Cand urc in metrou si ma asez, tot randul din fata mea ma fixeaza imediat. Cand trec pe langa un barbat/baiat, respectivul nu se poate abtine sa nu treaca razant pe langa mine, astfel incat sa ma si adulmece daca e posibil. Cand ma machiez mai mult sau cand nu machiez deloc, sunt inspectata foarte atent de toate domnisoarele care trec pe langa mine. Si sunt sigura ca voi, ca si mine, aveti unele momente in care vreti sa treceti cat mai neremarcati: fie ca va e rau, ca aveti o zi proasta, ca treceti printr-o despartire, ca plangeti, ca aveti ceva pe suflet...si e normal ca fiecare mica traire sa vi se vada pe fata, doar ca pe unele incercati sa le ascundeti cat mai mult posibil. In ultimele doua zile, eu ma chinui in fiecare dimineata sa imi aplic o masca de fond de ten pe nasul care de la rosu aprins trece treptat la movuliu. Evident, ma enerveaza teribil ca orice trecator sa se uite la mine si sa se schimonoseasca incercand sa ghiceasca de ce am atata machiaj pe nas; intr-un cuvant, vrea sa vada ce e in spatele cortinei. Solutia e una simpla: le intorc gestul, ii privesc fix in ochi.
Nu stiu cati dintre voi ati observat efectul unei priviri directe. E ca o lovitura sub centura, numai ca sunt frunte. Barbatii care ma fluiera sau se uita insistent la mine lingandu-se pe bot, nu se asteapta ca eu sa ii privesc fix in ochi, eventual si cu dezgust. Isi intorc repede privire sau le piere zambetul de pe buze. Pitipoanca ce ma judeca in sinea ei pentru faptul ca am iesit nemachiata la piata isi gaseste de indata o alta victima imediat ce o privesc intrebator:" is there any problem with my face?".
Nu stiu de ce s-a intamplat asta, adica de ce oamenii se tem de privirile directe ( mai ales cand ei sunt cei care se uita primii; de ce sa nu le fie intors gestul? ). Habar n-am daca a fost asa dintotdeauna sau de cand tehnologia a inceput sa se dezvolte si pana si discutiile banale se desfasoara pe mess. Cert e ca romanii ( nu stiu daca si cei din afara ) sunt speriati ca de bombe de uitatul in ochi. E
nasol, as zice eu. Pentru ca asa o sa ajungem sa inrosim si cand persoana iubita ne trimite o poza cu ea pe Yahoo!. Si indiferent cat de bine dotati in materie de tehnologie am fi, pot sa pun pariu pe ultimul model de Apple ca sclipirea din ochii iubitului/iubitei se vede de o mie de ori mai bine live decat in pixeli...!
Asta fac și oamenii pe care de aia îi cunoști, nu doar indiscreții de pe stradă... când ieși cu niște colegi noi la o cafea sau la o întâlnire, ca să cunoști omul... privitul în ochi direct devine ceva ciudat și stânjenitor...
RăspundețiȘtergereSe pierde obiceiul... sau poate subconștientul nostru simte nevoia de a ascunde ceva din privire... cine știe...
Ar trebui sa-ti mai injectezi niste (chiar vorba ta): 'miserupism' :)
RăspundețiȘtergere"Solutia e una simpla: le intorc gestul, ii privesc fix in ochi."
Asta e amuzanta :)) Deja mi te imaginez :))
Bine că nu te abordează și verbal :)) O să devi imună la privirile astea dacă nu cumva ai devenit deja :))
RăspundețiȘtergereUnii sunt prea timizi, altii ascund ceva sau nu au suficienta incredere in ei insisi, cert e ca observatia ta e corecta, tot mai multi dintre cei intalniti imi evita privirea...
RăspundețiȘtergereImi aduc aminte ca intr-o zi i-am reprosat asta unui prieten si ce crezi, de atunci s-a uitat mereu, fix in ochii mei. :))
Diana: da, si momentele alea sunt destul de penibile. Doar ca atunci vrei sa cunosti persoanele respectiv macar superficial pentru inceput, din moment ce vor fi colegii tai pentru ceva timp. In schimb, cu necunoscutii de pe strada ma indoiesc ca ar vrea sa socializeze oricine :D.
RăspundețiȘtergereLusio: eu nu pot fiu miserupista mereu. Adica incerc sa ma fac ca ploua din bun simt, dar cand cineva intrece masura ma enervez destul de tare. Si da, poate pentru tine e funny expresia fetei mele ( uneori ma uit scarbita sau nervoasa :"> ), dar pe altii ii face sa isi intoarca privirea in alta parte, deci metoda mea de a scapa de curiosi functioneaza :D.
RăspundețiȘtergereCreve, asta mi-ar mai lipsi, sa ma mai abordeze si verbal! Nu ca nu mi s-ar fi intamplat deja cu unele ocazii...Dar chiar si asa, imuna cu adevarat nu voi deveni niciodata. Uneori o sa imi pese mai putin, alteori mai mult, uneori n-o sa ma uimeasca curiozitatea oamenilor, alteori o sa ma scoata efectiv din sarite :).
RăspundețiȘtergereNice, si eu mai reprosez asta cateodata sau o sugerez. Si vorba ta, din momentul ala, de fiecare data se uita in ochii mei. Probabil o iau ca o remarca serioasa ;)).
RăspundețiȘtergereproblema ar trebui sa fie a celui care priveste nu a celui care e privit... apoi a privi in ochi e prima dovada de sinceritate pentru ca, pana la urma, te invita sa faci la fel... privindu-te in ochi te lasa sa-l/s-o privesti in ochi... personal, detest trasul cu coada ochiului, asta ascunde complex, intentii ascunse, lipsa de curaj... la ce mi-o trebui sa cunosc oameni lipsiti de curaj...
RăspundețiȘtergere