Se afișează postările cu eticheta adolescenti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adolescenti. Afișați toate postările
Adulţii la care se manifestă sindromul Peter Pan sunt cei care, asemenea personajului de poveste, refuză să crească. Orice acţiune ce implică asumarea unor responsabilităţi, pe cont propriu, nu are nicio şansă în faţa acestor adulţi doar în buletin, cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani. Continuă să se comporte ca nişte adolescenţi şi trag de timp pentru a mai putea să copilărească o vreme, motiv pentru care sociologii i-au botezat generic şi „adultescenţi“. (continuarea aici)

Sunt convinsa ca mama nu a vrut sa munceasca de la 16 ani, doar ca nu avea ce manca. Si stiu ca si tata a avut multe zile proaste in care prefera sa stea sub plapuma si sa nu mearga la job, doar ca in camera alaturata era odrasla lui care incepuse sa bombane ceva despre plecatul de acasa si mutatul in Bucuresti. Ceea ce vreau sa spun este ca nu suntem noi cea mai imatura generatie, suntem fix la fel ca restul, nici ai nostri nu au vrut sa creasca, oamenii din toate timpurile au vrut sa ramana copii. Dar stiti ce? Cu toate ca nu le-a placut, ei nu s-au impotrivit cursului firesc al vietii, n-au avut dupa ce fusta de mama exagerat de blanda sa se ascunda si au pasit cumva in viata de adult, cu stangul sau cu dreptul, si cu genunchii tremurand.

Nu stiu cum se face, dar generatia mea e alergica la responsabilitati. Simptomele sunt urate rau de tot: depresii cand vine vorba de invatat ceva, asurzire la ofertele de joburi si senzatii puternice de greata (uneori si paralizie) atunci cand vine vorba de avut grija de o casa. Paradoxal, suntem insa suficient de maturi pentru orice poate contine alcool, clar adulti atunci cand vine vorba de sex neprotejat, iar tigari fumeaza orice smecher inca de la 12 ani.

N-am imbatranit inainte de vreme, chiar nu, doar ca nu inteleg cum un adult in adevaratul sens al cuvantului agata o femeie intr-un bar cu banii parintilor, ca sa o duca apoi acasa la ai lui pentru o noapte. A doua zi, daca mama lui e de treaba, o sa ii faca domnisoarei o cafea de dimineata sau poate si niste clatite. Ideea este ca nu suntem "adultescenti", asta e o prostie, suntem doar rasfatatii societatii moderne. Noi suntem generatia lui Peter Pan pe timpul zilei, doar ca sa ne ocupam noaptea cu lucruri pe care, in mod normal, oamenii de varsta Capitanului Hook le-ar face. Dar ghiciti ce? Ceasul din burta crocodilului ticaie, si ticaie, si ticaie...

Pentru destui romani, azi nu a fost Ziua Nationala, ci mai degraba ziua in care Lala Band vine in Afi Palace. Pentru mine a fost doar inceputul unei scurte vacante si, cum nu aveam ce face dupa-amiaza, am dat o tura prin mall. Recunosc, imi plac unii actori din "Pariu cu viata" ( sunt si cativa constanteni de-ai mei pe acolo :D ), imi plac unele voci si curiozitatea ma omora.
Prietenul meu a plecat scarbit din Afi. Eu am tras concluziile mele. Am observat ca Lala Band e un fenomen. Unul mare! Ne place sau nu, asa este. S-a dus moda cu Hannah Montana. Ar fi trebuit sa fi vazut si voi: parterul plin, oameni pe patinoar, etajul plin, persoane care stateau cocotate pe scaune, pe mese sau in spatele unor prieteni. La cea mai mica miscare a vedetelor sau la orice incurajare de genul "sus mainileee!", tipele fanilor veneau imediat. Si ce fani...Eu stiam ca serialul dorea sa se pozitioneze in mintea telespectatorilor ca fiind pentru toate varstele. Stiam si ca nu i-a prea iesit, intrucat mai mult tinerii si adolescentii il privesc. In schimb, nu ma asteptam ( si cred ca nu prevazuse nimeni asta ) ca si copii de generala sau de gradinita ( 5-6 ani ) sa fie cu mainile pe sus si sa urle "Alinaaaa!!!" sau "Lala Baaand!". Prietenul meu dezgustat, eu uimita. Parinti umblau cu carduri de 5-6-7-8 copii dupa ei, cred ca am vazut si invatatori cu clasele lor pe acolo. Prietenul meu o tinea sus si tare cu critici despre noua generatie, eu ma gandesc ca nu te poti integra in colectivul clasei tale sau in cel de prieteni daca nu iti place Lala Band. Pai ia ganditi-va: 20 de elevi au mers in seara asta la concert. Daca exista un copil pe care parintii nu l-au lasat sa mearga in Afi, copilul ala va fi ratatul clasei luni, cand toti colegii sai vor discuta entuziasmati despre ce au vazut. Evident, cand va creste si va ajunge pe la 17-18 ani i se va rupe de ce cred altii, nu va mai fi asa de afectat. Dar pana atunci, va avea oarecum de suferit, cred eu.
Da, Lala Band e un maaare fenomen. Unora le place, altora nu, dar asa este. Unii se duc sa isi vada favoritii, altii critica vedetele de pe scena. Multi ( mai ales cei mai mari sau mai in varsta ) au uitat ca e vorba doar despre o moda, asa cum in urma cu 5 ani, pustoaicele din generatia mea erau innebunite dupa Rebelde. Nu ca unele dintre ele nu s-ar uita acum si la "Pariu cu viata"...:)). All in all, am fost uimita sa vad ca acest serial a prins atat de bine in Romania. N-as fi crezut. Si daca as fi vreo companie care in ultima vreme se afla in declin, as profita din plin de moda asta. Lala Band vinde bine!

