Oamenii nu se maturizeaza niciodata din anumite puncte de vedere. Ramanem fie tocilarii din prima banca, elevii silitori care au dus acasa parintilor an de an carnetele numai cu note de 10, fie elevii care prefera sa chiuleasca prin parc, sa ii arate cu degetul pe cei care isi tocesc coatele de bancile scolii, sa ii judece, sa arunce cu mere in ei si sa le faca glume proaste.

Nu incetam niciodata in viata sa ii criticam sau sa ii ironizam pe cei care muncesc mai mult ca noi. Habar nu avem cum fac, dar nici nu ne chinuim sa ii intelegem vreodata, pentru ca e mai usor sa radem de ei si sa lovim cu replici care de care mai dureroase, decat sa le privim prioritatile si motivele mai de aproape, dar sa ii mai si ajutam...!

In scoala generala, uneori, o profesoara te lua deoparte ca sa te consoleze si sa iti spuna ca e bine ce faci. La maturitate, mai ai cate o prietena sau o colega care iti spune ca esti pe drumul cel bun si sa nu indraznesti sa renunti dintr-o prostie. Insa sunt atatia care parca isi doresc sa pierzi cumva calea aia, si tu esti doar un om, si nu mai poti, nu mai stii pe unde sa cauti curaj si intelegere, nu mai stii cum sa iti spui de fiecare data ca eforturile merita si ca lucrurile bune vin la cei care muncesc pentru ele... Chiar daca la scoala ai fost mereu elev model si n-ai stat niciodata la colt, la maturitate, oamenii nu vor inceta niciodata sa te trimita acolo, ba chiar cu genunchii in coji de nuci daca se poate...

critica elev ironie la colt maturitate munca nota 10 oameni scoala tocilari

19:12

Stii ca ai crescut atunci cand timpul nu mai trece atat de greu si tu esti mai rabdator cu asteptarea pentru ca inveti sa te resemnezi cu unele lucruri. Parca cele 3-4 ore petrecute pe tren sau autocar in drumul spre casa nu iti mai par o vesnicie, parca cele 15 minute de stat la coada la supermarket sunt mai rezonabile si nici cursurile si orele petrecute la munca nu ti se par ca trec greu, ba dimpotriva, parca zboara, mai ales cand stii cate ai de facut si te rogi ca ora sa aiba mai mult de 60 de minute.
Stii ca ai crescut atunci cand incepi sa critici comportamentul celor mai mici ca tine, fie si cu cativa ani. Daca ii vezi pierduti prin facultate si fara nici un orar in mana, ii crezi ametiti. Daca auzi ca pica pe capete la o materie  la care tu ai luat o nota mare pentru ca ti-ai tocit coatele invatand, ii crezi puturosi sau iresponsabili. Dar mai ales stii ca te-ai maturizat atunci cand te uiti piezis la fetele de liceu care la 18 grade poarta fuste scurte de o palma. Nu ca n-ai fi purtat si tu la fel cand erai ca ele, dar parca nu erai chiar asa, nu? Stii ca incepi sa fii adult atunci cand poate tot ce faceai acum cativa ani acum ti se par a fi prostii fara sens sau, in cel mai bun caz, amintiri placute si amuzante de genul "ce fraiera puteam sa fiu cand eram pustoaica".

amintiri frumoase ani asteptare copil adult crestere critica maturizare prostii rabdare resemnare timp

12:05

Eu nu am sa mai cred niciodata o persoana care imi spune ca nu are prejudecati si ca nu discrimineaza sub nici o forma. Pentru ca am realizat chiar in urma cu cateva ore ca oamenii sunt atat de critici si de ancorati in cerintele societatii actuale, incat au ajuns sa judece fara ca macar sa realizeze acest lucru.

