De ce sa tot citesti carti cand poti sa traiesti povesti...?

Daca m-ar intreba cineva care sunt cele mai importante lucruri pe care le-am invatat in agentie, ar ramane probabil dezamagit sa auda ca nu sunt dezvoltarea strategiilor de comunicare sau organizarea conferintelor de presa. Ar fi cu siguranta uimit daca i-as spune ca cel mai frumos si mai semnificativ lucru pe care l-am invatat aici a fost cum sa imi port bataliile.

De un si jumatate invat ca nimic nu este imposibil. Ca daca vrei sa rezisti, trebuie neaparat sa inveti cat mai mult. Ca uneori esti obligat sa joci dupa reguli, alteori dupa intuitie, dar niciodata la intamplare. Ca un raspuns poate veni din orice parte, doar daca arunci o intrebare. Ca poti castiga un razboi, chiar daca ai pierdut mai multe batalii. Ca uneori trebuie sa faci un pas inapoi ca sa vezi campul de lupta si de-abia dupa sa pasesti inainte. Ca nu trebuie sa disperi cand ai un puzzle in fata, ci sa iti planifici atent asezarea fiecarei piese. Ca trebuie neaparat sa inveti sa pierzi, sa stii cum sa aterizezi atunci cand urmeaza sa cazi. Sa iti lingi ranile atunci cand sangerezi si sa mergi mai departe, pentru ca daca ramai pe loc, nu ai nimic de castigat. Sa poti sa lasi in urma fara sa uiti ce s-a intamplat. Dar, mai ales, ca ai o armata de oameni langa tine pregatiti sa inceapa sa traga odata cu tine, daca este cazul.

Ani la rand ne pregatim pentru viata. Citim despre ea, scriem despre ea, o luam si o analizam pe toate partile, dam examene din cum ar trebui sa reactionam pe parcursul acesteia. Apoi, intr-o buna zi, cand te scufunzi o data in ea si apuci sa ii simti gustul dulce-amarui, orice vei primi in locul vietii iti vor parea laturi si bors. Pentru ca de ce ai vrea sa te intorci din nou la carti, cand tu ai rupt de mult copertile si ai reusit sa ajungi in miezul povestii...?