De la 21 la vale

Incerca zilele trecute o colega de birou sa ma convinga ca cele mai multe femei incep sa se simta cu adevarat stapanele lumii de-abia atunci cand ating varsta de 30 de ani. Ba ca sunt mai implinite, ba ca sunt mai sigure pe ele etc etc. Eu n-am atins inca pragul acela, de-abia il trec impiedicandu-ma pe cel de 20, dar  pot spune ca nu imi place sa inaintez in varsta. Sigur, nu pot sa ma plang de riduri sau de dureri articulare, dar ma uit cateodata la unele fotografii si nu imi vine sa cred unde s-a dus capacitatea, cu intrarea la liceu si balul bobocilor, cu petrecerea de majorat, cu bac si mutat in Bucuresti. Zilele in care drumurile mele se reduceau la casa-liceu-plimbare-casa sunt atat de departe, iar weekendurile de leneveala maxima parca nici nu le mai cunosc. Si toata lumea stie ca e asa, cu toate ca ne place sa spunem ca toate varstele sunt frumoase. Daca la 17 ani, vorba lui Chirila, ai infinitul inainte, la 18 ani visele se implinesc cand bati din palme sau cand clipesti si la 20 de ani traiesti fara griji si fara bani, despre varstele de la 21 incolo parca nimeni nu mai are voce sa cante. Pentru ca de la 21 incolo, parca incepi sa te prinzi ca nu mai ai infinitul inainte, ci ca trebuie sa te apuci de toate planurile pe care ti le faceai in liceu si ca "o sa fac asta mai incolo" a venit mai aproape decat credeai. Si nici lucrurile nu se mai rezolva cat ai clipi, indiferent cat ai da din gene. Ca sa nu mai spun ca fara griji nu mai esti de ceva timp, poate doar fara bani uneori.

Drept dovada de "imbatranire" stau si dorintele mele pentru sarbatorirea zilei mele din acest an. Nu mai vreau petreceri nebune,  reuniuni cu toti cei mai mult sau mai putin dragi, cu urlete de "la multi ani" din toate partile si, in general, cu tot ce inseamna galagie. Tot ce imi doresc este putina liniste, putin timp pentru mine, cateva clipe petrecute cu oamenii care conteaza cu adevarat, ceva somn in plus si o perioada cat mai calma la birou. Si daca stau bine sa ma gandesc, cam asta imi doresc tot anul acesta, pentru ca stiu ca va fi unul greu si ca voi trage cu dintii de zilele in care singurele mele griji vor fi cafeaua de pe foc si mersul pana la piata.
Insa, paradoxal, ma bucur ca un copil de tot ce mi-a adus varsta de 20 de ani: reusite la facultate, angajare, zile frumoase petrecute alaturi de familie sau iubit, cateva vacante si plimbari lungi pe oriunde. Momentan, a fost varsta de apogeu pentru mine, varsta la care m-am simtit destul de sigura pe mine si pe dorintele mele si pot spune ca asa am sa pasesc si peste putin timp spre 21 de ani. Ah, si sa va spun cel mai mare avantaj? La 21 incepi sa atingi si simti ceea ce la 18 era doar un vis frumos care parea departe. La 21 parca apuci cumva succesul cu ambele palme si lumea incepe sa ti se astearna la picioare. In acest context nu pot sa spun decat: 21, bring it on!