Sa clachez. Fizic si psihic. Nu prezint simptome, desi bine ar fi fost sa imi dau niste semnale ca sunt pe cale sa gafez cate ceva ca sa stau departe de angajamente, responsabilitati, de lume in general si de mine insumi.

Mi se intampla fix o data pe luna, dar in momente diferite si ma tine o zi sau doua, suficient cat sa distrug cate ceva in jurul meu sau cat sa-mi busesc propriu-mi moral pentru o perioada. As spune ca sunt ca un ceas elvetian dus la reparat dupa ce a fost scapat de cateva ori pe jos sau in cada, ca intr-un final un toc cui sa ii striveasca geamul si sa-i  strapunga adanc mecanismul interior.

Eu una nu imi gasesc scuze sau cauze. Unii imi spun ca e de la "baterii". "Auzi, draguta, lucrezi, esti anul III si ai licenta. Nu-i mai forta atata mana lui Dumnezeu", imi spunea o colega acum ceva timp. Si ajung sa cred ca, in fiecare luna, Dumnezeu face intindere la mana, dar ma lasa pe mine sa trag ponoasele durerii lui. So not fair.


Tumblr_mcb4zbvv9q1res5t8o1_500_large
Imi plac diminetile. Mi se pare ca sunt pline de mister si foarte secretoase pentru ca nu stii niciodata ce te asteapta. Si nici in ruptul capului nu vor sa-ti spuna. Au ele un farmec aparte tocmai pentru ca imi lasa impresia ca azi va fi mai bine decat ieri...
 
Sursa: Jurnalul Evei



Privind in istorie, femeile sunt bunul principal, pentru ele s-au iscat razboaie [...]. Pe vremea lui Manu, cine fura o vita trebuia sa plateasca inapoi cu doua ca sa i se ierte greseala. Cine avea doar o vita de returnat, trebuia sa plateasca restul cu o femeie. Nu o luati in nume de rau, femeile nu erau comparate cu vitele, doar ca erau bunuri de mare pret. Adica, pe nimeni nu intereseaza sa cumpere un barbat.

De la Sebastian Fitzek citire, profu' de Imaginea liderilor politici. Daca tot este 8 martie, sa gadilam putin orgoliul feminin, zic. No hard feelings, boys, just this time :).

Postarea aceasta este pe principiul unei reclame la Pepsi light de acum cativa ani - "it's hard to be a woman, have something light". Asta pentru ca tot se apropie 8 martie si pot sa pun pariu ca femeile se pregatesc de ziua de maine inca de la Dragobete incoace.

Exista un banc pe care mi l-a spus iubitul meu recent si conform caruia ziua femeii ar trebui sa fie pe 29 februarie pentru ca odata la 4 ani e suficient. Daca ma intrebati pe mine si pe toate femeile din lume, veti primi unanimul raspuns ca, dimpotriva, ar trebui sa fie minim de inca vreo 2-3 ori pe an. Pentru ca este intr-adevar greu sa fii femeie, ceva mai greu decat sa fii barbat. Pentru ca noi ne impiedicam de toate detaliile si nimicurile peste care barbatii sar boiereste de la departare. Noi vedem tot felul de pietricele in viata de zi cu zi, pietricele pe care simtim nevoia sa le dam la o parte ca sa pasim elegant mai departe, in timp ce barbatii parca par orbi si la ditamai bolovanii. Traim in propria noastra lume in care este normal sa suferim ca sa fim frumoase, in care automat orice oglinda ne face sa aratam grase, in care ciocolata este o placere imensa, dar pe care o mancam cu siroaie de lacrimi pe obraji. Ne chinuim singure cu tot felul de fixatii legate de hainele prea mulate sau largi, ne inghesuim picioarele in pantofi minusculi cu toc imens, ne coloram ochii in toate culorile curcubeului si ne intoarcem podoaba capilara pe toate partile, in tot felul de coafuri complicate. Si, mai presus de toate, ne suparam daca iubitii nostri nu ne spun ca aratam bine!

E greu sa fii femeie pentru ca trebuie sa iei decizii. Nu spun ca barbatii nu fac asta, doar ca parca noi trebuie sa alegem intre prea multe, uneori in acelasi timp sau facand si alte lucruri. Daca ma leg putin de cursurile de Managementul Proiectelor sau cel de Resurse Umane care imi ruleaza precum o prezentare in Prezi in fata ochilor, pot spune ca deciziile sunt luate de manageri. Concluzionez deci ca in adancul oricarei femei artiste, profesoare, antreprenoare, maturatoare de strazi sau casnica salasluieste un manager. Asa ca domnilor, conducerea asteapta maine flori, bomboane si multa iubire! Si, mai presus de toate, aveti grija sa o faceti sa se simta speciala - doar ea decide de fiecare data si pentru voi ce sa purtati la birou, ce sa mancati si uneori si cum sa actionati.

La multi ani, doamnelor! :)



Chestia asta merge cand o spui o data, hai de doua ori pe an. Dar cand o spui cam in fiecare luna, incepe sa isi cam piara din efect si tu din increderea in propriile tale ganduri si vorbe. Nu stii cum ai ajuns sa te complici cu lucruri marunte sau importante,  care vin la timpul lor sau care sunt neprevazute, chiar daca tu ti-ai stabilit cu detalii si buget de timp alocat prioritatile in viata. Habar n-ai cum ai ajuns sa vii atat de tarziu seara acasa, sa treaca saptamanile si sa te trezesti ca iar e weekend si ca nu-l simti pentru ca, cel mai probabil, esti iar ocupat pana peste cap cu ceva. Nu te prinzi cum de se intampla atatea si cum reusesti tu, intr-un fel sau altul, sa fii angrenat in miscari complexe in care, chiar daca ai impresia ca te misti in reluare pentru ca esti obosit, faci cumva ca lucrurile sa se intample cat ai pocni din degete aproape din mers. Poate e doar o zi proasta cu repercursiuni pentru o saptamana, o luna mai nasoala, un an mai greu, dar in nici un caz o viata care stoarce toata puterea din tine. Cred ca e doar astenia de primavara.



Am adunat toate florile lumii
Și le-am eliberat într-o primăvară
Lăsându-le să zboare oriunde or vrea
Doar să își găsească jumătatea.
 
Sursa - Costin Serban