Tocilarii din scoala, tocilarii din viata

Oamenii nu se maturizeaza niciodata din anumite puncte de vedere. Ramanem fie tocilarii din prima banca, elevii silitori care au dus acasa parintilor an de an carnetele numai cu note de 10, fie elevii care prefera sa chiuleasca prin parc, sa ii arate cu degetul pe cei care isi tocesc coatele de bancile scolii, sa ii judece, sa arunce cu mere in ei si sa le faca glume proaste.

Nu incetam niciodata in viata sa ii criticam sau sa ii ironizam pe cei care muncesc mai mult ca noi. Habar nu avem cum fac, dar nici nu ne chinuim sa ii intelegem vreodata, pentru ca e mai usor sa radem de ei si sa lovim cu replici care de care mai dureroase, decat sa le privim prioritatile si motivele mai de aproape, dar sa ii mai si ajutam...!

In scoala generala, uneori, o profesoara te lua deoparte ca sa te consoleze si sa iti spuna ca e bine ce faci. La maturitate, mai ai cate o prietena sau o colega care iti spune ca esti pe drumul cel bun si sa nu indraznesti sa renunti dintr-o prostie. Insa sunt atatia care parca isi doresc sa pierzi cumva calea aia, si tu esti doar un om, si nu mai poti, nu mai stii pe unde sa cauti curaj si intelegere, nu mai stii cum sa iti spui de fiecare data ca eforturile merita si ca lucrurile bune vin la cei care muncesc pentru ele... Chiar daca la scoala ai fost mereu elev model si n-ai stat niciodata la colt, la maturitate, oamenii nu vor inceta niciodata sa te trimita acolo, ba chiar cu genunchii in coji de nuci daca se poate...