In urma unui articol cu titlul "De ce te ingrasi cand iubesti", am inceput o discutie random cu iubitul meu. Se face intr-un fel sau altul ca femeile fericite incep sa puna pe ele cateva kilograme si eu incercam sa scuz faptul ca nu am reusit sa slabesc decat 2 kg de asta-iarna incoace, folosindu-ma de principiul "sunt pufoasa pentru ca te iubesc". Adaugand o gluma, am mentionat numele unei cunostiinte comune care se intampla sa fie foarte slaba.
"-Vezi? Ea este atat de slaba pentru ca nu isi iubeste prietenul!", si am inceput sa ranjesc. Dar atat mi-a trebuit. Am simtit brusc cum iubitul meu devine serios si cum ma "pocneste" cu un argument:
"-E slaba pentru ca are probleme foarte mari de sanatate. O doare aia, aia, aia. Sa nu mai spui niciodata asa  ceva, nu ai vrea sa fii in locul ei!"

Si tacere. Intre noi, pentru ca in mintea mea deja incepeau sa apara zeci de intrebari. Asa m-am gandit eu ca oamenii (nu numai iubitul meu sau eu, ci oricine de pe strada) tind sa manifeste mila pentru o persoana pe care o anumita boala a slabit-o. Ne pare rau pentru ea, nu deschidem subiectul, incercam sa o sprijinim cat putem, e treaba serioasa. Pe de alta parte, tot aceeasi oameni tind sa rada de o persoana pe care boala a ingrasat-o. Ni se pare comic, ni se pare imposibil sa ai o problema de sanatate si sa fii gras. Si pot chiar sa exemplific! O femeie bolnava de tiroida care a slabit va fi mereu compatimita, dar alta femeie bolnava din cauza aceleasi glande, dar care s-a ingrasat enorm, va fi peste tot tinta unor glume. Este adevarat ca majoritatea persoanelor supraponderale folosesc scuza cu sanatatea pentru greutatea exagerata si ca multe dintre ele pretind ca tin cura si iau pastile in timp ce mananca pe ascuns, dar nu este o regula generala.

Ideea mea este ca am ajuns sa avem prejudecati legate pana si de bolnavi. Le tinem partea celor slabi si ii criticam pe cei grasi, doar pentru ca societatea promoveaza silueta pana si in cazurile extreme. In mod indirect si inconstient, dar o face. Saaau pentru cei slabi sunt mai amarati si ne creeaza mai multa mila decat cei rotofei care ne lasa impresia ca o duc mai bine. Si ma gandeam unde am ajuns oare daca discriminam pana si oamenii bolnavi...Spre rusinea mea, am facut-o si eu pana acum, dar de azi incolo am de gand sa iau masuri , pentru ca rationamentul meu a fost total gresit. Ma mir ca nu s-a gasit nimeni pana acum care atunci cand m-a auzit cu "eeeh, e bolnava pentru ca e grasa, sigurrrr!!! e grasa pentru ca nu mananca mai putin", sa mi-o intoarca spunandu-mi  "daaaa, si cica prietena ei e foarte slaba pentru ca e bolnava...eh daaa, e slaba pentru ca nu mananca mai mult!". Pentru ca asa ar fi fost corect, nu? La fel cum pentru mine a fost greu sa slabesc 2 kg, pentru altcineva este greu sa puna aceeasi greutate pe fund si pe picioare, indiferent cat ar manca. Dar cred ca prejudecata bate orice pretentie a omului ca fiind o fiinta rationala...

boala critica discriminare grasa kilograme prejudecata rational slaba. tiroida

19:09

De un an si patru luni sunt prezenta pe blogosfera: de un an si o doua luni pe blogul vechi a carui poveste deja o stiti si de doua luni de-abia pe acest blog. In timpul asta poate am facut greseli, poate am deschis subiecte nepotrivite, poate am fost rea, poate am criticat prea mult fara sa am motive reale. M-am mai intepat putin cu Lusio, dar acum suntem ok, m-am certat la cutite cu Autorul, dar cand am discutat si in privat, ne-am dat seama ca pana la urma nici unul dintre noi nu era atat de nenorocit. Insa mi-am dat seama ca in alte cazuri am fost totusi prea indulgenta...

