu totii...dar nu e nici unul dintre noi care sa nu poata deveni macar pentru o clipa doctorul unui suflet lovit...
Sursa poza: Habiba
21:43
Pana acum n-am avut nici o frustrare, dar a cam inceput sa ma oftice faptul ca n-am si eu nume de sfanta sau de floare. Pe de o parte e bine, nu trebuie sa dau de baut de 2 ori :)). In plus, sunt foarte mandra de numele meu, mai ales de forma lui mai scurta - Dana. Chiar cred ca ma caracterizeaza, mi se pare ca suna feminin si puternic. Si mai cred ca "Sfanta" nu sta bine langa Daniela/Dana, nu s-ar potrivi sub nici o forma caracterului meu.
Mi-ar fi placut sa am nume de floare, daca stau sa ma gandesc mai bine, desi nu stiu daca ar fi existat acea potrivire. Mi-ar fi placut sa imi spuna prietenii "La multi ani!" de mai multe ori pe an, desi nu as fi vrut un al doilea nume. Pana una alta, le urez un calduros "la multi ani!" tuturor persoanelor cu nume de flori, dar in special bloggerilor si bloggeritelor mele! Ziua deja a cam trecut, dar stiu eu de ce fac urari de-abia acum: pentru ca diseara sunt toate petrecerile, este? :>

19:46
Mie imi plac desenele animate. Nu doar o data am fost considerata imatura din cauza asta, dar sa fim seriosi, sunt seriale de 1000 de ori mai imature si mai penibile decat filmele pentru copii...
Am vazut azi pe HBO trailerul de la "Rio" si am decis impreuna cu fetele ca este un MUST SEE. Cum ziua de azi a fost libera ( premiera, dupa saptamani! ), l-am vazut chiar imediat online. E drept ca fara subtitrare si cu o calitate cam proasta, intrucat lansarea sa a avut loc de-abia pe 15 aprilie. Dar ne-a placut...
Regizorul este cel care ne-a innebunit cu "Ice Age" ( aviz amatorilor! ) si a facut o treaba buna si de data asta. Povestea il are ca personaj principal pe Blu, un papagal pe cale de disparitie, crescut de la fata foarte de treaba. Cand un cercetator ii spune acesteia ca mai exista o singura femela din specia lui Blu, stapana se hotaraste sa il duca pe simpaticul pasaroi in Brazilia ca sa o dea gata pe papagalita.
Puncte forte: mi-au placut vocile personajelor, reactiile lor in situatiile limita ( foarte funny ) si Nigel, absolut criminal!
Vizionare placuta tuturor! :)
P.S: am dat pe net si peste cateva versiuni in limba romana. Nu. Mai bine fara subtitrare decat asa. Serios.
Priviti diferenta aici, daca nu ma credeti.
01:35
Azi e ziua Habibei mele. Si nu orice zi, a implinit onorabila varsta pufoasa de 20 de ani ( sariti cu "La multi ani!", oricum petrecem de azi pana luni ). Eu, in calitate de best friend si de o PR-ista data naibii, am lasat la o parte banalul cadou pe care o sa i-l cumpar zilele viitoare dupa bunul ei plac si m-am gandit ca surpriza ei va sta in micile detalii. Planuisem si eu ceva, planuise si Delia. Din pacate, nici una dintre noi nu s-a gandit la anumite elemente care ar putea aparea in peisaj ca din senin.

