Majoritatea femeilor trecute de prima tinerete privesc fastacite in pamant atunci cand sunt intrebate cati ani au. Zambesc in coltul gurii si isi gasesc ceva de asezat la sacou sau la rochie. Daca persoana care intreaba este un barbat care n-a fost prea inspirat atunci cand a rostit intrebarea ce le loveste fix in moalele capului, brusc, isi gasesc cu totul altceva de facut. La insistente colosale, cu noduri marinaresti in gat si rostind cuvinte grele ca piatra in care parca isi sparg dintii, doamnele isi marturisesc varsta - minus 2-3 ani, bineinteles.

Ce te faci insa atunci cand de-abia ai ajuns la prima tinerete si cand fruntea ta plana denota altora ca la fel este si experienta ta profesionala sau, pur si simplu, de viata? Ce te faci cand n-ai nici un rid in care sa se ascunda vreo experienta grozav de marcanta care sa atraga cu sine invataturi pretioase, ba dimpotriva, ai cateva gropite inca vizibile de la varicela, semn ca de-abia acum ai terminat cu bolile copilariei? Ridici privirea pe pereti si bagi mainile in buzunar. Zambesti in coltul gurii si gasesti ceva de asezat la blugi sau la tricou. Daca persoana care intreaba are o postura impozanta si te miroase ca tu inca te jucai cu papusi pe vremea cand ea dansa in discoteca pe "Casablanca" sau "Coco Jambo", primesti o lovitura serioasa sub centura. Dupa zeci de apropouri batute, cu balbe si priviri complice cu prietenii sau colegii care sunt ceva mai mari ca tine, iti marturisesti varsta - adevarata varsta, pentru ca, bineinteles, esti mic si fraier, si te tradeaza ochii inca stralucitori asortati cu "datul din coada" la orice ai nou de invatat.

Nu stiam ca situatii de acest fel pot exista. Nu credeam ca o varsta mai inaintata si una prea frageda au vreun punct de intersectie. Dar da, pana la urma varsta chiar este doar un numar. Este intocmai suma gandurilor si a presupunerilor pe care un om le poate face despre altul. Si nu da niciodata cu virgula, pentru ca este fixa si cat se poate de exacta, ca doar altfel nu s-ar mai putea numi prejudecata.

ani batranete experienta femei ganduri numar prejudecata presupunere riduri tinerete varsta varsta este doar un numar viata

19:55

Primavara mea a fost despre oameni. In viata mea nu cred ca am cunoscut si lucrat cu atatia oameni diferiti intr-o perioada de doar 3 luni. In plus, ca o premiera si mai mare, sunt primele luni in care nu regret ca am cunoscut chipuri si personalitati noi.
A fost mai intai echipa de organizare a festivalului EUROPAfest. Studenti, voluntari, deschisi, amuzanti. Au fost zile in care stateam la suete in jurul meselor pregatind invitatiile pentru festival, zile in care am alergat cu limba scoasa prin caldura prin tot Bucurestiul, zile in care am fost imbufnati si am incercat sa ne consolam reciproc. Din pacate, dar si dintr-o mare fericire, am parasit echipa exact inainte de inceperea propriu-zisa a EUROPAfest. Am avut cateva regrete, pentru ca mie imi place sa duc la bun sfarsit lucrurile, indiferent cum ar decurge acestea. Am lasat in urma oameni frumosi, muncitori, intelegatori, simpatici, descurcareti si, indiferent de ce ar spune unii, foarte prietenosi si dornici de apropiere. De-asta nu m-a mirat cand am aflat ulterior ca festivalul a iesit extraordinar...in spatele lui au stat suflete extraordinare!
Apoi am avut ocazia sa redescopar motivul pentru care am venit in Bucuresti, pentru care am abandonat comoditatea ce oricum nu m-a caracterizat niciodata, dar care ma tenta atat de tare uneori, pentru care am infruntat dor de casa si de persoane dragi, stres si oboseala. Am intrat in Saatchi & Saatchi PR, una dintre cele mai bune si mai cunoscute agentii de PR din Romania si din lume, in calitate de intern. Petrec ore in sir printre specialisti, ma uit cu gura cascata la strategiile pe care le pregatesc si asist cu uimire la discutiile pe care le au, doar doar mai prind si eu ceva de la ei, ceva nu sunt invatata pe bancile facultatii. Si ma simt bine la ei, parca sunt din acelasi peisaj, parca e placut sa le cer un sfat si sa ne bem impreuna cafeaua, parca ma simt acolo ca acasa...
De cateva luni m-am schimbat un pic, recunosc. Sunt mai stapana pe mine, stiu ceva mai multe, s-a mai dus un pic ceata si vad un pic mai clar urmatoarele luni din viata mea. Totul datorita oamenilor, a caror putere o cam subestimasem in ultima perioada. Datorita celor din jurul nostru invatam, ne formam, mergem mai departe. Daca nu oamenii sa aiba rabdare cu oamenii, atunci cine?
Primavara asta a fost despre suflete minunate inzestrate cu experienta, deschidere, rabdare si charisma. Vara asta sper sa fie despre mine incercand sa fiu exact ca cei pe care ii admir.

