Sunt dorintele oricarei tinere care viseaza uneori cu ochii deschisi la o cariera: un job placut si bine platit, o viata mondena foarta activa, masina frumoasa si o garderoba ca un sac fara fund. Cred ca eu le-as gasi pe toate la etajul 12 al unei cladiri superbe de la Piata Presei Libere, mai exact la sediul Romtelecomului.
Eram atat de micuta, incat nu-mi amintesc sa fi fost inca in scoala ( si memoria mea nu-mi joaca feste ). Dar de fiecare data cand mergeam in Bucuresti la matusa mea, visam sa locuiesc si eu acolo. Intr-adevar, peretii de sticla roz ai copilariei si rasfaturile matusii mele nu mi-au dezvaluit partile neplacute ale unei vieti petrecute in capitala. Sincera sa fiu, stau de aproape un an in micul Paris si inca nu prea le-am descoperit... Ideea este ca mi-am propus ca intr-o zi sa locuiesc si eu in Bucuresti. Pe vremea aia nu ma gandeam inca la studii sau la job, ci doar la simpla sedere in orasul pe care mi-l doream. Si, minune mare, la 18 ani m-am vazut mutata acolo cu tot cu catrafuse. A fost ca si cum as fi venit cu pat, masa, haine si tv in propiul meu vis.
Cand m-am angajat saptamanile trecute la Romtelecom, am fost nevoita sa fac ture multe ba pentru interviuri, ba pentru acte. Am mers sa semnez un contract la sediu, adica la etajul 12 al uneia dintre cele doua cladiri gemene de la Piata Presei Libere, si eram mai mult cu ochii pe geam decat in foi ( norocul meu ca am recitit atent ieri si nu existau clauze ascunse ). Din cand in cand, imi mai mutam privirea catre PR-istii sau managerii care isi storceau creierii sa stabileasca obiective si sa vina cu noi concepte. Mi-a taiat calea la un moment o tipa blonda, de aproximativ 30 de ani, care purta niste pantofi rosii foarte inalti...nu stiu ce dosar ii tot dadea batai de cap. Ideea este ca mi-am propus ca intr-o zi sa am si eu un birou de genul, in care sa desfasor activitati asemanatoare cu cele pe care le-am vazut. Mi-a ramas gandul la peisajul rupt din filmele cu acei actori care in momentele cruciale ale afacerilor lor, se protapesc in fata geamului imens, cu mainile impreunate la spate si mediteaza. Mi-a ramas gandul la doamna cu incaltari rosii; uneori, imi doresc sa arunc macar o privire in viitor, sa vad cum asa arata peste zece ani si ce as face...doar ca sa fiu impacata cu gandul ca am sa reusesc. Iar daca nu ma voi zari la biroul unui etaj 12, voi sti ca mai am mult de munca pana sa ajung la inaltime.

P.S: poza de mai jos e o gluma nevinovata. Intr-o companie serioasa, CV-ul bate orice silicoane...sau cel putin asa imi place sa cred.

