Lupul isi schimba si parul, si naravul, ca doar nu merge de buna voie la targ

Nu sunt clientul perfect, dar sunt cu siguranta acel gen de cumparator despre care invata studentii la ASE si SNSPA: reactionez la promotii, la preturi, cantaresc bine ofertele, daca serviciile care mi se ofera ma avantajeaza pot fi fidelizata usor, iar daca nu, renunt imediat la firma respectiva fara sa ma uit inapoi. Si mai am un fix foarte mare: comportamentul personalului fata de client. Greselile pe acest plan nu le iert!
Da, cei care lucreaza cu publicul trebuie sa se poarte cu manusi cand vine vorba de mine. Motivul este foarte simplu: si eu am lucrat si lucrez cu oameni. Daca eu pot sa le vorbesc frumos si tiganilor, si romanilor, si taranilor, si orasenilor, si doctorilor, si gunoierilor, si altii pot face la fel! Daca dau peste un angajat care imi vorbeste frumos si isi face bine treaba, am mereu grija sa fiu politicoasa si sa-i las bani de o cafea ( atunci cand e cazul ). In caz contrar, sunt in stare sa fac un scandal monstru si chiar sa ma gandesc la plangeri.
Cam asa se face ca acum doua luni umblam impreuna cu iubitul meu si cu Habiba prin AFI, in cautare de costume de baie. Ba erau naspa culorile, ba erau preturi mari, ba nu imi venea slipul/sutienul. Cand in sfarsit am gasit si eu, si Habiba, cate un costum care sa ne placa aparent, am inceput sa ne probam. Am intrat amandoua intr-o cabina din New Yorker, ne-am dezbracat si ne-am apucat de studiat fiecare detaliu. Observam initial ca un paznic din magazin se uitase foarte libidinos la noi, dar in goana noastra nebuna, doar am comentat ceva intre noi si ne-am vazut de treaba noastra. Pe cand ne probam, tipul trage un pic de cortina cabinei noastre si ne spune ca nu avem voie amandoua inauntru. Ok, am inteles ideea, asa ca eu am inceput sa ma pregatesc sa ies. Mai greu ce e drept, caci eram in costumul Evei. Se pare ca individul nu a inteles " in 2 minute!", si mai trece o data si trage de cortina. "Imediat!". Omul insista pe cortina si a treia oara; daca nu ma insel, cred ca apucase sa traga foarte putin cu ochiul. Da, m-a deranjat, evident. Ies si ii spun ca este nepoliticos ce a facut si ca ne-am simtit cam nasol. Apoi incepe:"Ce-ai, ma? Ce-am facut eu? Du-te, ma!". Aha. M-a deranjat si mai tare tonul si exprimarea lui, mai mult decat ceea ce a facut. La cateva minute dupa, cand prietenul meu l-a intrebat daca este adevarat ca ne-a deranjat, mai-mai sa sara si la bataie. Aham, un paznic de magazin, care ar trebui sa aiba putin bun simt si sa fie politicos. L-a auzit tot New Yorker-ul cum a zbierat la noi; ceilalti clienti se uitau lung, iar vreo doua vanzatoare nu stiau cum sa salveze situatia. Am plecat nervoasa. Nu stiu ce anume m-a determinat sa nu vorbesc cu managerul. Poate doar mila mea pentru prostia paznicului si faptul ca sunt constienta de dificultatea de a gasi un job.
Azi, dupa 2 luni, am revenit intamplator in magazin. Iubitul meu intrase cu un pahar de la Mc in mana, cu toate ca stiam ca nu era indicat. Paznicul trece prin fata mea, intervenind intre mine si geanta la care ma holbam. Ii zambesc de la departare, ca sa stie ca l-am recunoscut. Imi intoarce zambetul; deci nu m-a uitat. In timp ce ma plimbam printre haine, vad ca i se adreseaza iubitului meu. Merg catre ei pornita pe scandal, cand aud: "Stiti, nu este bine sa intrati cu bauturi in magazin. Daca doriti, numai daca doriti, puteti lasa paharul la intrare si il puteti recupera dupa. Daca vreti, il pot duce chiar eu!". Iubitul meu este un om prea bun pentru lumea asta, asa ca glumeste cu el spunandu-i ca mai bine iesim din magazin, ca sa nu ma mai uit eu la haine. Chiar si asa, n-am putut sa ma abtin sa nu ii zambesc paznicului cu subinteles. Se schimbase, isi invatase lectia: clientul e regele nostru ( sau ca trebuie sa aiba macar putiiiin bun simt si sa vorbeasca frumos). Desi sunt sigura ca era totul doar de fatada. Nu-i nimic, asa si trebuie. Cateodata, iubesc aparentele: aduc bani grei si satifactii mari.