Am iesit la o sedinta foto zilele trecute in Constanta, de data asta cu un fotograf profesionist, Alex Carbune. Imi era dor sa fac poze in orasul meu natal, aproape ca uitasem de colturile sale, de fiecare straduta...asa ca mi-a facut placere sa ma intorc la ce faceam acum un an in timpul liber.
Dupa cum am mai spus de multe ori, am ceva pentru ruine, pentru locurile aflate in paragina. Norocul meu ca fotograful a fost pe aceeasi unda cu mine, asa ca m-a dus in 2 depozite vechi. Intr-unul din ele am dat peste doi tiganusi. Cred ca au fost atrasi de aparatul mare al lui Alex, de trepied, de umbrele si nu in ultimul rand de mine. De ce asa? Simplu! Pentru ca probabil am fost prima nebuna pe care au vazut-o purtand o rochie eleganta si tocuri intr-un loc ca ala. Nu, nu ne-au bulversat si nu ne-au deranjat sedinta foto in nici un fel. S-au apropiat timizi, au privit curiosi. Cand am dat sa plecam, unul dintre ei ma intreaba:
-Auzi doamna, da' de ce faceti poze aici? Ca e urat.
Stiam ca e urat...dar nu stiam ce sa-i raspund, asa ca i-am zambit.
-Auzi doamna, da' esti model?
Din nou, nu stiam ce sa-i raspund. Nu eram un model international sau mai stiu eu cine, eram doar un simplu model pentru Alex. Cu toate astea, ii raspund:
-Cam da, sunt model.
-Pai de ce faci poze aicea? Auzi tanti, da' de ce nu mergi in palate? Ca acolo e frumos tare. Aicea e gunoaie multe si e urat.
Am zambit din nou. Avea toata dreptatea din lume. Insa imi era greu sa-i explic unui copil care nu are nici macar un acoperis deasupra capului de ce unora dintre noi ne place mizeria in care traiesc altii. Sunt sigura ca daca as fi fost in locul lui as fi gandit la fel...
Mi-am adus aminte atunci de anul trecut, cand Habiba a vrut sa pozeze niste tiganusi de pe Tomis, care dadeau mancare la porumbei. Prietena mea isi facuse planul de bataie inca de acasa: avea sa ii momeasca pe copii cu niste biscuiti, apoi i-ar fi rugat sa o lase sa le faca poze. Si i-a iesit. I-a bagat pe puradei intr-un shooting de toata minunea. Acum ma intreb eu: ce o fi fost in mintea trecatorilor? De ce dracu' o fata frumoasa ar poza niste tigani nespalati? Dar ma mai intreb...ce or fi crezand copiii? De ce oare ne-a dat tanti asta biscuiti? De ce ne face poze? De ce nu pozeaza modele si ne pozeaza pe noi?
Sursa:  http://www.telecom.ro/dumbraveni/Poze/


23:59
In primul rand, imi cer scuze ca nu v-am urat un Paste fericit acum cateva zile. Am ajuns vineri seara acasa si cu toate ca nu am facut mare lucru, m-a luat valu', sau mai bine zis patul, care ma tot atrage printre pernele sale moi. In al doilea rand, imi cer din nou scuze pentru ca nu am mai scris de cateva zile bune. Nu pentru ca as fi avut un Paste superb, ci tocmai pentru ca a fost al dracului de obositor si inca incerc sa ma recuperez dupa 3 zile de mancare, mancare si iar mancare.
Am ajuns sa ma enervez de cativa ani incoace exact in timpul slujbei de Inviere. Se gaseste mereu cate ceva sau cineva care sa imi taie tot cheful. Plus ca a fost si cam frig in Constanta si din acest punct de vedere imi cam lipseste capitala. De observat este faptul ca in prima zi de Paste, inca de la prima oara, rabla mea de telefon se blocheaza din cauza puzderiei de sms-uri despre Sfanta Lumina etc etc etc. Cu toate ca mereu m-au enervat mesajele astea ( nu bagi in seama un om tot timpul anului, dar de Craciun si la Inviere iti aduci aminte ca il ai in agenda ta ), mereu le-am trimis si eu cunostiintelor si prietenilor. De ce? Pentru ca acum cativa ani, l-am suprins pana si pe taica-miu tastand sms-uri cu urari si deja ma simteam de rasul curcilor!
