Se afișează postările cu eticheta frig. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frig. Afișați toate postările
M-am umplut de flori si de raze de soare la inceputul acestei luni. O priveam pe Denna din biroul de vis-a-vis printr-o "jungla" inmiresmata de zambile si acasa petreceam momente in sir tolanita si pierduta cu gandul la lalelele de pe masuta de langa fereastra. Apoi s-au ofilit toate. Si florile, si razele de soare. Si pofta de mea de orice odata cu ele.
In lunga mea viata de 21 de ani, nu imi aduc aminte ca in vreo primavara sa fi prins atata ninsoare, mai ales la sfarsitul primei luni a anotimpului insorit. M-am rugat cu doua maini la final de februarie ca urmatoarea perioada sa imi stearga cicatricile si degeraturile provocate de iarna, sa imi ia cu mana vesnica oboseala si sa imi puna un zambet violet sau roz precum o zambila pe chip. M-am ales in schimb cu rafale de vant reci peste cicatrici, cu bocancii grei tarati dupa mine pe poteca dinspre bulevard si cu fulgi de nea pe pleoape, pe obraji si pe nas. Nu-mi ramane decat sa ma rog ca aprilie sa nu fie februaric...

22:40
Mi se intampla in fiecare an, oricat de mult mi-ar placea toamna: la prima adiere de vant care ma obliga sa imi pun o gecuta pe mine, playlist-ul meu incepe sa se imbogateasca treptat cu melodii precum "Magic Moments", "Last Christmas" sau "Baby, it's cold outside". Inca de la primele ploi din septembrie pornisem in cautare prin supermarketuri de ciocolata calda cu scortisoara si trageam cu coada ochiului la cate ceva shinny, stand cu impresia ca poate fi un colt de beteala sau un globulet.

Acum ca din toamna asta au mai ramas doar doua zile si doua frunze, ma intreb unde s-a dus si ma gandesc serios ca ii voi duce un dor greoi si intens. O caut prin toate amintirile mele din ultimele 3 luni, prin documente de la birou, prin poze facute in parc si prin saptamanile friguroase. O caut intens in arhivele zilelor in care numai la vremea de afara nu ma gandeam sau in cele ale weekend-urilor in care ma pierdeam buimaca printre foile cursurilor. Scormonesc dupa ea in zeci de pliculete de ceai fierbinte, in cupcakes-urile care mi-au luminat unele momente si esecurile mele culinare care continua sa ma urmareasca aproape la tot pasul. Da, am reusit cumva sa pierd printre detalii si multa munca ditamai toamna si habar n-am unde s-o caut. S-o fi asezat timida pe fundul vreunei genti, in paginile vreunei agende, asteptand sa fie regasita la anul pe vremea asta. S-o fi dispersat pe strazile umede, galbene si reci pe care tot pasim zgribuliti in ultima perioada. Sau poate zace ascunsa sub plapuma, dardaind numai la simpla schimbare a datei din calendar. Nu stiu cum a trecut toamna aceasta si nici unde s-a dus. Stiu insa sigur ca nu e aruncata la vreun cos de gunoi din coltul biroului, ci doar intr-un colt de suflet, bine impachetata, cu amintiri puse la naftalina cu miros de ceai de fructele Carpatilor si gust de briose calde.

23:04
Din o gramada de motive, de la cele mai importante, cum ar fi minunata mea zi de nastere, pana la cele mai minore, cum ar fi filme frumoase privite la caldurica.
Si cu toate ca multi detesta luna aceasta, eu o iubesc, pentru ca e a mea. Ea mi-a daruit ziua de 12, zi petrecuta alaturi de o familie minunata, de prieteni, de iubit, de colegi de scoala, liceu, apoi facultate, si mai nou, de colegele de birou. E o luna care vine cu ploaie si frig peste mine, dar imi ofera ca bonus ciocolata calda, haine calduroase, fulare groase, sedinte foto printre frunze colorate cum numai in noiembrie poti gasi. Apoi sunt melodiile Alexandrinei Hristov care mi se par scrise pentru aceasta perioada a anului si a sufletului, filmul de sezon al inimii "Sweet November" si versurile mult miaunate si falsate cu maiestrie de catre mine ale cantecului "November rain". Sunt zile de sarbatoare sau zile simple cu miros fin de pregatiri si planuri de sfarsit de an. Sunt saptamanile in care la ora 9 ajung la birou si primul lucru pe care il fac este sa imi torn ceai fierbinte din termos, sunt weekend-urile in care ma fura privitul filmelor, cititul cartilor si, mai ales, somnul, dupa o cana de ceva cald.
Luna noiembrie e luna mea. E o treaba psihica, e sufleteasca, e specifica mie in totalitate. De-a lungul timpului multe s-au schimbat, dar ea a ramas la fel. Si dincolo de orice film frumos, melodie, vreme de afara sau haine, luna noiembrie vine cu o liniste si cu o fericire pe care nimeni nu mi-o poate lua, indiferent cat de mult ar incerca. Pentru ca noiembrie inseamna inceputul vietii mele, tone de amintiri frumoase si perioada cea mai frumoasa a anului pentru scorpioanca visatoare de mine.


