Cele mai bune sfaturi sunt cele pe care nu le dai*

Cu toate ca este mai bine ca uneori sa ascultam de cel patit pentru ca nu avem timp sa facem toate greselile din lume, preferam sa acceptam provocarea timpului si sa ii dam inainte. N-am intalnit om care sa nu spuna ca ar avea nevoie de un sfat in legatura cu ceva anume, in schimb, pot sa ii numar pe degetele de la o singura mana pe cei care au si luat in considerare parerile altora atunci cand le-au cerut.

Asa am ajuns la concluzia ca, in unele situatii, cele mai bune sfaturi sunt cele pe care nu le dai. Pareri pe care simti nevoia sa le impartasesti unei persoane apropiate, deoarece o vezi ca da cu batul in balta chiar in fata ta, dar pe care ti le mormai in minte si mergi mai departe. Dincolo de conceptia ca asta ar putea fi un indicator clar pentru egoism si rautate, eu zic sa dam iadul la o parte si sa privim partea ingereasca a deciziei. Exista oameni care trec prin viata persoanala/profesionala (sau poate chiar prin ambele) cu ochelari de cal la ochi. Si poate bine fac, pentru ca vietile si relatiile noastre sunt aparte. Din pacate, nu sunt chiar atat de unice, pentru ca incercarile prin care trecem la un moment dat le-au dat bataie de cap cu siguranta si milioanelor de oameni de dinaintea noastra (cam nimic nu e mai nou sub soare, si nici sub luna). Doar ca unii prefera sa puna mana si sa se arda singuri, chiar daca au vazut cu ochii lor cicatricile celor patiti. Si poate este mai bine sa faca asta decat sa urmeze parerea ta. Daca nu vor atinge focul, vor spune ca este vina ta. Daca il vor atinge si ii va durea, vor spune ca tu esti vinovatul. In ambele cazuri risti sa pierzi o persoana draga tie, doar din cauza unui singur foc, si in viata au loc incendii mult mai mari. Nu e mai bine, deci, ca in unele situatii sa stai langa oameni si sa le bandajezi ranile in tacere, decat sa nu ii mai ai langa tine pentru ca ai preferat sa le arati toate scanteile din vietile lor?

*observatia nu este universal valabila.