Frumusetea lucrurilor mici sta intr-un nivel de asteptare pe masura acestora. 

Premiile mari nu ne incanta la fel de tare ca o apreciere sincera, pentru ca le putem vedea venind de departe si ne putem pregati ca atare. De-asta inrosim mai tare atunci cand suntem felicitati decat atunci cand tinem un dicurs, pentru ca nu poti repeta in fata oglinzii un asemenea sentiment caldut.

Niciodata n-o sa zambim larg pentru o rochie de gala, pentru ca ne gandim zile la rand la ea, in orice moment -  la cafeaua de dimineata, la coada de la cantina, in metrou in drum spre casa. Paietele nu fac insa nici cat negrul sub unghie atunci cand vine vorba despre o palarie cu urechiuse de pisica pentru o fetita botoasa cu ochisorii mari, pentru ca stralucirea de pe haine nu se reflecta la fel de frumos ca cea din ochii unui copilas.

Sampanie bauta din pahare de cristal nu poate avea gustul unei cutii de Coca Cola Vanilla, gasita intamplator, cand te asteptai mai putin, intr-un supermarket izolat. Pentru ca stim ca sampania e pentru ocazii speciale, dar stim oare ca o Cola poate fi atat de usor deliciul celei mai frumoase zi banale?

Fericirea sta in lucrurile mici. Din pacate, la fel si nefericirea.

apreciere Coca Cola Vanilla fericire frumusete lucruri marunte nefericire palarie pisica premii rochie sampanie

21:50

Noua oamenilor ne este atat de usor sa ne pierdem pentru ca suntem facuti din lucruri mici micute, insesizabile pana si de cele mai fine lupe. Ne uitam gandurile pe peste tot pentru ca Doamne, sunt cu milioanele, si capul nostru este doar unul. Ni le cautam apoi disperati prin agende, post it-uri si alarme pe telefon, prin tot felul de aplicatii complicate, dar nu suficient de complexe pentru a detecta orice mic gandulet lasat intr-un colt intunecat al apartamentului. Apoi ne ratacim sentimentele. Ne gandim si ne razgandim, plecam de langa un om si ne intoarcem la el, pentru ca inimioara noastra este una si trairile noastre de zi cu zi incap cu greu in fiecare bataie a ei. Si cuvintele - astea parca sunt menite sa fie pierdute, uitate pe moment, uitate definitiv, sau, dimpotriva, imposibil de indepartat din adancul persoanei noastre. Le scriem prin jurnale, prin sms-uri, biletele, uneori cu mana ferma, alteori cu ea tremuranda, ca si cum am smulge din intregul univers cateva litere pentru a forma doua sau trei cuvinte insemnate. Si deseori ne pierdem cu firea, ceea ce pentru mine este similar cu pierderea de sine. Uitam cine suntem cand devenim nervosi, suparati, panicati, extrem de agitati, ingrijorati. In acele momente cred ca nu avem altceva de facut decat sa ne cautam pe noi insine in fiecare coltisor care poate insemna "EU". In familie, persoane iubite, activitati preferate, in lucrurile cu adevarat importante care ne definesc. Treptat, adunam cate un gand, cate un sentiment, ne gasim cuvintele si ne revenim. Dar de fiecare data trebuie sa pornim de la ideea ca suntem doar oameni, si da, ne pierdem atat de des incat ma mir ca mai reusim sa dam de noi. Ideea este ca ni se intampla si trebuie sa trecem peste. Pana la urma, asta este un lucru care ne defineste ca oameni: pana si cel mai pragmatic si mai organizat dintre noi uita unde se pune pe sine cateodata.

a uita agende cap complex cuvinte eu familie fire ganduri inima jurnale lucruri marunte oameni pierdut sentimente sine

22:06