Ziua in care am prins si rasaritul, si apusul

A fost ieri. Si nu cred ca o voi uita prea curand, tocmai datorita simplitatii sale.
Nu mai vazusem un rasarit la mare de fix 3 ani, de cand eram o pustoaica de liceu, care terminase cu 10 pe linie si, pentru ca ramasese fara griji, s-a gandit sa isi ia un job pe litoral. Tocmai pentru ca avea doar 16 ani si era bleguta, a dat de ce era mai greu. De atunci, tot ce a insemnat munca a fost usor pentru ea. Asa ca rasaritul de atunci a picat ca o premiera relaxanta si ca o experienta de neuitat. Anul acesta a fost cel putin la fel. Cu toate ca eram obositi, mi-am trezit prietenul pe la 5 dimineata si l-am tarat pe malul marii, pe un sezlong. Rasaritul s-a lasat asteptat aproximativ o ora si a durat doar cateva minute. Dar a fost absolut spectaculos: mov, roz, portocaliu, somon, galben si ditamai bila de foc ce parea sa iasa din marea linistita. In atmosfera aia placuta si romantica, vad cum din dreapta mea apare un personaj cunoscut. Initial, nu stiam de unde sa-l iau, apoi mi-am amintit de o poza pe care Habiba i-o facuse acum 3 ani, absolut intamplator: un mosulica usor cocosat, imbracat simplu, cu o sapca pe cap si o traista pe umar. Mi-a tremurat usor buza inferioara si mi-au dat cateva lacrimi...era acelasi om de acum cativa ani, trecea prin aceeasi zona, in aproximativ aceeasi perioada, tot la rasarit. L-am privit intens pana cand nu l-am mai putut zari. La fel ca rasaritul, trecerea lui a durat cateva minute, dar mi-a ramas adanc tiparita in suflet si mai ales in minte, datorita zecilor de intrebari si comparatii la care ma tot gandeam.
Dupa-amiaza, dupa o ultima baie in mare, am plecat catre Bucuresti pe la ora 18:00. Drumul a fost infernal, in sensul ca la ora 20:00 si ceva de-abia intram pe autostrada. Am injurat atat de tare mersul bara la bara, incat m-am potolit de-abia cand am vazut acelasi soare portocaliu de dimineata stralucind exact langa podul vechi de la Cernavoda. M-am uitat cu ochii mari pana cand a disparut dupa copaci si am incercat sa imi aduc aminte cand am vazut ultima oara un apus atat de frumos...
Cu totii simtim cate un gol in suflet  atunci cand ne intoarcem din vacanta sau dintr-un loc drag noua. Eu nu cred ca l-am simtit vreodata mai intens ca acum...mai ales cand in noaptea respectiva, prietenul meu mi-a spus la telefon, odata cu clasicul "noapte buna!": "azi ai vazut si rasaritul, si apusul...".