23:05
De cativa ani incoace am inceput sa am o pasiune pentru rasaritul la malul marii. Prima data l-am vazut acum 4-5 ani, dupa care s-a intamplat pur si simplu sa nu ma mai duc. Incepand de vara trecuta am reluat traditia si ceva imi spune ca o voi continua...
Cam asa se face ca pentru cele 2-3 minute in care soarele iese din mare si urca pe cer, eu platesc cu trezit pe la 5 dimineata si cu ceva tremurat pe plaja. Efortul meu merita insa, intrucat rasaritul pe plaja este unul dintre cele mai romantice, mai aducatoare de liniste, mai frumoase si mai placute momente din viata unui om. Imaginea ramane adanc in suflet pentru o perioada, pana cand valurile timpului o spala usor, nu de tot, ci doar pana la urmatorul rasarit.
Din toata plaja pustie, dar plina de sezlonguri, eu si iubitul meu ne-am ales unul si ne-am intins imbratisati pe el, in speranta ca o sa ne tinem putin de cald. Cum era destul de racoare, tipenie de om nu pasea pe nisip, fata de anii trecuti cand turistii innebuniti nu stiau cum sa se pozeze mai bine si din ce unghi ar fi mai indicat sa filmeze. Din motivul asta tresaream de fiecare data cand mai vedeam cate un nebun ca noi care la 5:30 ori manat de insomnie, ori de dorinta de a prinde rasaritul, ori din obisnuita de a face jogging, se afla pe plaja la momentul respectiv. Am inceput sa ma ridic, sa ma tot uit in partea dreapta, ma zgandaream pe sezlong si nu imi gaseam linistea necesara savurarii rasaritului roz. Ma uitam lung ca un copil care isi asteapta un parinte dupa mosuletul care trecea in fiecare an pe malul marii, la aproximativ aceeasi ora, cu aceleasi haine. Ma gandeam ca nu mai e, ca poate nu-l mai tin puterile sa parcurga acelasi traseu zilnic sau ca poate l-au rapus batranetile si acum doar sufletul lui mai pluteste deasupra marii. M-am intristat putin si am luat-o din loc, m-am urcat pe un dig impreuna cu prietenul meu, ne-am facut cateva poze si exact cand vroiam sa ne plecam spre casa, il vad! Purta alte haine si intrase cu picioarele in apa ca sa spele ceva, dar l-am recunoscut dupa chip, dupa parul alb si dupa silueta sa in sine. Am coborat in viteza de pe dig si nu stiam cum sa scot telefonul mai repede ca sa ii fac o poza. Din cand in cand mai privea in urma, noi ne faceam ca nu il observam. Dovada ca mosuletul este inca destul de lucid si ca nu ne voma fla la ultima noastra intalnire. L-am privit cum se tot apleca dupa scoici sau obiecte pierdute si le spala in mare, cum se indrepta spre pescarusi, cum isi continua drumul pe care il face in fiecare dimineata la rasarit. Si in acele minute m-am simtit ca acasa, in acele minute am simtit magia momentului si a locului, m-am intors fericita catre strada cu gluga trasa pe cap, cu un zambet infantil si cu imaginea bine intiparita in suflet si in memorie. Si in telefon.