Europafest experienta festival oameni organizare PR primavara putere rabdare suflete

23:46

Ultima zi de munca la Romtelecom a fost miercuri, dar am mai avut nevoie de un scurt timp pentru a putea sa-mi pun ordine in ganduri. Asa se face ca de-abia in seara asta am simtit ca trebuie sa scriu si despre aceasta experienta, care m-a marcat in multe feluri posibile.
Despre jobul meu din ultimele 4 luni ca agent call center nu am vorbit foarte mult si poate unii au ramas cu impresia ca a fost apa de ploaie. Cum nu se poate mai fals. Daca nu ar fi fost colegii si superiorii niste oameni saritori, calmi si mereu aproape de mine, probabil mi-as fi dat demisia din prima saptamana ( daaaar am asteptat pana la terminarea contractului si am ales sa nu il prelungesc), deci poza de mai jos am pus-o doar de dragul de a o pune, pentru ca nu se aplica acum. Deci, motivul principal: clientii. Pentru ca ai crede ca e foarte usor sa vorbesti cu oamenii la telefon, insa dai peste niste personalitati de iti sta mintea in loc si ti se taie picioarele uneori.

In mare, misiunile mele erau multiple: sa contactez clientul care a facut o plangere referitoare la aproape orice tine de Romtelecom, sa ii rezolv problema, deseori sa repar si imaginea companiei si, pe deasupra, sa mai si vand clientului un nou pachet de servicii cu un nou contract. Sincer, credeam ca dupa 3 saptamani de training eram pregatita. Mai ales pentru ca nu era prima oara cand trebuia sa interactionez cu oamenii pentru vanzari. Insa, in prima zi cand am intrat in call center si m-a amenintat un domn de 50 de ani ca ma da in judecata daca nu ii merge bine internetul, avantul mi s-a taiat grav. La cateva zile, am izbucnit chiar in plans cand o cucoana ( eu chiar tin sa preciezez sa era de etnie rroma, ca sa nu zic altceva ) vorbea la telefon mii de minute in afara si a inceput sa ma injure si sa ma ameninte pe mine ca plateste prea mult. Nu ma intelegeti gresit, am mai avut confruntari cu isterice, doar ca de data asta, in calitate de angajat, nu puteam sa i-o intorc. Si e nasol sa induri si sa nu poti sa comentezi inapoi, mai ales cand te cheama Dana si iti pierzi calmul chiar si cand trebuie sa astepti 1 min la semafor. Cu timpul, am inceput sa ma "calesc" de astfel de oameni si sa ii iau pe toate partile. Am dat de muuulte situatii si specimene si tin sa le precizez.
1. Clientii mint foaaaarte mult. Si e naspa, pentru ambele parti. Cea mai frecventa minciuna:"Plec din tara". Daca ar fi fost sa primesc cate 1 leu pentru fiecare data cand am auzit povestea asta, m-as fi imbogatit doar ascultand clienti. Si daca ar fi fost adevarata de fiecare data, populatia Romaniei s-ar fi redus cu cel putin 20% in ultimele 4 luni. Asta pentru ca oamenii incearca sa scape de agentii call center ( pe care tot ei ii contacteaza, paradoxal! ) cat mai repede si fara explicatii. Mi s-a intamplat de N ori ca pensionari de 80 de ani care "plecau" in Germania sau persoane care mai avea doar o luna de contract si erau chemati urgent la Honolulu ( ce convenabil! ) sa accepte o oferta mai convenabila. Nu era mai simplu daca spuneam de la inceput ce ne doare?
