Exercitiile de echilibru ale lui Chirila

Mi-a placut enorm Tudor Chirila omul si artistul de ani de zile. Nu imi mai aduc exact aminte ziua, dar stiu ca eram in cea de-a 16-a mea primavara cand i-am inteles pentru prima oara versurile, pentru ca i le auzisem de mult mai mult timp. Stiu ca m-am indragostit de melodiile sale si le-am fredonat nebuneste toata adolescenta mea, pana cand duritatea Bucurestiului mi-a mai furat din visare si din copilarie. Am plans atat de tare de fericire pe "18 ani", "17"", "Vama Veche" si am urlat atat de tare de durere pe "Scrisoare catre Fat Frumos" sau "Cantec prost", incat in ambele situatii am ramas fara voce, fara cuvinte, fara imaginii prea clare si in stari pe care nu le pot descrie, ci doar aminti la fel de bine ca si cum ar fi fost ieri.
Am fost astazi la lansarea cartii "Exercitii de echilibru" a lui Tudor Chirila in memoria adolescentei mele pe care mi-a marcat-o, a momentelor in care inca ii mai ascult melodiile si a tuturor amintirilor legate de versurile sale: zilele de joi, 18 ani, Vama Veche, concertul sau la care am mers cu Habiba cand eram pustoaice si la care am cantat printre lacrimi pana am ragusit, suferinte adolescentine si altele.

- Dana (ii intind cartea)...A-a-am implinit 18 ani intr-o zi de joi.
- Wow...(semneaza carte si o intinde spre mine zambind) Eu nu mai tin minte in ce zi am implinit 18 ani (rade)
Eu n-as putea uita. Tocmai datorita lui.