Eram atat de micuta, incat nu-mi amintesc sa fi fost inca in scoala ( si memoria mea nu-mi joaca feste ). Dar de fiecare data cand mergeam in Bucuresti la matusa mea, visam sa locuiesc si eu acolo. Intr-adevar, peretii de sticla roz ai copilariei si rasfaturile matusii mele nu mi-au dezvaluit partile neplacute ale unei vieti petrecute in capitala. Sincera sa fiu, stau de aproape un an in micul Paris si inca nu prea le-am descoperit... Ideea este ca mi-am propus ca intr-o zi sa locuiesc si eu in Bucuresti. Pe vremea aia nu ma gandeam inca la studii sau la job, ci doar la simpla sedere in orasul pe care mi-l doream. Si, minune mare, la 18 ani m-am vazut mutata acolo cu tot cu catrafuse. A fost ca si cum as fi venit cu pat, masa, haine si tv in propiul meu vis.
Cand m-am angajat saptamanile trecute la Romtelecom, am fost nevoita sa fac ture multe ba pentru interviuri, ba pentru acte. Am mers sa semnez un contract la sediu, adica la etajul 12 al uneia dintre cele doua cladiri gemene de la Piata Presei Libere, si eram mai mult cu ochii pe geam decat in foi ( norocul meu ca am recitit atent ieri si nu existau clauze ascunse ). Din cand in cand, imi mai mutam privirea catre PR-istii sau managerii care isi storceau creierii sa stabileasca obiective si sa vina cu noi concepte. Mi-a taiat calea la un moment o tipa blonda, de aproximativ 30 de ani, care purta niste pantofi rosii foarte inalti...nu stiu ce dosar ii tot dadea batai de cap. Ideea este ca mi-am propus ca intr-o zi sa am si eu un birou de genul, in care sa desfasor activitati asemanatoare cu cele pe care le-am vazut. Mi-a ramas gandul la peisajul rupt din filmele cu acei actori care in momentele cruciale ale afacerilor lor, se protapesc in fata geamului imens, cu mainile impreunate la spate si mediteaza. Mi-a ramas gandul la doamna cu incaltari rosii; uneori, imi doresc sa arunc macar o privire in viitor, sa vad cum asa arata peste zece ani si ce as face...doar ca sa fiu impacata cu gandul ca am sa reusesc. Iar daca nu ma voi zari la biroul unui etaj 12, voi sti ca mai am mult de munca pana sa ajung la inaltime.
P.S: poza de mai jos e o gluma nevinovata. Intr-o companie serioasa, CV-ul bate orice silicoane...sau cel putin asa imi place sa cred.
pai, felicitari pt jos, si succes in cariera...stiu k si eu mi-as dori o slujba in astfel de mediu ;))
RăspundețiȘtergereȘi dacă e femeie angajatorul? :)))
RăspundețiȘtergereAdi-Elena, multumesc! :* Cred ca ar fi un job de vis pentru toata lumea...
RăspundețiȘtergereCreve, daca angajatorul e femeie, lucrurile se complica serios. Si nu numai. Daca e vorba in genere de profesoare, de sefe, atunci orice fata/femeie trebuie sa mearga mai blat in ceea ce priveste machiajul si vestimentatia. Pentru ca makoritatea femeilor sunt geloase in permanenta unele pe altele ( din varii motive: fete tinere, femei mai frumoase, mai dotate etc) si pot fi foarte rautacioase. Dar eu am avut noroc de angajatoare si de o doamna manager foarte de treaba :d.
RăspundețiȘtergereDa, corect, "...peisajul rupt din filmele cu acei actori care in momentele cruciale ale afacerilor lor, se protapesc in fata geamului imens, cu mainile impreunate la spate si mediteaza", problema cu secventele respective e ca (in filme cel putin, in majoritatea covârsitoare a cazurilor) e ca imediat dupa aia urmeaza ba o sinucidere, ba o crima, ba se pune la cale un plan mafiot, ba te trezesti cu un avion adevarat pe birou... Acuma sigur, fiecare are dorintele lui in legatura cu mediul preferat de lucru. Daca tu consideri ca etajul 12 te capaciteaza...iti urez sa ajungi acolo.
RăspundețiȘtergereIn legatura cu modul in care sunt alese persoanele...fiecare cu armele ei.
N-am inteles niciodata obiectivul de a trai in Bucuresti. M-am nascut in Bucuresti, traiesc in Bucuresti dar...nu m-am adaptat niciodata.
De ajuns ajungi, că uite că faci de când ești în București mulți pași spre asta. :)
RăspundețiȘtergereSi daca i sa fii ceruta la un etj 13? :D Ai sa refuzi, doar pt ca poarta ghinion si tu vrei la 12? Succes
RăspundețiȘtergereFelicitati pt job:* si spor la munca
RăspundețiȘtergere