13:10
Mereu am auzit povesti despre comunism de la parinti, de la bunici, de la profesori. Povesti despre stat la coada, despre saracie, despre lipsa multor lucruri care mie mi s-ar parea banale, de perioada in care mureai de frig, in care nu prea aveai ce vedea la tv, in care romanii se incurajau spunand bancuri despre Ceausescu si nevasta-sa. Am auzit atat de multe pareri si istorisiri despre comunism, incat aveam impresia la un moment dat ca am trait atunci. IMPRESIA.
De cateva saptamani incoace de cand este enervant de frig afara, si in resedinta din Militari este cam la fel. Pentru ca, noi recunoastem, este casuta noastra iubita, dar nu este izolata deloc: balcon care sta sa cada si ferestre care scartaie cand le inchizi si de deschizi. Asa ca, pe langa faptul ca afara sunt -n grade, in apartament mai si simti cum iti suiera crivatul pe la mustata atunci cand stai la orizontala. De parca o pijama groasa, un tricou, sosete si un halat pufos nu erau de ajuns, ieri ni s-a oprit caldura. Toata ziua. Am turbat. Ma mutam dintr-o camera intr-alta cu cartea de semiotica dupa mine, cu foi si pix si simteam cum imi ingheata mana pe materiale. Am mai pus pe mine inca un pulover cu gluga si inca o pereche de sosete. Habiba radea de mine si spunea ca sunt sinistrata, pana cand s-a prins ca a fi sinstrat e mai bine decat mort de frig. In plus, nici apa calda nu prea tinea cu mine. Intr-un cuvant, nici o sursa de incalzire, in afara de amaratul de aragaz din bucatarie. Si mai mai sa ne hotaram sa ne luam un radiator, de frig si nervoase ce eram.
Pana seara cand ne-am culcat, a inceput sa vina caldura. Cu chiu cu vai si cu telefoane pe la presedintele scarii, care nici macar nu era in oras ( in mod uimitor, nimeni nu sunase toata ziua sa il anunte de problema legata de lipsa caldurii...stiam ca in blocul e populat in proportie de 80% de pensionari obisnuiti cu frigul si trecuti prin comunism, dar chiar asa?! ). Dupa ce si aseara am stat bagate integral in plapuma, azi ne-am enervat si am izolat cu banda adeziva ferestrele si pe pervaz am pus o patura. Cand l-am sunat pe tata si i-am spus ca ieri m-am simtit ca in comunism, mi-a adus aminte ca ei aveau si curent cu portia. Asta imi mai lipsea...ce vremuri groaznice mi-a fost dat sa prind! :(

13:02
Toata luna ianuarie mi-a rasunat in minte melodia "Bad day" a lui Daniel Powter. In fiecare dimineata, cand deschideam prima oara ochii vedeam un biletel motivational pe panoul Habibei mele: "wake up every morning with the thought that something wonderful is about to happen". Lasand la o parte faptul ca nici in viata de zi cu zi nu sunt o persoana excesiv de pozitiva si de optimista, cand citeam incurajarea aceea si apoi vedeam in ce data suntem, aveam impresia ca totul e o ironie nesimtita directionata exact catre mine...
Dar a trecut. A trecut ceea ce vroiam sa treaca inca de la inceput, inca de pe 1 ianuarie. Pot sa spun ca pentru mine de-abia de acum incepe anul, de-abia acum incep sa ma sperante si sa ma gandesc la ce lucruri minunate ma asteapta in perioada urmatoare ( dupa sesiune, evident ). Poate incepand de azi n-o sa mai fie atat de frig, poate nici cerul n-o sa mai fie gri, poate nici eu n-o sa mai fiu atat de suparata si usor de enervat, poate o sa fiu mai toleranta, poate o sa iau decizii mai bune si o sa fiu mai fericita, poate si lumea se va invarti altfel in jurul meu, poate o sa fiu mai usor de inteles, poate o sa fiu mai usor de iubit, poate nu voi mai fi atat de dificila. Pentru ca de-acum incolo nu mai am scuze: ianuarie nu mai e! Mi s-a luat un bolovan de pe bucatica de optimism din creierasul meu si inca unul de pe coltul de sufletel care imi genereaza starea de bine pe care o am in majoritatea timpului. S-a dus luna mea de depresie si ma rog ca urmatoarele sa fie cel putin cu iz de liniste, daca nu cu rafale de fericire. Norocul meu ca ianuarie e doar o data pe an...pentru ca sunt constienta ca pentru altii este ianuarie tot anul :).

