Se afișează postările cu eticheta prejudecata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prejudecata. Afișați toate postările
Majoritatea femeilor trecute de prima tinerete privesc fastacite in pamant atunci cand sunt intrebate cati ani au. Zambesc in coltul gurii si isi gasesc ceva de asezat la sacou sau la rochie. Daca persoana care intreaba este un barbat care n-a fost prea inspirat atunci cand a rostit intrebarea ce le loveste fix in moalele capului, brusc, isi gasesc cu totul altceva de facut. La insistente colosale, cu noduri marinaresti in gat si rostind cuvinte grele ca piatra in care parca isi sparg dintii, doamnele isi marturisesc varsta - minus 2-3 ani, bineinteles.

Ce te faci insa atunci cand de-abia ai ajuns la prima tinerete si cand fruntea ta plana denota altora ca la fel este si experienta ta profesionala sau, pur si simplu, de viata? Ce te faci cand n-ai nici un rid in care sa se ascunda vreo experienta grozav de marcanta care sa atraga cu sine invataturi pretioase, ba dimpotriva, ai cateva gropite inca vizibile de la varicela, semn ca de-abia acum ai terminat cu bolile copilariei? Ridici privirea pe pereti si bagi mainile in buzunar. Zambesti in coltul gurii si gasesti ceva de asezat la blugi sau la tricou. Daca persoana care intreaba are o postura impozanta si te miroase ca tu inca te jucai cu papusi pe vremea cand ea dansa in discoteca pe "Casablanca" sau "Coco Jambo", primesti o lovitura serioasa sub centura. Dupa zeci de apropouri batute, cu balbe si priviri complice cu prietenii sau colegii care sunt ceva mai mari ca tine, iti marturisesti varsta - adevarata varsta, pentru ca, bineinteles, esti mic si fraier, si te tradeaza ochii inca stralucitori asortati cu "datul din coada" la orice ai nou de invatat.

Nu stiam ca situatii de acest fel pot exista. Nu credeam ca o varsta mai inaintata si una prea frageda au vreun punct de intersectie. Dar da, pana la urma varsta chiar este doar un numar. Este intocmai suma gandurilor si a presupunerilor pe care un om le poate face despre altul. Si nu da niciodata cu virgula, pentru ca este fixa si cat se poate de exacta, ca doar altfel nu s-ar mai putea numi prejudecata.

Eu nu am sa mai cred niciodata o persoana care imi spune ca nu are prejudecati si ca nu discrimineaza sub nici o forma. Pentru ca am realizat chiar in urma cu cateva ore ca oamenii sunt atat de critici si de ancorati in cerintele societatii actuale, incat au ajuns sa judece fara ca macar sa realizeze acest lucru.

In urma unui articol cu titlul "De ce te ingrasi cand iubesti", am inceput o discutie random cu iubitul meu. Se face intr-un fel sau altul ca femeile fericite incep sa puna pe ele cateva kilograme si eu incercam sa scuz faptul ca nu am reusit sa slabesc decat 2 kg de asta-iarna incoace, folosindu-ma de principiul "sunt pufoasa pentru ca te iubesc". Adaugand o gluma, am mentionat numele unei cunostiinte comune care se intampla sa fie foarte slaba.
"-Vezi? Ea este atat de slaba pentru ca nu isi iubeste prietenul!", si am inceput sa ranjesc. Dar atat mi-a trebuit. Am simtit brusc cum iubitul meu devine serios si cum ma "pocneste" cu un argument:
"-E slaba pentru ca are probleme foarte mari de sanatate. O doare aia, aia, aia. Sa nu mai spui niciodata asa  ceva, nu ai vrea sa fii in locul ei!"

Si tacere. Intre noi, pentru ca in mintea mea deja incepeau sa apara zeci de intrebari. Asa m-am gandit eu ca oamenii (nu numai iubitul meu sau eu, ci oricine de pe strada) tind sa manifeste mila pentru o persoana pe care o anumita boala a slabit-o. Ne pare rau pentru ea, nu deschidem subiectul, incercam sa o sprijinim cat putem, e treaba serioasa. Pe de alta parte, tot aceeasi oameni tind sa rada de o persoana pe care boala a ingrasat-o. Ni se pare comic, ni se pare imposibil sa ai o problema de sanatate si sa fii gras. Si pot chiar sa exemplific! O femeie bolnava de tiroida care a slabit va fi mereu compatimita, dar alta femeie bolnava din cauza aceleasi glande, dar care s-a ingrasat enorm, va fi peste tot tinta unor glume. Este adevarat ca majoritatea persoanelor supraponderale folosesc scuza cu sanatatea pentru greutatea exagerata si ca multe dintre ele pretind ca tin cura si iau pastile in timp ce mananca pe ascuns, dar nu este o regula generala.