De dimineata, m-am trezit la 6 ( Habiba urma sa se trezeasca la 6:30 ) si m-am gandit sa incep de la prima ora cu urarile. I-am luat o felicitare cu un motan negru pe ea si cu mesajul "esti cea mai buna prietena pe care am avut-o in cele 9 vieti ale mele". Intru tiptil in dormitor, ma intind in patru labe peste Habiba si incerc sa ii pun felicitarea pe partea ei de pat. Cand o vad ca incepe brusc sa pipaie esarfa mea care era aruncata pe perna... Evident, eu am inghetat ca matza de alaturi din "Cats and dogs" cu plicul in mana si calare peste Habiba. Ea se uita la mine cu ochii lipiti de somn si ma intreaba ce caut...stiind ca i-a curs nasul ca un robinet toata saptamana, i-am spus ca vroiam servetelele, dar ca ma duc sa imi iau de la bucatarie. Am taiat-o afara din camera si am plasat strategic a doua mica surpriza a diminetii in fata bucatariei - o cana cu scoici si motive care sa ii aduca ei aminte de Constanta, avand in vedere ca e primul an in care isi face ziua de nastere departe de casa. Cu toate ca lipsa ei de somn mi-a cam dat peste cap planurile, tot a intrat lacrimand in bucatarie cu felicitarea si cana in mana...Norocul meu ca Habiba face greu legatura...
Toata ziua m-am plans ca am fost prinsa intr-o ipostaza jenanta si ca toata surpriza mea era sa se duca naibii. Si mai nenorocoasa a fost Delia, care ma sunase dupa-amiaza ca sa imi spuna ca vine cu o prietena acasa si cu un tort pentru Habiba. Rolul meu in poveste era sa las in fata usii niste artificii si un chibrit, pentru ca fetele sa decoreze minunea de dulce. Cand Delia ma va fi sunat, eu ma voi fi facut pierduta prin casa si Habiba trebuia sa deschida usa, iar fetele vor fi inceput sa cante "La multi ani!". Nu a fost chiar asa. Planul nostru perfect s-a curmat in momentul culminant: cineva a sunat la usa, Habiba a bagat viteza sa deschida, eu si Suri claie peste gramada in spatele ei si stupoareeeeeee: VECINU' STEFAN! ( pentru mai multe detalii despre mosu' asta libidinos si enervant, consultati blogul Habibei ). Oh fuck, run in circles and scream! ( cu precizarea ca Delia tocmai iesea din lift si s-a ingramadit cu Mada inapoi )
-Ma fetelor, eram in trecere si...nu stiu cine a pus artificile astea aici...
-Da, da.. ( eu, dand ochii peste cap )
-Mai Dana, iti spun!
Am lasat-o pe Habiba la usa si am reconstituit repede planul. Ne-a iesit pana la urma, norocul nostru ca Habiba face legaturile greu, dupa cum a recunoscut si ea :D. Poate nu a fost o zi de nastere perfecta, dar cu siguranta a avut de toate. De la felicitari cu motani, pana la vecinu' Stefan si poze in ploaie in fata Casei Poporului ( da, doar ce am intrat in casa ). Si cred ca poate fi cea mai frumoasa aniversare a celor 20 de ani...La multi ani, Habiba! :) Te iubesc si iti promit ca la anul o sa las felicitarea langa pat inca de cu seara si o sa-l otravesc pe vecinu' inainte sa mai planuiesc ceva cu Delia...
23:37
Pentru ca stiu ca sunt o persoana cu prejudecati, incerc mereu sa dau o sansa fie anumitor oameni, fie anumitor activitati, hobby-uri, evenimente. Weekend-ul trecut am fost la un targ bio, pentru ca am vrut sa fiu placut surprinsa de ce as fi avut de gasit acolo, si astfel sa nu mai fiu atat de reticenta la tot ce inseamna yoga si salate dubioase. Din nefericire, am ramas la aceeasi veche opinie.
Aseara, dupa mult timp de gandire, am decis sa vad cu ochii mei daca opera este atat de plictisitoare si de enervanta pe cat credeam. Pentru ca, din cate vazut pe Youtube si pe la televizor, mi se parea lipsita de sens si plina de urlete irelevante. Da, stiu, conceptie destul de eronata si de ignoranta.  Insa, dupa ce am vizionat "Aida" de Verdi, am ramas extrem de impresionata. Singurul aspect care m-a facut sa casc a fost comemorarea sopranei Lucia Bercescu Turcanu, care a durat mai bine de o jumatate de ora. Avand in vedere ca mai bine de 50% din public era alcatuit din copii, adolescenti ( veniti cu profesori la opera ), tineri si persoane pana in 30 de ani, cred ca foarte putini ( adevaratii cunoscatorii si batranii din primele randuri ) au tinut neaparat sa vada aceasta comemorare. Ma indoiesc sincer ca restul publicului stia de Lucia Bercescu.
