Din propria mea EXPERIENTA

De curand particip intr-un proiect creat de SNSPA, unic in Romania. Intelligent Communication este coordonat de cateva profesoare din cadrul facultatii si reprezinta o firma imaginara, dar cu 45 de angajati ( astia suntem noi, studentii ) si cu task-uri reale. Pe scurt, tot acest proiect isi propune sa simuleze timp de cateva luni intreaga structura si activitate a unei companii. Si e al naibii de interesant... e ca si cum ai avea un job, trebuie sa lucrezi in echipa ( cu departamentul tau ), ai un termen limita pentru a preda anumite sarcini etc. Pentru mine, este ca si cum as fi manager in cadrul departamentului de Strategii de Comunicare al unei organizatii cat se poate de reale.
Nu stiu cat de mult va intereseaza pe unii dintre voi proiectul in care eu m-am bagat cu atata entuziasm, dar promit ca imediat ajung la subiectul articolului, subiect despre care vroiam sa scriu de mult. Intrucat noi suntem 300 si ceva de studenti in an si locurile au fost limitate, a avut loc o selectie a candidatilor. A trebuit sa trimitem un CV insotit de o scrisoare de intentie si sa participam la un interviu scurt. Cum spuneam mai sus, profesorii chiar isi doresc sa ne arate cat mai mult din functionalitatea unei firme, asa ca ne-au selectat pentru job-uri pe baza EXPERIENTEI. Da, de aici porneste polemica ( pentru unii; pentru mine lucrurile sunt clare ). Cei care nu au fost angajati s-au suparat foarte tare si s-au intrebat de ce au fost alesi tot cei care aveau experienta si nu au fost alesi si cei care nu aveau; in fond, spun ei, cei care au experienta au facut deja practica si acum trebuie sa li se dea si altora oportunitatea de a depasi stadiul teoretic. Aici intervin eu cu lamuririle si voi fi cat se poate de concisa: pentru ca asa e si in viata reala!
Sa va spun cum vad eu treaba asta. Cat suntem in liceu, majoritatea dintre noi suntem pe alta lume: descoperim cluburile, problemele in dragoste, chiulul, fazele rebele etc. Bineinteles ca sunt foarte putini cei care stiu de pe la 15-16-17 ani ce vor sa faca mai departe si se gandesc sa ia atitudine pentru a-si asigura viitorul. Ca sa nu mai spun ca sunt putini cei care se implica in voluntariat sau care iau parte la activitati practice de orice tip si accepta s-o faca moca, doar pentru ca proiectele respective au legatura cu profesia pe care ei si-o doresc. Eu am inceput sa lucrez in ONG-uri de prin clasa a 9-a, cand m-am hotarat sa merg pe la cursurile Crucii Rosii, sa continui apoi cu Antidrog si Centras. Tin minte si acum ca multi dintre colegii sau amicii mei ma intrebau cu cat sunt platita. Nu am degete la maini ( si nici la picioare ) ca sa ii numar pe cei care ma luau de ultima fraiera pentru ca "imi pierdeam timpul" cu activitati de voluntariat. Am facut-o pentru propria mea satisfactie, pentru legaturile pe care mi le faceam cu diferite persoane, dar mai ales pentru ca stiam ca imi va prinde bine la CV. Acum va intreb: cati dintre liceeni se gandesc la aceste aspecte? Prea putini! In clasa a 12-a multi dintre ei se decid cu greu la ce facultate vor merge, sunt fericiti ca au luat bacul si daca au intrat si unde au vrut ei, apai viata e roz. Si cand se gandesc in primul an de facultate sa se angajeze in domeniul lor sau sa se implice in proiecte extrem de serioase, crudul adevar le crapa capul: n-au experienta - automat, nu au ce cauta. Cam asa e si in viata...Acest gen de elevi, studenti sunt cei care se asteapta sa termine facultatea si la 23 de ani sa fie angajati ca directori in companii de prestigiu, cu un salariu nesimtit: cei care au o diploma, dar nu au pus aproape niciodata in viata lor mana pe ceva practic. Chiar vorbeam acum ceva timp cu DianaEmma despre treaba asta... normal ca femeia de serviciu are un salariu bun, ea munceste, a muncit toata viata si n-a asteptat sa se iveasca vreun post de conducere pentru ea.
Nu am vrut sa jignesc pe nimeni prin articolul asta. Imi doresc doar sa fie citit de cat mai multi tineri, mai ales de liceeni care inca le pot face pe toate. Imi doresc sa deschida ochii si sa vada ca diploma de absolvire nu e de-ajuns. Nu zic sa va inscrieti neaparat in ONG-uri. Spun doar sa aveti initiativa, sa cautati cat mai din timp modalitati de a face lucruri practice, care sa va ajute pe viitor. Pentru ca va puteti trezi la 23 de ani ca vreti sa munciti la un nivel inalt, ca aveti cunostiinte chiar, dar nu va vrea nimeni, pentru ca nu aveti experienta. Am colegi de facultate care la 20 de ani au niste CV-uri impresionante ( si nu, n-au bagat de la ei ); oamenii astia au facut mai multe decat au facut altii de 40 de ani. Sfatul meu asta e: apucati-va din timp si faceti nesuferita aia de experienta care va este atat de des ceruta!