Cu toate ca este mai bine ca uneori sa ascultam de cel patit pentru ca nu avem timp sa facem toate greselile din lume, preferam sa acceptam provocarea timpului si sa ii dam inainte. N-am intalnit om care sa nu spuna ca ar avea nevoie de un sfat in legatura cu ceva anume, in schimb, pot sa ii numar pe degetele de la o singura mana pe cei care au si luat in considerare parerile altora atunci cand le-au cerut.

Asa am ajuns la concluzia ca, in unele situatii, cele mai bune sfaturi sunt cele pe care nu le dai. Pareri pe care simti nevoia sa le impartasesti unei persoane apropiate, deoarece o vezi ca da cu batul in balta chiar in fata ta, dar pe care ti le mormai in minte si mergi mai departe. Dincolo de conceptia ca asta ar putea fi un indicator clar pentru egoism si rautate, eu zic sa dam iadul la o parte si sa privim partea ingereasca a deciziei. Exista oameni care trec prin viata persoanala/profesionala (sau poate chiar prin ambele) cu ochelari de cal la ochi. Si poate bine fac, pentru ca vietile si relatiile noastre sunt aparte. Din pacate, nu sunt chiar atat de unice, pentru ca incercarile prin care trecem la un moment dat le-au dat bataie de cap cu siguranta si milioanelor de oameni de dinaintea noastra (cam nimic nu e mai nou sub soare, si nici sub luna). Doar ca unii prefera sa puna mana si sa se arda singuri, chiar daca au vazut cu ochii lor cicatricile celor patiti. Si poate este mai bine sa faca asta decat sa urmeze parerea ta. Daca nu vor atinge focul, vor spune ca este vina ta. Daca il vor atinge si ii va durea, vor spune ca tu esti vinovatul. In ambele cazuri risti sa pierzi o persoana draga tie, doar din cauza unui singur foc, si in viata au loc incendii mult mai mari. Nu e mai bine, deci, ca in unele situatii sa stai langa oameni si sa le bandajezi ranile in tacere, decat sa nu ii mai ai langa tine pentru ca ai preferat sa le arati toate scanteile din vietile lor?

*observatia nu este universal valabila.

bandaj bine foc greseli ochelari de cal opinie parere rana scanteie sfaturi

22:58

De un an si patru luni sunt prezenta pe blogosfera: de un an si o doua luni pe blogul vechi a carui poveste deja o stiti si de doua luni de-abia pe acest blog. In timpul asta poate am facut greseli, poate am deschis subiecte nepotrivite, poate am fost rea, poate am criticat prea mult fara sa am motive reale. M-am mai intepat putin cu Lusio, dar acum suntem ok, m-am certat la cutite cu Autorul, dar cand am discutat si in privat, ne-am dat seama ca pana la urma nici unul dintre noi nu era atat de nenorocit. Insa mi-am dat seama ca in alte cazuri am fost totusi prea indulgenta...

Din dorinta de a accepta absolut orice parere din partea oricui, in trecut toata lumea putea comenta ce dorea pe blogul meu, chiar daca era de bine sau de rau, pentru ca ar fi primit indiscutabil raspunsul meu. Si asa cu unii am ajuns sa ma cert si nu mi-a facut placere. De-asta am ajuns la urmatoarea idee, poate egoista si aroganta, dar e a mea: voi publica doar comentariile pe care le doresc eu. De ce? Foarte simplu! Pentru ca e blogul meu si nu permit sa fiu jignita pe proprietatea mea si nu stiu cati dintre noi ar permite asta. E ca si cum cineva m-ar jigni in propria mea casa. Unora poate sa va convinga asta, altora nu, eu nu oblig pe nimeni sa imi citeasca blogul. Cine o face, o face de placere. Sa nu va ganditi ca o sa accept doar laude, ci si comentarii critice, dar constructive. Stiu ca cineva mi-a reprosat ca nu ii place aspectul blogului meu si am promis ca o sa-l schimb, inca ma gandesc la culori. Cei care au idei diferite de ale mele sa ii dea inainte cu ele, discutam pana ajungem la un consens, mai aflam lucruri noi etc. Dar in limita in care nu ajungem sa vorbim ( sau sa tastam mai bine zis ) aiurea...
Inca un lucru pe care nu il voi mai permite sub nici o forma este tipul de comentariu ANONIM. De ce asa? De ce nu aveti curajul sa publicati macar un nume, ca sa stie si bloggerul cu cine vorbeste? Mai ales pentru ca acesti anonimi obisnuiesc sa critice fara temeiuri. Si, bineinteles, pentru ca ii gura pe dinainte, ei nu au bloguri. Nu stiu daca am mai scris asta, dar ma irita foarte tare persoanele care nu au blog dar totusi comenteaza si comenteaza foarte urat, evident! Inainte sa incep sa scriu pe blog, si eu eram doar o simpla cititoare si mereu ma gandeam la aspectul acesta: domne', omul asta care debiteaza ceva intr-un articol si-a batut cat de cat capul cu el si de fapt, isi bate capul cu fiecare articol pe care il scrie; eu oare as putea face asta? As putea scrie macar de cateva ori pe saptamana timp de luni de zile? As avea atatea idei, indiferent daca sunt bune sau mai putin bune? Deci as ruga persoanele care doar citesc si nici nu au un nume macar sa ia in considerare aceste aspecte, pentru ca, stiu si ele, sunt de bun simt.
Am mai fost sfatuita de alte bloggerite sa iau in seama doar criticile constructive, dar mi-am zis ca trebuie sa dau dreptul oricui de a se exprima. Am sa fac asta si mai departe pentru ca nu am autoritatea si nici intentia de a interzice anumite cuvinte, doar ca nu le voi mai accepta pe blogul meu. Eu stiu ca romanul s-a nascut si critic si poet, dar daca intr-adevar are ceva de spus, sa o faca pe spatiul lui, nu pe al altora. Si mai stiu ca si ne place, place, place sa ne ridicam ochelarii de pe nas si sa aruncam cu rosii stricate in cei care scriu sau fac ceva, chiar daca reprezentatia lor a fost buna, jalnica sau pur si simplu noi suntem subiectivi, avem capsa pusa pe respectivii si ne gandim noi sa ne ascundem in spatele unui Anonim si sa ne dam drumul la cuvinte, ca masca ne protejeaza, ce mama naibii. Sa fim seriosi...Cei care doresc pot sa ma injure au deci tot dreptul, dar s-o faca in gand! :) Multumesc pufos!

alegere anonim articol blog blogger blogosfera casa cearta comentarii critica laude nume opinie parere reguli

11:44