Dar "Aida" chiar m-a lasat cu gura cascata...cred ca a durat aproximativ 3 ore, cu pauza. Si meritul acesta si-l asuma atat orchestra, cat si cantaretii. Pana si decorul egiptean ( pereti inalti cu hieroglife si Nilul in lumina lunii ) m-a lasat masca. Asta ca sa nu mai spun de vocile interpretilor, care nu doar odata au reusit sa imi faca pielea de gaina ( intr-un sens foarte bun! ) sau sa ma faca sa lacrimez un pic ( exact ca Andra, cand dadea de vreun talent pur in cadrul preselectiilor ).
Ma bucur enorm ca nu am fost incapatanata de data asta si ca am mers la opera. Mi-am schimbat complet parerea despre ea, ba chiar mai vreau sa ma duc! Nu ma las pana nu vad si ceva balet ( neaparat "Lacul lebedelor" ) si o piesa buna de teatru, acum ca tot am prins gustul. Si pentru ca stiu ca multi tineri gandesc exact ca mine si tin spectacolele de opera la o oarecare distanta, va sfatuiesc daca vreti si daca aveti timp, sa incercati macar o data aceasta experienta. Biletul costa undeva intre 15-20 de lei ( locuri mai in spate, dar va garantez ca vederea este buna din orice colt al salii ) si ajunge chiar pana la 50 de lei in primele randuri. Va garantez ca merita fiecare banut! :)
Sursa poza ( asta pentru ca, teoretic, nu avem voie sa facem fotografii la opera. Practic, am vazut multe blitzuri ) si mai multe informatii despre "Aida" : aici
15:09
Nu stiu daca:
1. Smiley e in masura sa cante o melodie de genul.
2. Are un PR-ist.

Si spun asta pentru ca da, sunt de acord ca Smiley e un dulce si un simpatic, dar totusi melodiile sale sunt destul de comerciale. A dat lovitura cu orice a scos, intr-adevar, dar nu poti spune ca e ditamai cantaretul. DAR... Ascultand piesa aceasta, nu are cum sa nu iti vina in minte gandul ca da, la radio si nu numai, rasuna numai melodii cu influente house si versuri simple. Nu putem condamna cantaretii, din moment ce publicul este cel care decide ce vrea sa primeasca. In acelasi timp ma gandesc ca Smiley are probabil un PR-ist dat naibii...Spun asta pentru ca eu, daca as fi Kiss FM sau Radio ZU, cum as auzi aceasta piesa as difuza-o. Nu stiu cat de noua e melodia sau cat de promovata este, dar rau nu-mi suna, ba chiar imi cam place. Va las si pe voi s-o apreciati asa cum credeti :).
P.S: multumesc Bogdan Ionescu pentru piesa

12:16
Serios, cel putin eu una am ramas masca...
In seara asta, pe cand ma intorceam de la un mic shopping, observ in Piata Veteranilor un cort alb si niste afise cu poza lu' Dan Diaconescu. Ba, initial am crezut ca durerea de cap pe care o aveam era de vina. Am crezut ca imaginatia mea extrem de bogata imi joaca feste. Dar NU! Acolo chiar erau cativa oameni care adunau semnaturi pentru ca Dan Diaconescu sa candideze la titlul de presedinte! Marturisesc sincer ca nu stiu cate au adunat, eram in trecere si nu am vazut atunci pe nimeni care sa semneze. Dar totusi! Dan Diaconescu, presedintele Romaniei?! Poate al penibililor! Oricum am fost extraordinar de socata si inca nu mi-am revenit, imi place sa cred ca totul e doar o gluma... Doamnelor si domnilor, asta DA stire senzationala! X_X




P.S: Si romanii care au spus DA! :O Oh Doamne! Oameni buni, eu inteleg ca suntem suparati pe Basescu, dar totusi! Diaconescu?!