Tot in prima zi de Paste, ma enerveaza sa stau ore in sir la masa si sa mananc pana nu mai pot. Nu stiu cum se gaseste mereu cate o gazda care sa se supere daca refuzi un anumit fel de mancare si mereu apare cate un musafir care se mira de mine pana imi crapa capu'n doua de durere. Nelipsiti sunt si barbatii care beau pana nu mai pot si apoi se intreaba de ce ii lasa ficatul sau inima cand le e lumea mai draga. Evident, vin insotiti de neveste disperate, in sensul urat: ras strident, haine tipatoare, replici nesuferite. Si calvarul asta se repeta si in a doua zi si de-abia cu putin noroc apare o raza de lumina de-abia in a 3-a zi de Paste.
Da, asta fac acum si stiu ca sunt destui ca mine: recuperare intensiva dupa sarbatori. Si sincera sa fiu, imi plac mai mult zilele astea in care pot colinda orasul linistita, in care pot sa ies cu ce oameni vreau eu si mai ales sa mananc ce vreau si cat vreau!
21:14
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca aici e mai mereu atmosfera de munca, de proiecte, de nebunie, de "trebuia sa plec la si jumate, e fara un sfert!". Constanta a devenit sinonima cu lenea de aproape un an si cred ca asa va ramane mai mereu de-acum incolo...
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca aici te alinti si te certi cu colegi, cu prieteni. Constanta inseamna mereu mama ( barfa lunga si shopping grav ) si tata ( " Dano, sa te uiti mereu in stanga si-n dreapta cand traversezi, sa fii atenta pe unde mergi ca strada e plina de nebuni!" - ironic ar fi sa ma trasneasca serios vreo masina, nu? ), plus mall-urile din oras, parcul, cafenelele mele preferate, locurile in care mergeam la poze, liceul si scoala generala. Ah, si marea :). Dar presimt ca mi se va face mai mult dor de ea cand in Bucuresti vor fi vreo 30 de grade...
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca aici mancarea nu se face singura, doar daca nu cumva gateste Habiba, sau cateodata sor-mea si prietenul meu. In Constanta, am restaurantul meu personal, care include un frigider de 2 ori mai mare decat cel din capitala si 3 camere prin care sa ma plimb cu ceva bun in mana...
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca sarbatorile de Craciun si de Paste nu se pupa cu zgomotul, cu facultatea sau cu evenimentele care se desfasoara 24 din 24. Constanta inseamna cateva zile de liniste, de care pana si eu am nevoie din cand in cand...
Ca acasa e si in Bucuresti...doar ca e mai frumos sa ai de unde sa te intorci. Cei care isi pierd timpul zbierand in gura mare ca Bucurestiul schimba oamenii in rau intotdeauna, mi se par cei mai tristi. Ei sunt orbii care nu vad ca cei care sunt plecati din orasul natal se vor intoarce mereu acolo cu un zambet de 10 ori mai larg decat al oricarui localnic plictisit.
10:54
A avut Habiba de facut pentru facultate un articol mai special. A trebuit sa ii ia interviu unui cersetor oarecare, pentru a-i afla povestea vietii. Asa a dat la Piata Romana peste o batranica in varsta de 85 de ani despre care puteti citi aici -"Eu nu cer la nimeni. Daca are omul placerea, da, daca nu, nu. Asa cum eu nu am, poate nici ei nu au."
Scopul articolului era de a starni o lacrima in coltul ochiului...la mine a avut mai mult decat efectul scontat - a fost o lacrima in coltul sufletulului, care s-a prelins pana in mijlocul sau si a picat intr-o baltoaca imensa, provocand un ecou in toata fiinta mea. Pentru ca SNSPA se afla pe langa Piata Romana si am trecut pe langa acea batranica de sute de ori... cand ma duceam cu Flavia sa isi gogosi, cand ma uitam la ciorapii colorati de langa statia de metrou, cand injuram ca bancomatele din zona aia sunt nenorocite, cand stateam la Mc si asteptam sa inceapa urmatorul seminar, cand imi mancam nervii cu nu stiu ce proiect. I-am mai intins cate un ban din cand in cand, dar niciodata nu am vazut acea sclipire din ochi, nu am avut timp...
Azi am regasit-o, exact acolo unde am lasat-o si ieri, langa o covrigarie care a dat faliment. Statea sprijinita de zid si privea trecatorii. Ma grabeam catre seminar, dar de data asta am scos o bancnota de 1 leu si i-am intins-o. De data asta am avut timp sa o las sa isi aseze mana peste a mea, iar eu sa o ating usor cu degetele. De data asta am avut timp sa ma uit in ochii ei. De data asta am avut timp sa o vad ca pe o poveste, nu doar ca pe o cersetoare care se afla acolo doar pentru ca viata nu a fost prea blanda cu ea...
