Despre timp, PR si oamenii care cred in mine

De un an incoace, imi incep aproape fiecare dimineata la ora 7:30. Aglomeratia de la metroul de 8:30 sau cel de 8:37 a ajuns sa mi se para la fel de fireasca precum vantul puternic de la gura de metrou Tineretului. Uneori pasesc alene pe strada, cu castile in urechi, savurand o melodie, alteori grabesc pasul, luand-o inaintea ritmului acesteia. Dupa cateva urari somnoroase de "neata!", stau la birou, in fata calculatorului meu, citindu-mi mailurile si savurandu-mi cafeaua din ziua respectiva.

Am implinit astazi un an de cafele baute in Saatchi & Saatchi PR. Un an petrecut alaturi de persoane care au avut o rabdare inumana in a-mi arata ceea ce se numeste meseria de om de PR, chiar si in acele momente in care eu insumi as fi dat cu mine de pamant. Am dus la bun sfarsit zeci de taskuri, unele mai comune, altele care mi-au aratat limitele, dar nici una de pe urma careia sa nu raman cu senzatii de "pot mai mult", de "ahaaa, deci asa se face", de "imi bag picioarele, trebuie sa o iau de la capat", de "nu pot sa cred ca mi-a iesit". Le-am terminat pe toate in deadline-uri lejere, cu pauze de meditat sau in ore pe care parca le scapam printre degete si incercam sa le culeg disperata de pe jos.

In acest an am primit sute de intrebari mai firesti sau mai stupide despre cum ma descurc si cu licenta, si cu facultatea si cu jobul. Si probabil voi avea un raspuns final in iulie, cand voi trece peste multe hopuri. Pana atunci, raspunsul meu provizoriu este mereu un zambet, care uneori tine locul oboselii si al stresului, alteori al unei satisfactii nebune, dar niciodata al unui regret. Pentru ca daca ar fi sa iau din nou o decizie, as lua-o pe aceeasi. Doar ne dorim sa facem la nesfarsit lucrurile pe care le iubim, nu?

De un an incoace sunt parte din echipa Saatchi & Saatchi PR si sunt un om care a inceput sa se simta implinit profesional. Imi amintesc perfect fiecare detaliu al trimiterii CV-ului, al interviurilor sustinute, al primei mele zile de internship, al primului lucru bine facut, al primei greseli. Poate cu timpul voi uita aceste detalii, dar cu siguranta imi voi aminti mereu oamenii care au crezut si cred in mine, care imi tin spatele atunci cand am nevoie si care imi poarta grija in felul lor . Sunt oamenii ale caror chipuri le voi avea mereu in fata ochilor atunci cand voi reusi, oameni pe care mi-i voi aminti ca sefi, profesori si colegi, ca cei de la care am "furat" meserie. Si inca ce meserie...si inca ce oameni...




2 comentarii :

  1. Succes pe mai departe și să strângi ani să nu poți să-i numeri dacă ești mulțumită de actualul job :P

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult, Creve! Asa sa fie! :D

    RăspundețiȘtergere