Cele mai grele doua cuvinte din lume

Nu sunt nicidecum "te iubesc!". Asta este o idee creata de generatii dupa generatii pentru ca ne place sa credem cu tarie in romantismul omenirii. Nu e greu sa ii spui cuiva ca il/o iubesti, pentru ca noi, oamenii, nu stim sa facem altceva mai bine in afara de asta, este lucrul la care ne pricepem cel mai bine pentru ca ne nastem cu iubirea in sange. Un copil de cativa ani poate la fel de bine sa ii spuna mamei "te iubesc" asa cum o poate face un adult in toata regula. Da, uneori ne impiedicam de orgolii, incapatanari si alte sentimente si ajungem sa rostim aceste doua cuvinte pline de vanatai, din cauza asta probabil ne este greu. Dar nu foarte.

Nici de "iti multumesc!" nu e mare lucru. E adevarat ca oamenii isi arata rareori recunostinta din tot sufletul lor, de cele mai multe ori fiind obligati de politete si de regulile sociale. Ii multumim cuiva pentru ceva chiar si atunci cand ne vine sa il radem de pe fata pamantului. E un "multumesc" printre dinti cu nuante stridente de injuraturi.

Cu toate ca "sorry seems to be the hardest word", nu este. Spunem "iarta-ma!" ca sa imbunam pe cineva, ca sa trecem peste, ca sa ne simtim mai usurati dupa ce am facut vreo prostie. Spunem asta pentru ca stim ca are efect, ca trezeste ceva in persoana pe care am suparat-o sau ranit-o in vreun anume fel si pentru ca stim ca si noua ni se ia un bolovan de pe inima.

Cred cu tarie insa ca cele mai grele doua cuvinte din lume sunt "am gresit". Pentru ca este primul si cel mai dureros pas catre a spune "am gresit, te iubesc", "am gresit, iarta-ma, iti multumesc pentru ajutor" etc. Ne calcam pe suflet si pe mandrie cu bocancii sa o spunem, iar cuvintele care ne ies pe gura parca smulg in urma lor toti dintii. In "t"-ul de la final parca se aude sfarmata orice urma de orgoliu, si ne vine sa inchidem ochii pentru ca suntem constienti ca e aproape imposibil de recapatat. Dar stim ca merita, sentimentul este de nepretuit...
Exista insa oameni (si Doamne, cati am cunoscut), care mai bine s-ar da cu capul de pereti de mii de ori, in acelasi loc, decat sa admita ca au gresit. Sunt oamenii care de-a lungul timpului se stranguleaza cu propria lor vina, care se ineaca probabil cu sute de cuvinte ce ar urma dupa acel "am gresit". Ei nu stiu cat de mult merita si ce valoare imensa au aceste doua vorbe. Tocmai de-asta, degeaba le tin pentru ei, nu vor deveni niciodata bogati sufleteste, si mai impliniti nici atat.