Mi-a picat fata azi-dimineata cand am vazut pe contul de Facebook al unei prietene una din pozele facute de mine miercuri la unul din biletelele cu mesaje de incurajare din SNSPA. Este vorba despre acela cu "Zambeste! La Poli e mai rau!". Evident, m-am holbat minute in sir la poza respectiva ca sa fiu sigura ca este a mea si ca nu mananc furnici. Dupa ce am comparat si tot am comparat, am dat fericita verdictul: da, e poza facuta de mine!
Nu vreau ca bucuria mea sa fie inteleasa gresit, asa ca doresc sa o explic. Nu sunt in culmea fericirii pentru ca poza postata pe mine a ajuns pe wall-urile multora, pentru ca realizarea in sine a biletului respectiv nu mi se datoreaza sub nici o forma ( nu l-am conceptul si nu l-am distribuit ). Nu am facut niciodata poze exclusiv pentru Facebook. Cand ies la cate un "photo shooting" ies pentru fun si pentru fotografiile care imi vor ramane doar mie de-a lungul anilor, fotografii pe care le voi arata copiilor si nepotilor mei ca sa vada ce femeie bine eram in tinerete :D. Si recunosc, sunt mandra de toate lucrurile pe care le public acolo, de la articole pana la poze ( si chiar le aleg cu atentie, pentru ca nu stii niciodata cum pot fi interpretate ). Dar trecand peste acest aspect, nu am postat niciodata ceva pe Facebook cu gandul de a face senzatie. Am postat doar lucruri care imi plac, care ma amuza, care ma enerveaza, intr-un cuvant, chestii la care reactionez eu.
Revenind la bucuria mea legata de banala poza. Simt un soi de fluturasi in stomac de fiecare data cand mai vad cate un share de la cineva. Da, pentru ca sunt mandra ca oamenilor le place. Dar mai presus de toate, pentru ca am observat ca oamenii intra pe blogul meu, chiar daca nu lasa neaparat comentarii. Si asta cred ca e cea mai mare rasplata a unui blogger :). Mi s-a intamplat de cateva ori ca diverse persoane sa ma recunoasca prin liceu sau prin facultate si sa ma strige Choco Follie, si nu ma supar daca habar nu au ca ma cheama Dana. Mi s-a intamplat ca unii colegi sa ma salute si sa ma intrebe de exemplu cum merge dieta sau sa imi spuna zambind sa am grija cate calorii mananc. Si astea's momente unice...pentru ca oamenii poate nu retin cum te numesti, cand esti nascut, ce studiezi sau cu ce te ocupi. Dar cu siguranta vor retine intamplarile personale, gandurile si sentimentele tale, lucrurile care te amuza sau care te enerveaza. Ma bucur ca sunt persoane care rasfoiesc chocolatefollie.blogspot.com macar ocazional si ma bucur ca sunt atatia care au zambit odata cu mine atunci cand au citit ca la Poli e mai rau ( ma bucur si mai mult daca s-au simtit mai bine, eu una, m-am simtit mai usurata :)) ). E una dintre cele mai mari satisfactii legate de blog pe care am avut-o de muuult timp incoace...
Nu vreau ca bucuria mea sa fie inteleasa gresit, asa ca doresc sa o explic. Nu sunt in culmea fericirii pentru ca poza postata pe mine a ajuns pe wall-urile multora, pentru ca realizarea in sine a biletului respectiv nu mi se datoreaza sub nici o forma ( nu l-am conceptul si nu l-am distribuit ). Nu am facut niciodata poze exclusiv pentru Facebook. Cand ies la cate un "photo shooting" ies pentru fun si pentru fotografiile care imi vor ramane doar mie de-a lungul anilor, fotografii pe care le voi arata copiilor si nepotilor mei ca sa vada ce femeie bine eram in tinerete :D. Si recunosc, sunt mandra de toate lucrurile pe care le public acolo, de la articole pana la poze ( si chiar le aleg cu atentie, pentru ca nu stii niciodata cum pot fi interpretate ). Dar trecand peste acest aspect, nu am postat niciodata ceva pe Facebook cu gandul de a face senzatie. Am postat doar lucruri care imi plac, care ma amuza, care ma enerveaza, intr-un cuvant, chestii la care reactionez eu.