2. Clientii nu stiu ce inseamna un contract. Si nu ma refer neaparat la persoanele in varsta, ci la oameni in toata firea. Incearca sa te prosteasca ca l-au pierdut sau ca au fost fortati sa il semneze. No shit, cine le-o fi pus oare pistolul la tampla?! Si multi se mira cum de sunt taxe de platit cand vor sa rezilieze contractul dupa cateva luni de la inceperea lui. Simplu: o parte se angajeaza sa faca ceva, alta parte sa faca altceva. Cand cineva nu isi respecta angajamentul, trebuie sa plateasca, nu? Ciudat este ca am dat pana si peste cativa juristi sau avocati care, aparent, nu stiau treaba asta si au fost foarte indignati.
3. Clienti care vorbesc urat. De ce sa fii nesimtit, serios? Adica tu ma cauti pe mine pentru ca ai o problema, eu incerc sa ti-o rezolv si tot tu imi umpli frigiderul?! Inteleg ca esti nervos, poate si eu as fi in locul tau, dar nu eu iti calculez factura si nu eu iti stric aparatura pentru tv si internet.
4. Oameni care nu mai au bani, saraci lipiti, n-au 1 leu nici de paine. Aparent, e de inteles. Criza & stuff. Cand vine vorba de un ANUMIT procent din clientii Romtelecom, minciuna gogonata ( adevarat, trebuie sa stii sa ii mirosi ). Cu primul cadou sau cu prima facilitate in plus pe care le-o oferi ( chiar daca nu au nevoie ), suma pe care o platesc li se pare brusc infima. Ah da, pentru ca unii clienti mai fac si urmatorul lucru: aud de la vecini de nu stiu ce abonament si il vor si ei, chiar daca nevoile lor sunt altele. Nu am sa inteleg niciodata de ce ai vrea ceva ce nu ai nevoie??? Bineinteles, luam si alta situatie: un client care vorbeste 2000 de minute in afara i se pare ca nu consuma mult si vrea un abonament fara minute. Ce poti sa-i faci, ii dai Cezarului ce-i al...Cleopatrei, ca nevoia cu abonamentul nu se pupa neam si se trezeste respectivul ca plateste dublu fata de cum platea inainte. A cui e vina stimabile?
5. Mai sunt clienti care vor sa desfiinteze pentru ca au "probleme tehnice". Afirma ca nu le merge telefonul de 2 luni si cand te uiti pe facturile lor, vezi sute de minute consumate. Scrie proasta in fruntea mea?
6. Smecherii care una doua te dau in judecata. Si pe tine, si compania. Pe unii i-am sfatuit sa o faca, altora le-am spus ca e pierdere de timp si de bani ( in functie de situatie ). Dracii ma apucau cand ii auzeam ca vor sa se vada in instanta CU MINE PERSONAL, ba chiar imi cereau si numarul personal de telefon ca sa ma poata ei contacta la orice ora din zi si din noapte pentru a mi se plange. Serios, avem si noi o viata.