P.P.S: scuzati-ma va rog uimirea...
23:20
Eu nu sunt prea eco de felul meu, si nici prea bio. N-am rabdare cu spiritul si cu yoga, n-am nici timp pentru nu stiu ce masaj si cu siguranta nu ma innebuneste "supa de alune" ( da, am vazut denumirea asta ieri intr-un meniu din cadrul unui targ. Daca va intereseaza, gasiti acest fel de mancare la restaurant Mandala ).
Da, si va spuneam de acest targ care a avut loc intre 1-3 aprilie la sala palatului si care m-a cam plictisit. Degeaba am incercat eu cu Habiba sa parem cat de cat interesate, in 15 minute deja dadusem un tur complet si ne-am facut o parere: ierburi si germeni de grau, chestii spirituale, nu stiu ce fel de pietre si fotografi care cica puteau sa iti spuna culoarea aurei tale. Puteti sa spuneti ca sunt ignoranta, dar nu ma pasioneaza sub nici o forma acest subiect. Si credeti-ma, am incercat sa vad cum sta treaba! Doar ca ieri am gasit inca un alt motiv pentru care nu ma atrag produsele bio... am vazut multi oameni de afaceri, proprietari ai standurilor, care s-au dus la un magazin cu dulciuri, cafele si hot-dog de la etajul cladirii si au inceput sa se indoape. Si eu care credeam ca exemplul ar trebui sa porneasca exact de la ei...
Daca nu erau activitatile artistice care se desfasurau pe o scena improvizata ( da, organizarea a lasat tare de dorit ), nu am fi stat mai mult de 30 de minute. Ne-am delectat cu dans oriental, cu can-can, cu balet etc. Cu acest punct de vedere chiar sunt de acord: pentru o dezvoltare cat mai armonioasa a spiritului si a corpului, un sport sau un dans este foarte indicat. De restul, nu stiu ce sa spun. E cineva bio pe aici si imi poate schimba parerea?
 Sursa foto 1: http://princessdance.net/index.html
 Sursa foto 2: made by Habiba :D
 Mai multe despre acest targ: aici

10:24
...s-au facut ieri, pe 31 martie, 80 de ani :). Da, nici eu nu stiam cu exactitate ziua. Stiu insa de la cursul de PR ( hugs & kisses pentru domnul decan Remus Pricopie care ne-a povestit atat de frumos istoria relatiilor publice ) ca datorita lui Edward Bernays, femeile au tigarile lor slims. Din "Cristalizarea opiniei publice" dau citire:
La 31 martie 1931, zeci de femei, modele ale reviste "Vogue", jurnaliste, personalitati ale vietii publice etc, au traversat Fifth Avenue, un Champs-Elysees al New-York-ului, fumand pe strada, privilegiu rezervat la acea vreme doar barbatilor.
Pe scurt, povestea este cam urmatoarea: American Tobacco il angajeaza pe Bernays, parintele PR-ului, pentru ca vor sa extinda vanzarile. Genialul Bernays, are o idee revolutionara care atinge mult un tabuu al vremii respective ( doar femeile usoare fumau ), si anume aceea de a converti publicul feminin intr-un adevarat target. Ce s-a intamplat ati citit pe scurt un pic mai sus si gasiti pe acest blog mai pe larg. Rezultatele le vedem cu totii: nu mai exista femeie in 2011 care sa aiba vreo jena in a intra intr-o cafenea, in a-si comanda un suc sau un cappuccino si a trage cu pofta dintr-o tigara :).
20:23
Copyright © 2015 Dana Carastoian | Designed by VeeThemes.com