Din dorinta de a accepta absolut orice parere din partea oricui, in trecut toata lumea putea comenta ce dorea pe blogul meu, chiar daca era de bine sau de rau, pentru ca ar fi primit indiscutabil raspunsul meu. Si asa cu unii am ajuns sa ma cert si nu mi-a facut placere. De-asta am ajuns la urmatoarea idee, poate egoista si aroganta, dar e a mea: voi publica doar comentariile pe care le doresc eu. De ce? Foarte simplu! Pentru ca e blogul meu si nu permit sa fiu jignita pe proprietatea mea si nu stiu cati dintre noi ar permite asta. E ca si cum cineva m-ar jigni in propria mea casa. Unora poate sa va convinga asta, altora nu, eu nu oblig pe nimeni sa imi citeasca blogul. Cine o face, o face de placere. Sa nu va ganditi ca o sa accept doar laude, ci si comentarii critice, dar constructive. Stiu ca cineva mi-a reprosat ca nu ii place aspectul blogului meu si am promis ca o sa-l schimb, inca ma gandesc la culori. Cei care au idei diferite de ale mele sa ii dea inainte cu ele, discutam pana ajungem la un consens, mai aflam lucruri noi etc. Dar in limita in care nu ajungem sa vorbim ( sau sa tastam mai bine zis ) aiurea...
Inca un lucru pe care nu il voi mai permite sub nici o forma este tipul de comentariu ANONIM. De ce asa? De ce nu aveti curajul sa publicati macar un nume, ca sa stie si bloggerul cu cine vorbeste? Mai ales pentru ca acesti anonimi obisnuiesc sa critice fara temeiuri. Si, bineinteles, pentru ca ii gura pe dinainte, ei nu au bloguri. Nu stiu daca am mai scris asta, dar ma irita foarte tare persoanele care nu au blog dar totusi comenteaza si comenteaza foarte urat, evident! Inainte sa incep sa scriu pe blog, si eu eram doar o simpla cititoare si mereu ma gandeam la aspectul acesta: domne', omul asta care debiteaza ceva intr-un articol si-a batut cat de cat capul cu el si de fapt, isi bate capul cu fiecare articol pe care il scrie; eu oare as putea face asta? As putea scrie macar de cateva ori pe saptamana timp de luni de zile? As avea atatea idei, indiferent daca sunt bune sau mai putin bune? Deci as ruga persoanele care doar citesc si nici nu au un nume macar sa ia in considerare aceste aspecte, pentru ca, stiu si ele, sunt de bun simt.
Am mai fost sfatuita de alte bloggerite sa iau in seama doar criticile constructive, dar mi-am zis ca trebuie sa dau dreptul oricui de a se exprima. Am sa fac asta si mai departe pentru ca nu am autoritatea si nici intentia de a interzice anumite cuvinte, doar ca nu le voi mai accepta pe blogul meu. Eu stiu ca romanul s-a nascut si critic si poet, dar daca intr-adevar are ceva de spus, sa o faca pe spatiul lui, nu pe al altora. Si mai stiu ca si ne place, place, place sa ne ridicam ochelarii de pe nas si sa aruncam cu rosii stricate in cei care scriu sau fac ceva, chiar daca reprezentatia lor a fost buna, jalnica sau pur si simplu noi suntem subiectivi, avem capsa pusa pe respectivii si ne gandim noi sa ne ascundem in spatele unui Anonim si sa ne dam drumul la cuvinte, ca masca ne protejeaza, ce mama naibii. Sa fim seriosi...Cei care doresc pot sa ma injure au deci tot dreptul, dar s-o faca in gand! :) Multumesc pufos!

alegere anonim articol blog blogger blogosfera casa cearta comentarii critica laude nume opinie parere reguli

11:44