Situatii speciale mai sunt multe, dar nu mi le amintesc momentan, vi le-am povestit pe cele mai frecvente care au constituit motivul principal pentru care am renuntat la acest job ( ce-i drept, vreau sa incerc si ceva pe domeniul meu, dar asta e alta poveste ). Recunosc, am avut si clienti cu bun simt, imi facea placere sa ma intind la taclale cu ei, dar cam rar din pacate.
Nu vreau sa credeti ca v-am insirat toate aceste situatii de dragul de a o face. Ci pentru ca la randul nostru cu totii suntem clienti, mai mult sau mai putin buni. Eu am avut muuulte de invatat, pentru ca am fost pusa si in postura functionarului care trebuie sa suporte tot, indiferent ca e vina lui/a companiei sau a clientului. Si am inceput sa inteleg de ce cucoanele care lucreaza de ani de zile la ghisee sunt scarbite: nici oamenii cu care interactioneaza zi de zi nu sunt chiar un cadou. Nu iau apararea nimanui, doar ca...e bine sa cunoastem situatiile ambelor parti, sa fim informati si sa fim onesti inainte sa incepem sa aruncam cu pietre in celalalt, indiferent daca e client sau companie.

agent call center angajamente bani clientii contract cuvinte urate deseori experienta job judecata minciuna plangere plec din tara Romtelecom servicii taxe telefon vanzare

01:02

De cand am plecat in Bucuresti, eu nu prea am tras acasa. Nu m-am dus in Constanta aproape in fiecare weekend, ba chiar am fost foarte rar ( de 6 ori din octombrie incoace, incluzand Craciunul si Pastele ). Ma mai intrebau foste colege cand imi fac aparitia pe la malul marii, daca nu mi-e dor nici macar in vacante sau vara. Si nu prea mi-a fost. Pentru ca nu am avut ce gasi aici si nici nu am simtit o nevoie acuta de relaxare...doar uneori.
Incepand cu 8 august voi lucra pentru Romtelecom pentru ca...asa am decis. Pentru ca spuneam ca e foarte important sa lucrezi sau sa te implici in proiecte in timpul liceului/facultatii si o sa merg pana la capat cu ideea asta. Deci da, o fac mai mult pentru experienta si pentru a avansa la functia pe care mi-o doresc eu. Asa ca, am considerat ca din moment ce o sa stau 7 ore pe zi la un training de o luna, iar apoi voi incepe facultatea cu tot cu job pe langa, am nevoie de o saptamana de respiro. De data asta chiar trebuie. Asa ca am revenit in Constanta, ca sa petrec cateva zile cu ai mei pufosi parinti si ca sa imi duc iubitul la plimbare prin tot orasul. Pentru amatori, va spun ca acum vremea e perfecta pentru plaja, deci inghesuiti-va cu incredere! Sper din tot sufletul sa nu mai am parte de frigul oribil de la sfarsitul lunii iunie, dar nici de arsurile de acum cateva saptamani! Luna august ar trebui sa ma trateze cu multa caldura, din moment ce e ultima mea saptamana din vacanta asta de vara.

acasa august Bucuresti Constanta experienta iubit job mare oras parinti plaja Romtelecom vacanta

