... absolventi de liceu din toata tara vin in Bucuresti pentru inscrierea la examenul de admitere in facultate. Vin coplesiti de emotii si total debusolati. Au bratele pline de tot felul de hartii pe care le tin strans pentru ca sunt "importante". Celor carora le lipseste vreuna alearga disperati pe stradutele ticsite de oamenii prea ocupati ca sa ii remarce. Metroul este un mare mister pentru ei; harta, directiile, peroanele sunt adevarate labirinturi chiar si pentru parintii care ii insotesc si care, cel mai probabil, isi compatimesc odraslele si le atentioneaza de zeci de ori cu "sa ai grija, mama, la metrou, sa nu te pierzi, Doamne fereste, cine stie pe unde". Intreaba in stanga si in dreapta cum se ajunge in cutare loc si chiar si atunci cand afla, se uita pierduti catre drumul pe care il au de parcurs, si o sa-l priveasca asa pentru inca vreo jumatate de an de-acum incolo, pana cand vor invata sa paseasca mai cu siguranta pe trotuarele capitalei.
Acum 3 ani pe vremea asta, am ocupat impreuna cu Habiba ultimele doua locuri in autocarul ce ducea catre Bucuresti. Aveam la noi minunatele dosare pregatite minutios, sticle de apa, banuti si o gramada de griji. Am decis sa plecam singure, fara parinti sau alte ajutoare, pentru ca asa aveam sa fim de-atunci incolo: doar noi doua. Inevitabil, ne pierdusem pentru cateva momente, ne oprisem in mijlocul strazii cu ditamai harta si cu soarele in cap - noi si turistii chinezi. Le-am facut pe toate intr-o zi si le-am facut bine. Decizia asta ne-a purtat noroc, de atunci ne tot dam peste cap de trei ori ca sa reusim ce ne-am propus sau ce trebuie musai realizat si n-am mai obosit, si nici nu ne-am lovit atat de tare incat sa nu ne mai ridicam.
In fiecare an vin mii de absolventi de liceu in Bucuresti cu asteptari, cu intrebari, cu vise, cu speranta de a se maturiza - in cluburi sau pe bancile facultatii. Cred ca ceea ce vreau sa spun este sa incercati sa nu faceti parte din multimea indecisilor hipnotizati de luminitele bucurestene. Veniti cu gandurile voastre si nu vi le pierdeti pe bulevardele mari care deja sunt cimitirele dorintelor multor tineri, tineti-le pentru voi - o sa intelegeti peste cativa ani de ce.
Acum 3 ani pe vremea asta, am ocupat impreuna cu Habiba ultimele doua locuri in autocarul ce ducea catre Bucuresti. Aveam la noi minunatele dosare pregatite minutios, sticle de apa, banuti si o gramada de griji. Am decis sa plecam singure, fara parinti sau alte ajutoare, pentru ca asa aveam sa fim de-atunci incolo: doar noi doua. Inevitabil, ne pierdusem pentru cateva momente, ne oprisem in mijlocul strazii cu ditamai harta si cu soarele in cap - noi si turistii chinezi. Le-am facut pe toate intr-o zi si le-am facut bine. Decizia asta ne-a purtat noroc, de atunci ne tot dam peste cap de trei ori ca sa reusim ce ne-am propus sau ce trebuie musai realizat si n-am mai obosit, si nici nu ne-am lovit atat de tare incat sa nu ne mai ridicam.
In fiecare an vin mii de absolventi de liceu in Bucuresti cu asteptari, cu intrebari, cu vise, cu speranta de a se maturiza - in cluburi sau pe bancile facultatii. Cred ca ceea ce vreau sa spun este sa incercati sa nu faceti parte din multimea indecisilor hipnotizati de luminitele bucurestene. Veniti cu gandurile voastre si nu vi le pierdeti pe bulevardele mari care deja sunt cimitirele dorintelor multor tineri, tineti-le pentru voi - o sa intelegeti peste cativa ani de ce.
