I-am văzut lucrurile lui buluc în casă într-o zi de duminică. Am încercat să îi fac loc în dulapuri, dar nu știam cum să reamenajez camera Corinei. Apoi am înțeles și de ce: nu mai avusesem niciodată o sufragerie a mea de decorat. După ce am reușit să mut câteva cutii, ne-am tot urmat unul pe altul cu grijă, cu o anumită teamă parcă de a nu ne sparge la o privire sau o ciocnire în bucătăria minusculă. Am priceput din nou de ce: nu mai stătusem niciodată doar noi doi în toată casă și nu știam în ce încăpere ar trebui să ne petrecem mai mult timp.
Către primele nostre nopți reușesc acum să privesc ușurată, deși cuvintele ne ieșeau pe gură cu greutăți de zece kilograme în jurul lor. Ne cuibăream în plapumă și, acolo, în acele momente de semi liniște, avea el curaj să spună ceva ce ne frământa pe amândoi: 3 zile de când stăm împreună și încă te iubesc. Apoi ne umfla râsul pe amândoi, din nou însă, cu o măsură înjumătățită.
Au trecut cinci ani de când ne iubim, dar două săptămâni de când locuim împreună și trăim un nou început. I-am dat cu teamă cheile de la casă, fără să realizez că pe cele de la inima mea le avea de mult, și că dacă nu a stricat nimic acolo, niște farfurii sparte în bucătărie ar fi fost o prostie. Ne-am pus amândoi atâtea întrebări, fără să știm că ne-am răspuns constant la ele, în fiecare zi, de acum cinci toamne încoace. Ne-am gândit atât de mult la locul din casă în care ar trebui să stăm, când el a fost mereu fix între noi, unul în brațele celuilalt. Dar am înțeles amândoi cât de fericiți eram de fapt, într-una din serile trecute când priveam către lună printre gene și am știut că nu avea niciun rost să ne întrebăm dacă aveam să dormim bine împreună, pentru că cele mai frumoase vise le trăiam deja.
Au trecut 1825 de zile și încă te iubesc, și o să continui să o fac mult după ce o să pierdem numărătoarea.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu