Mi se intampla in fiecare an, oricat de mult mi-ar placea toamna: la prima
adiere de vant care ma obliga sa imi pun o gecuta pe mine, playlist-ul meu
incepe sa se imbogateasca treptat cu melodii precum "Magic Moments",
"Last Christmas" sau "Baby, it's cold outside". Inca de la
primele ploi din septembrie pornisem in cautare prin supermarketuri de
ciocolata calda cu scortisoara si trageam cu coada ochiului la cate ceva
shinny, stand cu impresia ca poate fi un colt de beteala sau un globulet.
Acum ca din toamna asta au mai ramas doar doua zile si doua frunze, ma intreb unde s-a dus si ma gandesc serios ca ii voi duce un dor greoi si intens. O caut prin toate amintirile mele din ultimele 3 luni, prin documente de la birou, prin poze facute in parc si prin saptamanile friguroase. O caut intens in arhivele zilelor in care numai la vremea de afara nu ma gandeam sau in cele ale weekend-urilor in care ma pierdeam buimaca printre foile cursurilor. Scormonesc dupa ea in zeci de pliculete de ceai fierbinte, in cupcakes-urile care mi-au luminat unele momente si esecurile mele culinare care continua sa ma urmareasca aproape la tot pasul. Da, am reusit cumva sa pierd printre detalii si multa munca ditamai toamna si habar n-am unde s-o caut. S-o fi asezat timida pe fundul vreunei genti, in paginile vreunei agende, asteptand sa fie regasita la anul pe vremea asta. S-o fi dispersat pe strazile umede, galbene si reci pe care tot pasim zgribuliti in ultima perioada. Sau poate zace ascunsa sub plapuma, dardaind numai la simpla schimbare a datei din calendar. Nu stiu cum a trecut toamna aceasta si nici unde s-a dus. Stiu insa sigur ca nu e aruncata la vreun cos de gunoi din coltul biroului, ci doar intr-un colt de suflet, bine impachetata, cu amintiri puse la naftalina cu miros de ceai de fructele Carpatilor si gust de briose calde.
Acum ca din toamna asta au mai ramas doar doua zile si doua frunze, ma intreb unde s-a dus si ma gandesc serios ca ii voi duce un dor greoi si intens. O caut prin toate amintirile mele din ultimele 3 luni, prin documente de la birou, prin poze facute in parc si prin saptamanile friguroase. O caut intens in arhivele zilelor in care numai la vremea de afara nu ma gandeam sau in cele ale weekend-urilor in care ma pierdeam buimaca printre foile cursurilor. Scormonesc dupa ea in zeci de pliculete de ceai fierbinte, in cupcakes-urile care mi-au luminat unele momente si esecurile mele culinare care continua sa ma urmareasca aproape la tot pasul. Da, am reusit cumva sa pierd printre detalii si multa munca ditamai toamna si habar n-am unde s-o caut. S-o fi asezat timida pe fundul vreunei genti, in paginile vreunei agende, asteptand sa fie regasita la anul pe vremea asta. S-o fi dispersat pe strazile umede, galbene si reci pe care tot pasim zgribuliti in ultima perioada. Sau poate zace ascunsa sub plapuma, dardaind numai la simpla schimbare a datei din calendar. Nu stiu cum a trecut toamna aceasta si nici unde s-a dus. Stiu insa sigur ca nu e aruncata la vreun cos de gunoi din coltul biroului, ci doar intr-un colt de suflet, bine impachetata, cu amintiri puse la naftalina cu miros de ceai de fructele Carpatilor si gust de briose calde.