22:35
Citeam la Creve ceva despre planuri pentru sarbatori. Unora li se parea destul de devreme sa se gandeasca la Craciun din luna asta, dar eu care cantam "All my bells are ringing" inca de pe la sfarsitul lunii septembrie, ce sa mai spun?



Eram dispusa sa sar peste ziua mea de nastere si sa ajung cat mai repede la Sf. Nicolae, doar sa vina vacanta mai repede! As fi fost impacata chiar si cu un strat de zapada afara, pentru ca am bocanci. Si m-as fi trezit la 6 dimineata sa ajung la seminarii chiar daca afara ar fi fost -10 grade. Doar ca zilele astea m-am cam razgandit...pentru ca am dat tare de tot nas in nas cu gerul...in octombrie! Sincera sa fiu, mai tragic este cancerul din casa decat cel de afara. In dimineata asta, pentru prima oara de cand m-am mutat in Bucuresti, am tarat plapuma dupa mine pana in bucatarie, cu toate ca aveam o pijama groasa pe mine plus un halat pufos. Si chiar si asa, tot tremuram ca un erou la simplul auz al vijeliei de afara si al curentului din casa. Bine, m-am mai incalzit cand am ajuns la munca, dar nu ma pot muta la birou cu toate catrafusele :-<.
Si cu tot frigul si vajul asta, tot mai vad pe strada domnisoare cu arogante de vara, recte rochite subtirele, gecute pana in talie, balerini sau pantaloni scurti cu ciorapi subtiri. Paradoxal, tot ele se uita dubios la mine pentru ca de vreo saptamana incoace nu mai ies fara palton, fular, cizme si basca. Oare doar mie imi tremura geamurile de la balcon din cauza vantului? Oare la ele e un soare orbitor si o briza de Bahamas?
Si cu toate ca stiu ca o sa platesc intretinerea pana imi va veni rau, nu am putut sa ma abtin sa nu fiu fericita cand Delia mi-a spus ca avem calorifele caldute :D. As da tot salariul meu din Romtelecom numai ca sa nu mai merg pana in bucatarie cu plapuma dupa mine!


14:50
Nu prea stiu cum a trecut luna iunie, dar daca ma chinui sa-mi aduc aminte am in fata ochilor numai foi, exercitii, manuale, carti etc. Poate tocmai din acest motiv nici nu am avut timp sa ma bucur asa cum trebuie de plecarea mea acasa, de zilele linistite care ar fi urmat. Am fost usor neglijenta cu visele mele legate de mare si nu puteam sa nu-mi primesc pedeapsa...
Nu cred ca mai e nevoie sa va spun ca de pe 24 iunie, de cand am ajuns in Constanta, si pana in momentul de fata in care scriu acest articol, vremea a fost extrem de nesuferita: vant, furtuna, ploi, frig. Si da, v-ati prins: mi-am luat numai maieute, rochite, 3 perechi de sandale. Stiam ca urma sa ploua, dar m-am gandit ca ar fi fost cea torentiala si clasica canicula dupa. Stiam si ca se va raci usor vremea, de-asta mi-am luat doua perechi de pantaloni lungi si un singur amarat de puloveras. Dar pe bune daca stiam ca urma sa fie vreme de inceput de toamna! Concluzia: o vacanta nu tocmai draguta si clar nu pe masura asteptarilor mele.
Asa ca in seara asta ma intorc din nou in Bucuresti, la calvarul cu 1000 de parti care ma asteapta cu bratele deschise: stres afara/relaxare in casa, ploaie torentiala acum/canicula peste cateva zile, job & practica/iesiri & plimbari seara etc. Revin in capitala cu un pachet de noi impresii despre Constanta, despre noi locuri pe care le-am vazut, despre noi oameni pe care i-am cunoscut, cu poze de la mare dupa care am suspinat zile intregi ( da, le gasiti pe toate pe Facebook, dar pentru realizarea lor a fost nevoie de niste sacrificii majore )... Si cu toate ca vremea nu a fost prielnica, stiti cum e: rau cu rau, dar mai rau fara rau. Mi-am invatat lectia si peste cateva weekend-uri cand am sa revin la mare o sa imi iau niste pantofi si o geaca imblanita! :) Iar pentru cei care isi fac planuri pentru litoral in perioada urmatoare, sfatul meu este sa astepte cel putin jumatatea lunii iulie daca vor sa se bronzeze. Altfel se vor intoarce exact ca mine: cu o urma anemica a costumului de baie, cu nasul infundat si doar cu mult nisip in portofel!