Cand profa de franceza ne-a intrebat acum o saptamana de ce ne place sa ne referim la noi ca la niste adolescenti, am ranjit la ea si i-am spus ca din obisnuita. Cand profu' de sociologie ne-a intrebat azi la seminar ce diferente simtim intre viata de licean de clasa a 12-a si viata de student, ne-a cam traznit.
Si m-am gandit tot drumul inapoi spre casa ( motiv pentru care am fost distrasa si m-au injurat cativa la metrou; no problem, si eu ii injur zilnic pe multi ). Cand imi amintesc ca anul trecut pe vremea asta eram disperata cu bacul si cu admiterea, si mai ales cu proba de competente digitale ( nu va lasati pacaliti de faptul ca am blog, tehnologia moderna ma termina - asta nu inseamna ca nu stiu cine mi-a spart parola de la blogul anterior ), nu imi vine sa cred. Am trecut deja prin ele, cu stresul de rigoare, dar acum mi se par nimicuri pe langa ce stiu ca ma asteapta in anii urmatori. Toata lumea imi spunea asta, de la DianaEmma pana la bloggeri sau cititori care intrau intamplator pe blogul meu...si n-am crezut...acum ii cred.
Diferentele intre activitatile mele de anul trecut si anul asta sunt cat se poate de evidente. Treburi cu care nici nu aveam tangenta in 2010 fac acum parte din rutina mea. Anul trecut tot ce faceam era curatentie in camera mea, spalatul vaselor mele, o cafea si ajutor prin casa doar daca mama mi-l cerea. Acum am zi stabilita de curatenie si am invatat inevitabil sa gatesc, in ciuda refuzului meu vehement de a trece la cratita.
Si tin minte ca si anul trecut imi toceam coatele cu cititul si invatatul, ca si anul asta. Doar ca acum, ca sa am o formulare mai smechera, totul se intampla la un alt nivel :). Ma da pe spate faptul ca fata de liceu, in facultate ni se cer  parerile nostre si ca nu urla nimeni ca debitezi prostii, atata timp cat le poti sustine argumentat. Imi plac la nebunie discutiile libere cu profii pe temele noastre ( le vad mai mult ca pe niste ore de barfe uneori ) si proiectele pe care trebuie sa le fac.
Nici nu mai stiu cum am ajuns aici...stiu doar ca am muncit al dracu' de mult ca sa muncesc acum si mai si. Si cu toate ca o aud periodic pe Habiba cum ofteaza "a trecut si toamna.."., "a trecut si 2010", "a venit si martie" etc, tot nu am realizat cum a trecut timpul si cum am ajuns de la adolescenta la o tanara studenta ( inca nu adulta, e mult spus ). M-a lovit brusc faptul ca am mai multe drepturi, dar si obligatii de nu-mi vad capul. Ma bucuram ca nu ma mai bate mama la cap sa vin la masa la ora la care vroia ea, dar ma bucur acum in zilele in care gateste Delia sau Habiba, pentru ca nu trebuie s-o fac eu :).
P.S: prefer sa nu vorbesc despre oamenii din viata mea de anul trecut, pentru ca am suferit multe dezamagiri pe toate planurile. Nu-mi neg trecutul, dar citeam mai de mult la Grapefruits ca indiferent ce ai fi facut, inca mai ai un viitor luminos. Am bagat la cap asta!
P.P.S: poza e un pic exagerata, de fapt, nu am dus-o si nu o duc deloc rau, plus ca mereu am stiut ce mi-am dorit :D trebuie sa recunoasteti ca mesajul ei este totusi interesant...