angajare bani birou Bucuresti cariera etajul 12 job munca Romtelecom vis

23:39

De curand particip intr-un proiect creat de SNSPA, unic in Romania. Intelligent Communication este coordonat de cateva profesoare din cadrul facultatii si reprezinta o firma imaginara, dar cu 45 de angajati ( astia suntem noi, studentii ) si cu task-uri reale. Pe scurt, tot acest proiect isi propune sa simuleze timp de cateva luni intreaga structura si activitate a unei companii. Si e al naibii de interesant... e ca si cum ai avea un job, trebuie sa lucrezi in echipa ( cu departamentul tau ), ai un termen limita pentru a preda anumite sarcini etc. Pentru mine, este ca si cum as fi manager in cadrul departamentului de Strategii de Comunicare al unei organizatii cat se poate de reale.
Nu stiu cat de mult va intereseaza pe unii dintre voi proiectul in care eu m-am bagat cu atata entuziasm, dar promit ca imediat ajung la subiectul articolului, subiect despre care vroiam sa scriu de mult. Intrucat noi suntem 300 si ceva de studenti in an si locurile au fost limitate, a avut loc o selectie a candidatilor. A trebuit sa trimitem un CV insotit de o scrisoare de intentie si sa participam la un interviu scurt. Cum spuneam mai sus, profesorii chiar isi doresc sa ne arate cat mai mult din functionalitatea unei firme, asa ca ne-au selectat pentru job-uri pe baza EXPERIENTEI. Da, de aici porneste polemica ( pentru unii; pentru mine lucrurile sunt clare ). Cei care nu au fost angajati s-au suparat foarte tare si s-au intrebat de ce au fost alesi tot cei care aveau experienta si nu au fost alesi si cei care nu aveau; in fond, spun ei, cei care au experienta au facut deja practica si acum trebuie sa li se dea si altora oportunitatea de a depasi stadiul teoretic. Aici intervin eu cu lamuririle si voi fi cat se poate de concisa: pentru ca asa e si in viata reala!
Sa va spun cum vad eu treaba asta. Cat suntem in liceu, majoritatea dintre noi suntem pe alta lume: descoperim cluburile, problemele in dragoste, chiulul, fazele rebele etc. Bineinteles ca sunt foarte putini cei care stiu de pe la 15-16-17 ani ce vor sa faca mai departe si se gandesc sa ia atitudine pentru a-si asigura viitorul. Ca sa nu mai spun ca sunt putini cei care se implica in voluntariat sau care iau parte la activitati practice de orice tip si accepta s-o faca moca, doar pentru ca proiectele respective au legatura cu profesia pe care ei si-o doresc. Eu am inceput sa lucrez in ONG-uri de prin clasa a 9-a, cand m-am hotarat sa merg pe la cursurile Crucii Rosii, sa continui apoi cu Antidrog si Centras. Tin minte si acum ca multi dintre colegii sau amicii mei ma intrebau cu cat sunt platita. Nu am degete la maini ( si nici la picioare ) ca sa ii numar pe cei care ma luau de ultima fraiera pentru ca "imi pierdeam timpul" cu activitati de voluntariat. Am facut-o pentru propria mea satisfactie, pentru legaturile pe care mi le faceam cu diferite persoane, dar mai ales pentru ca stiam ca imi va prinde bine la CV. Acum va intreb: cati dintre liceeni se gandesc la aceste aspecte? Prea putini! In clasa a 12-a multi dintre ei se decid cu greu la ce facultate vor merge, sunt fericiti ca au luat bacul si daca au intrat si unde au vrut ei, apai viata e roz. Si cand se gandesc in primul an de facultate sa se angajeze in domeniul lor sau sa se implice in proiecte extrem de serioase, crudul adevar le crapa capul: n-au experienta - automat, nu au ce cauta. Cam asa e si in viata...Acest gen de elevi, studenti sunt cei care se asteapta sa termine facultatea si la 23 de ani sa fie angajati ca directori in companii de prestigiu, cu un salariu nesimtit: cei care au o diploma, dar nu au pus aproape niciodata in viata lor mana pe ceva practic. Chiar vorbeam acum ceva timp cu DianaEmma despre treaba asta... normal ca femeia de serviciu are un salariu bun, ea munceste, a muncit toata viata si n-a asteptat sa se iveasca vreun post de conducere pentru ea.
Nu am vrut sa jignesc pe nimeni prin articolul asta. Imi doresc doar sa fie citit de cat mai multi tineri, mai ales de liceeni care inca le pot face pe toate. Imi doresc sa deschida ochii si sa vada ca diploma de absolvire nu e de-ajuns. Nu zic sa va inscrieti neaparat in ONG-uri. Spun doar sa aveti initiativa, sa cautati cat mai din timp modalitati de a face lucruri practice, care sa va ajute pe viitor. Pentru ca va puteti trezi la 23 de ani ca vreti sa munciti la un nivel inalt, ca aveti cunostiinte chiar, dar nu va vrea nimeni, pentru ca nu aveti experienta. Am colegi de facultate care la 20 de ani au niste CV-uri impresionante ( si nu, n-au bagat de la ei ); oamenii astia au facut mai multe decat au facut altii de 40 de ani. Sfatul meu asta e: apucati-va din timp si faceti nesuferita aia de experienta care va este atat de des ceruta!

angajare CV experienta facultate liceu practica proiecte studenti viitor voluntariat

13:42