16:11
1 martie...cel putin din punct de vedere calendaristic. Am injurat tot drumul pana la metrou, mi-era al naibii de frig pentru ca azi m-am gandit sa fiu mai glam si sa ma imbrac mai subtire. Citand dintr-un bun prieten: am calculat gresit! In timp ce ma incalzeam si eu cum puteam, ma gandeam ca in anii trecuti pe vremea asta eram imbracata in camasute sau in tricouri si faceam poze prin parcul din Constanta. Nu si acum...soarele trebuia sa se joace in palma mea, trebuia sa fie cald, trebuia sa ne fie drag sa ne plimbam. Nicidecum.
Simplul fapt ca a fost 1 martie ne-a facut ziua mai frumoasa tuturor fetelor. Pentru ca aceasta sarbatoare a adus cu sine si cateva surprize foarte placute pentru noi. Flori la metrou - exact cand bolboroseam ca ore in sir am avut de umblat prin oras. Macar acum umblam cu flori in mana ca o lady ce sunt :)) La facultate, scumpii nostri baieti ne asteptau cu flori la usa. Asa s-a umplut o sala intreaga cu vreo 200 de oameni, din care peste 150 de fete cu narcise in fata lor. Am facut cateva poze si am aplaudat fericite, in timp de domnul Remus Pricopie zambea usor ( stiu eu ca a fost mana dansului! si ne-a suprins foarte placut, ce e drept ). Iesind de la curs, am inceput sa-mi stresez prietenul ca de obicei ca mereu intarzie sa ma ia. Si cum comentam eu acolo cu o colega, il vad in fata mea, ranjind cu un trandafir in mana. Si sa mai pot deschide gura atunci? :))
All in all, va doresc tuturor o primavara cat mai fericita si mai frumoasa. Stiu ca vreti sa vina caldura mai repede, credeti-ma, si eu tot plang dupa ea! Atunci cand in sfarsit o sa se gandeasca sa mai treaca si pe la noi, am face bine sa tinem tare de ea. Asta fiind o prima concluzie. A doua concluzie ar fi un sfat pentru baieti: profitati de aceasta luna si mai ales de aceste zile pentru a oferi flori fetelor. Chiar daca ele va spun ca nu sunt necesare, ca nu trebuie, chiar daca nu o sa le faceti sa le fie mai putin frig sau sa fie mai putin obosite...cu siguranta le veti face sa zambeasca si sa se simta apreciate!
23:12
Habar nu aveti cat imi doresc sa vina mai repede sfarsitul acestei luni! Am fost cea mai fericita persoana din lume cand am vazut ca incepe sa se topeasca zapada si sa se mai incalzeasca afara!


Iarna asta m-a batut grav... Am racit ca lumea acum 2 saptamani si imi trece foarte greu. In afara de asta, indiferent cat de gros m-as fi imbracat, tot mi-ar fi fost frig: ba la cap, ba la maini, ba la picioare. Si in ceea ce priveste incaltamintea, iarna asta a adus o adevarata inovatie pentru mine. Cum mereu mi-au placut cizmele mai glam, evident ca nu am existat in a-mi cumpara pentru acest an o pereche pana la genunchi de care am fost foarte mandra pana in ziua in care grabindu-ma catre facultate, am picat la mare arta! ( nu ca ar fi fost prima data, dar in ziua aia am pus piciorul in prag - cu grija totusi, sa nu alunece! ). Asa ca in urma cu o saptamana m-am dus nervoasa la shopping si da, mi-am luat un fel de bocanci megaimblaniti si cu o aderenta nebuna. Dupa cateva zile de defilat, observ cu stupoare ca mai-mai sa pic in dinti cu superbocancii mei cu tot exact in fata bibliotecii universitare!
Deci da, m-am saturat de iarna. Si acum e perioada aia nesuferita in care tot orasul e plin de balti. Exact zilele astea parca soferii se grabesc mai mult sau au pofte de liniute. Cred ca de la gheata asta topita li se trage sau poate ca deja pluteste in aer un miros de astenie de...ziua indragostitilor :).
10:06
Copyright © 2015 Dana Carastoian | Designed by VeeThemes.com