Era Craciun, eram odata

La inceput, eram eu si un brad natural imens care mirosea in toata casa. Ma intepam in acele lui de fiecare data cand paseam cu piciorusele goale ca sa mai jumulesc vreo ciocolatica. Merita mereu efortul. Erau ai mei si un catel Spaniel de jucarie, de care imi feream toate papusile pentru ca puteam sa jur ca avea sa mi le manance cand m-as fi intors cu spatele. Erau bunica si mamaia care framantau cozonaci invartind cate trei castroane deodata. Si o casa cu o curte mare, cu zapada, cu tata care imi facea om de zapada si cu soba fierbinte de care ma lipeam cu picioarele, in timp ce stateam intinsa pe spate si ma uitam la televizor, la reclame.

Apoi am fost eu si mama, carand un brad artificial de vreo 2 metri. Era dimineata de Craciun in apartamentul prin care ma dadeam pe gresie ca pe gheata, cu un brat de dulciuri si hainute noi. Dormitorul meu mic si plin de jucarii de plus in care ma inchideam cu orele ca sa citesc volumele cu Harry Potter primite de la Mos Craciun. Erau fini si nasi, erau multi musafiri si cadouri la orice pas. Oameni tineri si copii.

In urma cu cativa ani, eram eu si fetele. Inghetam in statie, asteptand-o pe Habiba, ca sa mergem in vesnicul mall pentru a le lua cadouri alor nostri. Nu ne luam si noi una pentru cealalta, pentru ca stiam ca nu aveam suficienti bani si ne intelegeam perfect, ba chiar nu aveam nicio pretentie. Era acelasi brad artificial in fata caruia o machiam pe mama pentru ca trebuia sa plecam in vizite. Era un sms pe care il asteptam in timpul mesei de Craciun si care nu mai sosea. Era o nerabdare de a pleca departe de orice ruda, desi nu stiam exact de ce si nici incotro unde.

Acum sunt eu si ai mei si bradul impodobit doar de mama, pentru ca eu vin mereu prea tarziu din Bucuresti. Ne vom strange, la fel ca in ultimii 3 ani, in jurul sau, ca sa deschidem cadouri. Vor fi cateva fotografii facute stangaci, dar descarcate imediat si printate la scurt timp dupa sarbatori, pentru ca stim noi de ce. Voi fi eu cu tata uitandu-ne la televizor, eu cu mama, tinandu-i companie in bucatarie si ascultand colindele care ii plac ei. Vom fi noi toti sperand fiecare la nimic altceva decat liniste, familie si un inceput de poveste asemanator cu cel de acum 20 de ani. Poate si un catel Spaniel de jucarie, as spune eu.