Si stiti si voi ca sunteti multi ca mine...sunteti multi care sunteti innebuniti ca nu va raspunde prietena la telefon, cand sunt altii care nici macar nu au pe cine sa cheme cand pur si simplu nu mai pot. Sunteti multi ca mine care va lasati cuprinsi de griji ce provin din nevoi superioare, cand sunt altii pentru care o bucata de paine reprezinta luarea unei pietre de pe suflet pe ziua respectiva. Ohooo, suntem cu sutele care traim prinsi de obiective, scopuri si deadline-uri, cand sunt altii care se intreaba oare cand se va termina tot. La dracu', suntem mii de oameni care avem momente in care ne induram de cei mai putin norocosi; tocmai de-asta mai simtim uneori nevoia de a le da cate o moneda, dar fugim repede de "saru'mana, mama, sa iti dea Dumnezeu sanatate si fericire, sa fii iubita, fata mamii!" pentru ca ne provoaca teama, pentru ca ne face sa izbucnim in lacrimi fara sa stim de ce. Doamne, nu realizam ca suntem milioane de suflete care nu suntem interesate in mod deosebit de oricine este departe de noi. Si nu e vina noastra; citeam intr-o carte acum mai multe luni ca nu putem iubi sau arata compasiune profunda persoanelor care nu se afla in proximitatea noastra. Poate daca le-am cunoaste povestile nu am mai vedea mana aia intinsa ca pe o cerere, ci ca pe un strigat disperat de ajutor. Ar trebui sa ne fie rusine pentru ca viata e ca un spital de urgente? Medicina e grea si nu o putem face cu totii...dar nu e nici unul dintre noi care sa nu poata deveni macar pentru o clipa doctorul unui suflet lovit...
Sursa poza: Habiba
21:43
Pana acum n-am avut nici o frustrare, dar a cam inceput sa ma oftice faptul ca n-am si eu nume de sfanta sau de floare. Pe de o parte e bine, nu trebuie sa dau de baut de 2 ori :)). In plus, sunt foarte mandra de numele meu, mai ales de forma lui mai scurta - Dana. Chiar cred ca ma caracterizeaza, mi se pare ca suna feminin si puternic. Si mai cred ca "Sfanta" nu sta bine langa Daniela/Dana, nu s-ar potrivi sub nici o forma caracterului meu.
Mi-ar fi placut sa am nume de floare, daca stau sa ma gandesc mai bine, desi nu stiu daca ar fi existat acea potrivire. Mi-ar fi placut sa imi spuna prietenii "La multi ani!" de mai multe ori pe an, desi nu as fi vrut un al doilea nume. Pana una alta, le urez un calduros "la multi ani!" tuturor persoanelor cu nume de flori, dar in special bloggerilor si bloggeritelor mele! Ziua deja a cam trecut, dar stiu eu de ce fac urari de-abia acum: pentru ca diseara sunt toate petrecerile, este? :>

19:46
Mie imi plac desenele animate. Nu doar o data am fost considerata imatura din cauza asta, dar sa fim seriosi, sunt seriale de 1000 de ori mai imature si mai penibile decat filmele pentru copii...
Am vazut azi pe HBO trailerul de la "Rio" si am decis impreuna cu fetele ca este un MUST SEE. Cum ziua de azi a fost libera ( premiera, dupa saptamani! ), l-am vazut chiar imediat online. E drept ca fara subtitrare si cu o calitate cam proasta, intrucat lansarea sa a avut loc de-abia pe 15 aprilie. Dar ne-a placut...
Regizorul este cel care ne-a innebunit cu "Ice Age" ( aviz amatorilor! ) si a facut o treaba buna si de data asta. Povestea il are ca personaj principal pe Blu, un papagal pe cale de disparitie, crescut de la fata foarte de treaba. Cand un cercetator ii spune acesteia ca mai exista o singura femela din specia lui Blu, stapana se hotaraste sa il duca pe simpaticul pasaroi in Brazilia ca sa o dea gata pe papagalita.
Puncte forte: mi-au placut vocile personajelor, reactiile lor in situatiile limita ( foarte funny ) si Nigel, absolut criminal!
Vizionare placuta tuturor! :)
P.S: am dat pe net si peste cateva versiuni in limba romana. Nu. Mai bine fara subtitrare decat asa. Serios.
Priviti diferenta aici, daca nu ma credeti.
01:35
Copyright © 2015 Dana Carastoian | Designed by VeeThemes.com