Ideea mea este ca am ajuns sa avem prejudecati legate pana si de bolnavi. Le tinem partea celor slabi si ii criticam pe cei grasi, doar pentru ca societatea promoveaza silueta pana si in cazurile extreme. In mod indirect si inconstient, dar o face. Saaau pentru cei slabi sunt mai amarati si ne creeaza mai multa mila decat cei rotofei care ne lasa impresia ca o duc mai bine. Si ma gandeam unde am ajuns oare daca discriminam pana si oamenii bolnavi...Spre rusinea mea, am facut-o si eu pana acum, dar de azi incolo am de gand sa iau masuri , pentru ca rationamentul meu a fost total gresit. Ma mir ca nu s-a gasit nimeni pana acum care atunci cand m-a auzit cu "eeeh, e bolnava pentru ca e grasa, sigurrrr!!! e grasa pentru ca nu mananca mai putin", sa mi-o intoarca spunandu-mi  "daaaa, si cica prietena ei e foarte slaba pentru ca e bolnava...eh daaa, e slaba pentru ca nu mananca mai mult!". Pentru ca asa ar fi fost corect, nu? La fel cum pentru mine a fost greu sa slabesc 2 kg, pentru altcineva este greu sa puna aceeasi greutate pe fund si pe picioare, indiferent cat ar manca. Dar cred ca prejudecata bate orice pretentie a omului ca fiind o fiinta rationala...

Pentru ca stiu ca sunt o persoana cu prejudecati, incerc mereu sa dau o sansa fie anumitor oameni, fie anumitor activitati, hobby-uri, evenimente. Weekend-ul trecut am fost la un targ bio, pentru ca am vrut sa fiu placut surprinsa de ce as fi avut de gasit acolo, si astfel sa nu mai fiu atat de reticenta la tot ce inseamna yoga si salate dubioase. Din nefericire, am ramas la aceeasi veche opinie.
Aseara, dupa mult timp de gandire, am decis sa vad cu ochii mei daca opera este atat de plictisitoare si de enervanta pe cat credeam. Pentru ca, din cate vazut pe Youtube si pe la televizor, mi se parea lipsita de sens si plina de urlete irelevante. Da, stiu, conceptie destul de eronata si de ignoranta.  Insa, dupa ce am vizionat "Aida" de Verdi, am ramas extrem de impresionata. Singurul aspect care m-a facut sa casc a fost comemorarea sopranei Lucia Bercescu Turcanu, care a durat mai bine de o jumatate de ora. Avand in vedere ca mai bine de 50% din public era alcatuit din copii, adolescenti ( veniti cu profesori la opera ), tineri si persoane pana in 30 de ani, cred ca foarte putini ( adevaratii cunoscatorii si batranii din primele randuri ) au tinut neaparat sa vada aceasta comemorare. Ma indoiesc sincer ca restul publicului stia de Lucia Bercescu.
Dar "Aida" chiar m-a lasat cu gura cascata...cred ca a durat aproximativ 3 ore, cu pauza. Si meritul acesta si-l asuma atat orchestra, cat si cantaretii. Pana si decorul egiptean ( pereti inalti cu hieroglife si Nilul in lumina lunii ) m-a lasat masca. Asta ca sa nu mai spun de vocile interpretilor, care nu doar odata au reusit sa imi faca pielea de gaina ( intr-un sens foarte bun! ) sau sa ma faca sa lacrimez un pic ( exact ca Andra, cand dadea de vreun talent pur in cadrul preselectiilor ).
Ma bucur enorm ca nu am fost incapatanata de data asta si ca am mers la opera. Mi-am schimbat complet parerea despre ea, ba chiar mai vreau sa ma duc! Nu ma las pana nu vad si ceva balet ( neaparat "Lacul lebedelor" ) si o piesa buna de teatru, acum ca tot am prins gustul. Si pentru ca stiu ca multi tineri gandesc exact ca mine si tin spectacolele de opera la o oarecare distanta, va sfatuiesc daca vreti si daca aveti timp, sa incercati macar o data aceasta experienta. Biletul costa undeva intre 15-20 de lei ( locuri mai in spate, dar va garantez ca vederea este buna din orice colt al salii ) si ajunge chiar pana la 50 de lei in primele randuri. Va garantez ca merita fiecare banut! :)
Sursa poza ( asta pentru ca, teoretic, nu avem voie sa facem fotografii la opera. Practic, am vazut multe blitzuri ) si mai multe informatii despre "Aida" : aici