11:08

De curand particip intr-un proiect creat de SNSPA, unic in Romania. Intelligent Communication este coordonat de cateva profesoare din cadrul facultatii si reprezinta o firma imaginara, dar cu 45 de angajati ( astia suntem noi, studentii ) si cu task-uri reale. Pe scurt, tot acest proiect isi propune sa simuleze timp de cateva luni intreaga structura si activitate a unei companii. Si e al naibii de interesant... e ca si cum ai avea un job, trebuie sa lucrezi in echipa ( cu departamentul tau ), ai un termen limita pentru a preda anumite sarcini etc. Pentru mine, este ca si cum as fi manager in cadrul departamentului de Strategii de Comunicare al unei organizatii cat se poate de reale.
Nu stiu cat de mult va intereseaza pe unii dintre voi proiectul in care eu m-am bagat cu atata entuziasm, dar promit ca imediat ajung la subiectul articolului, subiect despre care vroiam sa scriu de mult. Intrucat noi suntem 300 si ceva de studenti in an si locurile au fost limitate, a avut loc o selectie a candidatilor. A trebuit sa trimitem un CV insotit de o scrisoare de intentie si sa participam la un interviu scurt. Cum spuneam mai sus, profesorii chiar isi doresc sa ne arate cat mai mult din functionalitatea unei firme, asa ca ne-au selectat pentru job-uri pe baza EXPERIENTEI. Da, de aici porneste polemica ( pentru unii; pentru mine lucrurile sunt clare ). Cei care nu au fost angajati s-au suparat foarte tare si s-au intrebat de ce au fost alesi tot cei care aveau experienta si nu au fost alesi si cei care nu aveau; in fond, spun ei, cei care au experienta au facut deja practica si acum trebuie sa li se dea si altora oportunitatea de a depasi stadiul teoretic. Aici intervin eu cu lamuririle si voi fi cat se poate de concisa: pentru ca asa e si in viata reala!
Sa va spun cum vad eu treaba asta. Cat suntem in liceu, majoritatea dintre noi suntem pe alta lume: descoperim cluburile, problemele in dragoste, chiulul, fazele rebele etc. Bineinteles ca sunt foarte putini cei care stiu de pe la 15-16-17 ani ce vor sa faca mai departe si se gandesc sa ia atitudine pentru a-si asigura viitorul. Ca sa nu mai spun ca sunt putini cei care se implica in voluntariat sau care iau parte la activitati practice de orice tip si accepta s-o faca moca, doar pentru ca proiectele respective au legatura cu profesia pe care ei si-o doresc. Eu am inceput sa lucrez in ONG-uri de prin clasa a 9-a, cand m-am hotarat sa merg pe la cursurile Crucii Rosii, sa continui apoi cu Antidrog si Centras. Tin minte si acum ca multi dintre colegii sau amicii mei ma intrebau cu cat sunt platita. Nu am degete la maini ( si nici la picioare ) ca sa ii numar pe cei care ma luau de ultima fraiera pentru ca "imi pierdeam timpul" cu activitati de voluntariat. Am facut-o pentru propria mea satisfactie, pentru legaturile pe care mi le faceam cu diferite persoane, dar mai ales pentru ca stiam ca imi va prinde bine la CV. Acum va intreb: cati dintre liceeni se gandesc la aceste aspecte? Prea putini! In clasa a 12-a multi dintre ei se decid cu greu la ce facultate vor merge, sunt fericiti ca au luat bacul si daca au intrat si unde au vrut ei, apai viata e roz. Si cand se gandesc in primul an de facultate sa se angajeze in domeniul lor sau sa se implice in proiecte extrem de serioase, crudul adevar le crapa capul: n-au experienta - automat, nu au ce cauta. Cam asa e si in viata...Acest gen de elevi, studenti sunt cei care se asteapta sa termine facultatea si la 23 de ani sa fie angajati ca directori in companii de prestigiu, cu un salariu nesimtit: cei care au o diploma, dar nu au pus aproape niciodata in viata lor mana pe ceva practic. Chiar vorbeam acum ceva timp cu DianaEmma despre treaba asta... normal ca femeia de serviciu are un salariu bun, ea munceste, a muncit toata viata si n-a asteptat sa se iveasca vreun post de conducere pentru ea.
Nu am vrut sa jignesc pe nimeni prin articolul asta. Imi doresc doar sa fie citit de cat mai multi tineri, mai ales de liceeni care inca le pot face pe toate. Imi doresc sa deschida ochii si sa vada ca diploma de absolvire nu e de-ajuns. Nu zic sa va inscrieti neaparat in ONG-uri. Spun doar sa aveti initiativa, sa cautati cat mai din timp modalitati de a face lucruri practice, care sa va ajute pe viitor. Pentru ca va puteti trezi la 23 de ani ca vreti sa munciti la un nivel inalt, ca aveti cunostiinte chiar, dar nu va vrea nimeni, pentru ca nu aveti experienta. Am colegi de facultate care la 20 de ani au niste CV-uri impresionante ( si nu, n-au bagat de la ei ); oamenii astia au facut mai multe decat au facut altii de 40 de ani. Sfatul meu asta e: apucati-va din timp si faceti nesuferita aia de experienta care va este atat de des ceruta!

angajare CV experienta facultate liceu practica proiecte studenti viitor voluntariat

13:42